cinefil misiune imposibila natiunea secreta

Cinefil – Misiune Imposibilă – Națiunea secretă

July 29, 2015 Andrei
Diverse

Misiune imposibilaLa 4 ani de la precedenta Misiune Imposibilă, Tom Cruise revine pe marile ecrane cu o nouă peliculă plină de acțiune și suspans, presărată cu scene amuzante. Misiune Imposibilă : Națiunea secretă.

De această dată, Ethan Hunt (Tom Cruise) și echipa sa trebuie să lupte împotriva celui mai periculos inamic pe care l-a avut IMF (Impossible mission force) până acum: Sindicatul. Această grupare teroristă extrem de bine pregătită și de foarte periculoasă pune în pericol chiar existența IMF.

Filmul, ce-i are în rolurile principale pe Tom Cruise, Rebecca Ferguson, Jeremy Renner și pe Sean Harris (în rolul antagonistului Solomon Lane), cea de-a cincea misiune imposibilă se încadrează perfect în tiparul stabilit de peliculele anterioare din serie, ridicându-se la cele mai înalte așteptări. Avem împușcături, urmăriri și misiuni extrem de periculoase, exact cum s-au obișnuit fanii seriei. Un alt element care contribuie la senzaționalul acestui film este faptul că Tom Cruise, actor în vârstă de 53 de ani, a făcut singur cascadoriile sale, fără a folosi o dublură-cascador. Poate acum nu pare surprinzător, însă după ce veți vedea filmul, veți fi impresionați.

Pelicula a reușit să obțină nota 7.8 pe imdb și un uimitor scor de 93% pe tomatometru. Uimitor în sensul că este o valoare mare, nu că nu l-ar merita. Cu toate că are mai puține tehnologii SF decât celelalte filme din serie, Națiunea secretă onorează franciza din care face parte, reușind să se ridice la așteptările înalte ale fanilor. E un film bun, plin de acțiune și de răsturnări de situație. Poate e puțin cam condensată acțiunea însă dacă lungeau filmul mai mult devenea plictisitor. Așa e aproape perfect.

Pentru o doză maximă de adrenalină și pentru a vedea ceea ce s-ar putea să fie cel mai bun film cu spioni al acestui an, puteți vedea Misiune Imposibilă – Națiunea secretă în toate cinematografele partenere RoImage. Vizionare plăcută!


One response to “Cinefil – Misiune Imposibilă – Națiunea secretă”

Vorbeste acum sau taci pe vecie.