Roșia Montană scoate oamenii din sărite, în stradă
După două zile de proteste, e timpul să mă sesisez și eu asupra exploatării de la Roșia Montană. De mult mă scoteau din sărite reclamele de genul “oamenii de la Roșia Montană vor doar să muncească”, însă am zis să nu mă iau de hărnicia poporului. Dar când iese lumea-n stradă, pot să scriu și eu câteva cuvinte.
La ora scrierii articolului (ora 22), conform TVR2 sunt 1000 de oameni pe stradă. Dacă vreți să-i numărați, aveți o poză în partea dreaptă. E mai puțin relevant numărul de acum. Ce e important e că lumea a început să iasă în stradă și manifestarea ia amploare. Am înțeles că tot protestul a fost declanșat din cauză că Guvernul s-a hotărât să nu mai țină cont de promisiunile electorale legate de proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană. Deci tot protestul, ar fi îndreptat împotriva Guvernului, nu împotriva RMGC (Roșia Montană Gold Corporation). Tipic românesc, să nu încerci să rezolvi cauza problemei ci doar un prim efect.
Pentru început, vreau să mă declar împotriva exploatării. Mă interesează mai puțin faptul că “oamenii vor să muncească”. Peste tot există șomaj, peste tot vrea lumea să muncească. Asta nu e o scuză să distrugi natura. Nu neg faptul că cetățenii harnici care apar în spoturile RMGC au fost plătiți. Nici nu susțin chestia asta pentru că nu am dovezi nici pro, nici contra. Oamenii pot fi păcăliți, pur și simplu, cu promisiuni.
Din punct de vedere ecologic, e clar că acest proiect minier va polua natura. Mult, puțin, asta variază în funcție de tabăra în care se află persoana care este întrebată. Eu pot spune doar că, luând în calcul volumul de cianură ce va fi folosit, riscul de poluare e foarte mare. Poate că oamenii de acolo sunt suficient de egoiști încât să se gândească doar la ce vor face cu banii primiți din Canada, fără a ține cont cum vor arăta meleagurile lor după o perioadă de exploatare.
Din punct de vedere economic, e evident că RMGC e o corporație al cărei prim scop este să facă profit. Indiferent de costuri și de ce pagube implică acest proiect. Dacă e necesar, se pot cumpăra oameni care să plângă la televizor, sau chiar televiziuni care să spună ce rău e că nu exploatăm aurul. Poți investi 10 milioane de $ dacă știi că scoți câteva miliarde, nu?
Eu am decis să scriu aceste rânduri pentru a nu lăsa persoanele cumpărate de RMGC să umple internetul cu păreri pro-exploatare. Nu o să ies în stradă, însă voi mediatiza protestul și voi fi împotriva vânzării resurselor naturale, indiferent câte persoane vor fi convertite de banii canadieni.
Mai jos, găsiți un discurs al euro-deputatului Victor Bostinaru pe tema exploatării de la Roșia Montană, poze de la protestul din seara aceasta, dar și linkuri cu articole pe aceeași temă, dar pe site-uri de știri din afară.
Articole pe aceeași temă:
Sursa foto: Ioana
2 Responses to “Roșia Montană scoate oamenii din sărite, în stradă”
September 2, 2013 at 11:36 pm
Mai sunt alte probleme. De ex se pot face exproprieri de interes public. Adica pt ca vrea o companie privata X este OBLIGAT sa-si vanda casa d-acolo. Ca asa vrea guvernul. Asta enerveaza pe multi care altfel chiar ar fi de acord cu exploatarea.
Legea e cretina cap-coada, e cert asta.
September 2, 2013 at 11:38 pm
Oamenii de acolo vor primi bani de la RMGC, sa nu faca zarva. Dar o corporatie, indiferent cat e de mare, n-ar trebui sa poata inchide gura tuturor. Mai ales a presei.