Util – Ghid de supravieţuire pentru vară

No Comments

De fix 13 zile, e oficial vară. Când eram mică, vara însemna în primul rând vacanţa de 3 luni, o excursie la mare cu părinţii, o tabără la munte şi mult mai multe ore de stat pe afară, pentru că se întuneca mult mai târziu decât în restul anului. De când am crescut, vara e anotimpul pe care îl ador şi care îmi displace în proporţii aproape egale. Încă iubesc zilele lungi şi excursiile, la care se adaugă plimbările prin parc, ieşirile la terasă, petrecerile în aer liber, dar urăsc praful, căldura din mijloacele de transport în comun şi soarele care îmi bate în cap în drum spre sau de undeva pe la ora 12:00. Aşadar, pentru toate zilele de vară, am strâns aici 5 lucruri esenţiale ca să avem doar zile grozave. Atenţie, unele sunt doar pentru fete! :)

1. O sticlă cu apă. Apă îmbuteliată sau apă de la robinet sau apă de la robinet filtrată, orice fel de apă e bună de avut la tine în zilele în care te plimbi mult prin oraş. Eu mi-am cumpărat recent o sticlă de apă care e chiar din sticlă. O umplu cu apă de la robinet, filtrată, şi o iau cu mine. Aşa cumpăr mai puţine sticle de plastic: economisesc bani şi, desigur, pun umărul la salvarea planetei.

2. Haine de bumbac, preferabil în culori deschise. Ca să poată pielea să respire şi să nu te încingi prea tare. Alb, bej, crem, roz deschis, verde, galben, orice vrei şi în orice combinaţie, mai ales în combinaţii trăznite care nu ar arăta niciodată bine în alt anotimp. :)

3. O pereche de pantofi comozi. Nu prea ştiu ce ar fi ideal să poarte băieţii vara, dar pentru fete (norocoasele de noi!), opţiunile sunt nelimitate: sandale, mocasini şi balerini, orice balerini de vară, dar mai ales balerini albi. Nu de alta, dar e singura perioadă a anului în care pot fi purtaţi şi arată minunat la cam orice.

4. O pereche de ochelari de soare. Din aceia cu protecţie UV pe bune, care să te prindă bine şi să îi poţi purta şi în anii următori. Dacă nu te sperie efectele nocive ale radiaţiilor, nici ridurile nu sunt foarte estetice. Poate doar dacă eşti George Clooney. În cazul ăsta, nu ai nevoie de ochelari de soare.

5. O cremă de protecţie solară. Nu o să dau argumentul cu cancerul de piele, deşi pentru mine acesta e cel mai important aspect, pentru că cică ar fi la fel de posibil să păţeşti nenumărate lucruri rele şi de chimicalele din creme, dar ai nevoie de ea pentru a te scuti de nopţile nedormite după ce ţi-ai prăjit umerii şi nasul. În plus, ai şanse mai mari să ai o piele întinsă şi anul viitor.

Care sunt lucrurile voastre esenţiale pentru vară?

Categories: Diverse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *