superblog azi concurent maine partener

Superblog, azi concurent, maine partener

December 1, 2013 Andrei
Superblog

Unde-s mulți, puterea crește. Pe baza acestei vorbe din moși strămoși au luat naștere primele parteneriate.

Pe vremuri, omul primitiv și-a dat seama că nu poate să prindă vânatul de unul singur și chiar dacă ar reuși să facă acest lucru, ar fi mai ușor dacă ar fi ajutat. Așa că a început să colaboreze cu ceilalți membri ai tribului. Unul speria vânatul, altul îl prindea. Apoi cărau împreună prada, fiind prea grea pentru a fi transportată de unul singur. La vremea aceea se vânau mamuți și alte animale preistorice, cum ați mai văzut voi prin filmele din seria Ice Age.

Anii au trecut însă ideea de cooperare a rămas, oamenii realizând mai multe lucruri împreună decât individual. În afară de marile opere de artă, majoritatea lucrurilor importante au fost realizate de grupuri de oameni. Imaginați-vă cum ar fi făst să se apuce un singur om să facă piramide (presupunând că acestea au fost construite de oameni).

Chiar și în era 2.0, parteneriatele sunt la modă. E foarte important pentru a deveni cât mai vizibil într-un mediu cu miliarde de oameni. De aceea, chiar și concursurile mari cum este SuperBlog au nevoie de parteneri. Fie că este vorba de sponsori sau de parteneri media, care ajută la mediatizarea competiției.

Unul dintre acești parteneri media este Spanac,  un amic de-al meu cu care m-am întâlnit la mai multe blogmeet-uri și care a participat la ediția anterioară Superblog. El a ales să ia o pauză de competiție și să supravegheze de pe margine ce se întâmplă, pregătindu-se moral pentru anul viitor.

E o idee bună să fii partener media pentru o ediție, pentru a te face cunoscut printre sponsori.  O să schimb și eu taberele în următorul Superblog, doar așa, să văd cum e și în cealaltă barcă. Vreau să aplic câteva tehnici noi pentru a promova concursul și o să le menționez aici pentru a nu fi copiate: interviuri zilnice cu Superbloggeri (în ordine aleatoare),  mini comunicate de presă în legătură cu ce le-a plăcut sponsorilor, etc. Țineți aproape.

Acest articol este participant la Superblog 2013, dar cele anunțate se vor întâmpla la anul…


Vorbeste acum sau taci pe vecie.