Posts

Posted on

Cinefil – Hellboy

HellboyHellboy este cel mai recent film de pe lunga listă a filmelor care au o continuare, o revenire, în acest an, lucru pe care-l menționasem într-un articol anterior, în care spuneam că parcă în 2024 acest fenomen este puțin mai vizibil. Însă, se pare că sunt și aici ceva schimbări. Nu majore și stupide îndrăznețe, precum la Joker, însă ele există.

O primă schimbare care mi-a sărit direct în ochi, a fost cea din distribuție. Hellboy nu mai e acelasi. Acum, în loc de Ron Perlman sau David Harbour, el este interpretat de Jack Kesy. Cum spunea vorba aceea populară: seamănă, dar nu răsare. Într-adevar, e o chestiune de gust, poate unora le va placea mai mult, însa eu nu mă număr printre ei. Cel puțin, nu încă. Poate la următorul. O altă noutate/schimbare ar fi originea eroului nostru. Ca sa nu vă dau spoiler, nu vă spun care este cea nouă, vă spun doar că nu mai e recuperat din ghearele naziștilor. Mai sunt si altele, dar vă las să le descoperiți voi.

Filmul este unul dinamic, plin de acțiune, însă cu mai puțin umor față de ecranizarile anterioare, în care Hellboy mai spunea și câte-o poantă. Acțiunea se petrece undeva în anul 1959, într-un sat uitat de lume, într-o pădure. Câteodată, mi s-a părut că se rupe firul logic, dar nu ai timp să stai mult cu acest gând în cap, că se întamplă ceva interesant și-ți distrage atenția.

Mi-a plăcut mult coloana sonoră și alegerea decorurilor. Chiar dacă, pe alocuri, unele scene sunt clișeice și multe sunt prea dinamice și chiar întunecate, vorbim totuși de Hellboy, iar așteptările în zona aceea s-ar situa. Mi-ar fi plăcut să avem un intro puțin mai lung și o descriere mai detaliată a păianjenului care e prezent doar la început și la sfârșit.

Hellboy este disponibil de ieri, 8 octombrie, pe platformele digitale (Amazon, AppleTv). Vizionare plăcută ți aștept și impresiile voastre.

Posted on

Cinefil – Joker: Delir în doi

Joker: Delir în doi ajunge, în sfârșit pe marile ecrane. Este continuarea poveștii personajului omonim din 2019, în interpretarea lui Joaquin Phoenix, film care, de altfel a obținut și două premii Oscar (cel mai bun actor și cea  mai bună coloană sonoră)

Joker: Delir în doi
Joker: Delir în doi

De această dată, asistăm la procesul protagonistului, respectiv o acțiune ce se desfășoară între două planuri: azilul Arkham, unde asistăm și la o idilă între Joker și Harley Quinn (Lady Gaga) și sala de tribunal. Se pune mai mult accent pe partea umană a villain-ului, respectiv pe suferința interioară a acestuia și diferite trăiri ale sale, lăsând pe plan secund alter ego-ul de clown. De asemenea, asistămla o schimbare de gen, noua peliculă fiind un musical. Da, ați citit bine. Un film DC transformat în musical. Poate e o idee adusă de Lady Gaga, regizorul fiind același ca în 2019, respectiv Todd Philips. Sau poate fix premiul pentru muzică a jucat un rol important în această schimbare.

Recunosc, nu sunt fan musical-uri și pentru că nu am obiceiul să citesc despre filme înainte să le văd (doar văd trailerele, pentru a nu citi ceva spoiler, sau părere pe care involuntar să mi-o însușesc) am fost surprins când am văzut în ce se transformă universul DC, de la care eu aveam cumva alte așteptări: more killing and shooting and less singing, #cumarveni. Cred că Phoenix mai bine mergea pe la Vocea României înainte, să-i treacă impresia că e și cântăreț.

Joker: Delir în doi este, având doar vreo 3 scene mai violente, un film la care pot merge și copiii, care probabil vor fi încântați de cântece, dar nu vor înțelege mare lucru, fiind destul de psihologic. Mi se pare interesant că cei de la WB Studios nu au cumva o coerență a personajelor, în sensul în care am avut multiple interpretări atât ale super eroilor cât și a ticăloșilor.

Nu am fost impresionat de Lady Gaga în rolul de Harley Quinn. Sunt de părere că interpretarea lui Margot Robbie din Suicide Squad este mult mai potrivită și mai bine pusă în scenă, atât din punct de vedere costum cât și interpretare. Însă Joker: Delir în doi este mai mult despre trăiri și mai puțin despre conturarea personajelor, mai ales dacă sunt secundare. De altfel, și genurile celor două filme fiind complet diferite și, probabil, și publicul țintă.

Joker: Delir în doi poate fi văzut în cinematografele din toată țara începând de joia aceasta, fiind adus în România de Vertical Entertainment. Vizionare plăcută!

Posted on

Cinefil – Beetlejuice, Beetlejuice

Beetlejuice, Beetlejuice, nu de trei ori, ca să nu-l invocăm, ci doar de două ori,Beetlejuice pentru a sugera subtil că e a doua parte, o continuare neașteptată a originalului Beetlejuice (1988) (un an bun) este noua capodopera a aceluiași Tim Burton.

Probabil a văzut la Top Gun că se poate să faci o continuare după 36 de ani și s-a gândit să încerce și el. Și chiar a și păstrat actori din prima parte, pe Michael Keaton,  Winona Ryder și pe Catherine O’Hara accentuând ideea de continuare, că doar dacă ar fi fost alte personaje, ar fi fost și altă poveste. Lor li se alătură în această nouă aventură Jenna Ortega (în rolul fiicei Lydiei), dar și Willem Defoe și Monica Bellucci printre alte nume sonore (chiar și DannyDeVito). O distribuție reușită pentru un film foarte bun. Dacă prima parte a fost un film de succes, această continuare a reușit să ia ce era mai bun acolo (o poveste drăguță, personaje simpatice, comedie) și să profite de evoluția din acești ani în ceea ce privește costume, experiența actorilor dar și CGI. Și chiar a ieșit un film fain.

Mi-a plăcut că avem mai multe personaje de pe lumea cealaltă și cum au fost creionate detaliile atât în costume (mai ales cât s-a insistat în costrucția persojului Delores (o să vedeți în film la ce mă refer), dar și al lui Richard) cât și faptul că a fost adusă în distribuție Jenna Ortega, actriță cu palmares în genul horror-comedy, după filme precum Scream, Wednesday, American Carnage și altele. Mi s-a părut drăguț că au păstrat viermele original (probabil altul n-a venit la casting, sau o fi același din Dune!?) ca un fel de omagiu pentru vremurile trecute.

Suprapunerea mai multor povești mi-a dat puțin senzația de aglomerat și să mă gândesc că totuși, poate era mai bine să le spargă în mai multe filme. Părerea mea e că fără Wolf Jackson filmul ar fi fost fix la fel iar Delores prezenta un potențial mult mai mare decât povestea avută. Un spin-off în loc de acest rol ar fi avut mai mult succes și sens, din punctul meu de vedere. E păcat de construcția de la început și de atenția inițială, care-ți dă speranțe că va avea un parcurs măreț, că va veni după Iliescu sau ceva.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți merge la Beetlejuice, Beetlejuice la cinema, începând de vineri 6 septembrie, în toate cinematografele partenere Vertical Entertainment. Vizionare plăcută, aștept păreri.

Posted on

Cinefil – The Crow

The CrowȘtii sentimentul ăla când te așezi la un film așteptându-te la un spectacol vizual și emoțional și, pe măsură ce acțiunea se desfășoară, realizezi că ai intrat într-o poveste mult mai profundă decât te așteptai? Ei bine, așa m-am simțit urmărind noul „The Crow”. Filmul e o reîmprospătare modernă a clasicului din 1994, dar cu un twist care te prinde încă din primele minute.

Protagonistul, interpretat de [numele actorului principal], este atât de convingător încât te întrebi cum de nu a primit mai multă recunoaștere până acum. Povestea tragică a răzbunării sale, readusă la viață prin supranatural, rămâne captivantă și tulburătoare, dar noua abordare vizuală și schimbările subtile în narativ fac din acest remake ceva ce merită atenția.

Regizorul a reușit să păstreze esența întunecată și misterioasă care a făcut originalul un cult classic, dar a adăugat și elemente noi, care aduc povestea în contemporaneitate. M-am întrebat dacă nu cumva riscă să piardă fanii vechi, dar aș zice că a fost un risc calculat, iar rezultatul final reușește să păstreze un echilibru între respectul pentru original și inovație.

Coloana sonoră, un amestec de piese goth și industrial, te prinde de la început și te ține conectat pe tot parcursul filmului. Deși există câteva momente de ezitare în ritm, per ansamblu, „The Crow” (2024) își merită locul pe lista filmelor de neratat ale acestui an.

În concluzie, chiar dacă nu toată lumea va fi de acord cu toate alegerile făcute, noul „The Crow” reușește să reînvie o poveste iubită de mulți, adăugându-i o notă proaspătă și relevantă pentru zilele noastre. De văzut, neapărat!

Posted on

Cinefil – Deadpool & Wolverine

Deadpool & Wolverine Deadpool & Wolverine. Foarte important acel “&” pentru că evidențiază revenirea lui Wolverine (Hugh Jackman) pe marile ecrane, respectiv în MCU. Și dacă tot e o perioadă cu reveniri multe (Wolverine & Blade în Deadpool, SlimShady în muzica lui Eminem), m-am gândit să mai scriu și eu pe aici, nu de alta, dar a trecut o pandemie, s-au intâmplat și multe alte lucruri în lume și poate vă era doar de articole și pe blogul ăsta, că parcă în zilele noastre tot internetul se rezumă la podcast-uri.

Dar să revenim la oile noastre, respectiv Deadpool (Ryan Reynolds) și Wolverine. În primul rând, trebuie menționat că NU este un film pentru minori. Sau cel puțin nu pentru minorii din ziua de azi, că #pevremeamea, minorii se uitau la filme cu mult sânge și cu limbaj vulgar, chiar dacă subtitrarea era “politically correct” mulțumită doamnei Nistor (in general), însă tineretul din ziua de astăzi este mai sensibil, mai ușor afectat. Este un film plin de umor și plin de referințe atât la filme din MCU cât și din afara sa. Aș recomanda vizionarea lui după ce vedeți în prealabil serialul Loki (disponibil pe Disney+), măcar primul sezon, pentru a fi familiari cu noțiunile de acolo (ramuri temporare, TVA, etc).

Pe langă umorul caracteristic lui Deadpool, pe langa eroii dezhumați de MCU pt filmul asta, (Blade stabilind și un record pentru cea mai mare pauză a unui personaj între 2 filme Marvel (cea mai mare pauza a unui personaj într-o franciză o are tot Indiana Jones) și pe lângă similitudinile cu Loki, consider că punerea în scenă a fost foarte reușită. Mi-au placut mult toate surprizele și referințele presărate prin film, începând chiar cu inimioara desenata pe intro-credits la numele Morenei Baccarin, care o interpretează pe Vanessa, iubita lui Deadpool.

Unele scene au cam mult CGI și în anumite momente mi se pare că se sfidează logica puțin prea mult (nu pot da exemple fără spoilere), însă per total avem un film foarte bun care reușește să se ridice la nivelul așteptărilor chiar și celui mai pretențios fan.

Deadpool și Wolverine poate fi văzut deja în cinematografele din toată țara, în caz ca nu ați făcut asta până acum. De asemena, internetul este plin de fun facts și alte goodies în caz că v-a placut și vreți să aflați dacă nu cumva ați trecut ceva cu vederea cât timp vă îndopați cu popcorn.

Și poate-mi spuneți cum vi s-a părut câinele lui Deadpool, dacă vreți și voi un exemplar.