Cinefil – Star Trek

Copilăria mea a însemnat Căpitanul Picard și echipajul de pe Enterprise. Îmi aduc aminte că veneam de afară special pentru a nu pierde nici o aventură spațială, nici măcar joaca nu mai era importantă când discutăm despre romulani, klingonieni sau vulcanieni.

 

Mai târziu m-am apucat să văd tot ce a avut legătură cu Star Trek – de la serialul din 66, apoi cel din 87,  Enterprise, Voyager și toate filmele apărute între sau după. Însă Star Trek: Next Generation a fost și rămâne serialul copilăriei mele. Copilul din mine era îndrăgostit de William T. Riker (Jonathan Frakes), adultul însă îl preferă de 1000 pe Jean-Luc (Patrick Stewart). Având în vedere cele de mai sus, cum puteam refuza invitația de a vedea Star Trek Beyond? Noua serie Star Trek (prezentul, Into Darkness sau primul din 2009) reprezintă începuturile serialului din 66 – cel care a declanșat nebunia Enterprise. Dacă nu înțeleg nebunia Star Wars este pentru faptul că pentru mine aventurile spațiale au legătură cu niște rase și nave care mi-au marcat copilăria așa cum altora le-a pus capac Darth Vadder – nu știu dacă gașca se împarte în Star Trek-eri și Star War-ii, dar eu clar fac parte din prima.

 

Beyond este o continuare a primelor două părți și înainte de a merge să îl vezi îți recomand să vezi măcar Into Darkness – așa vei înțelege mai bine anumite decizii și momente dramatice ale filmului. Dacă nu ai văzut nu înseamnă că filmul nu îți va plăcea, ci mai degrabă că îți va trezi cu siguranță interesul de a vedea seria.

 

Ca să nu dau spoilere îți spun că filmul aduce în față, mai mult decât celelalte două latura umană dacă pot să spun așa, a relațiilor dintre membrii echipajului. Căpitanul Kirk (jucat excepțional de Chris Pine – deși, nu îmi place individul – rolul i se potrivește minune) duce o luptă internă cu singurătatea deși Enterprise este casa lui, Spock (Zachary Quinto – pe care îl știi din Heros sau American Horror Story) are de ales între moștenirea rasei lui și relația cu Uhura (Zoe Saldana).

 

Chekov este unul dintre personajele mele favorite, prin umorul naiv în momente de cumpănă din acțiunea filmului este ierpretat de Anton Yelchin și aduce echilibru rusesc într-o peliculă mult prea americană. Personajul Chekov și-a început istoria în serialul din 66, fiind jucat atunci de Walter Koenig – care apare în același rol doar că la rang de Admiral în încercarea de serial din 2015 sau ca și locotenent în serialul din 2006. Aparent personajul a fost introdus special în serial după un presupus articol în care seria Star Trek era criticată pentru lipsa unui rus la bordul navei internaționale Enterprise în era în care lupta de cucerire a spațiului se ducea între cele două națiuni America și URSS. Din păcate, Chekov în interpretarea lui Yelchin se încheie cu filmul din 2016 deoarece tânărul actor a murit acum câteva luni din cauza unui accident stupid (fiind strivit de propria mașină, în fața casei din Los Angeles).

 

Înainte să închei articolul trebuie să îl menționez și pe Dr. Bones (interpretat de Karl Urban – pe care îl știu din alte două seriale ale copilăriei mele: Xena și Hercule), care este responsabil cu cele mai bune glume ale filmului, dacă e să mă întrebi pe mine. Iar tringhiul de prietenie dintre craii filmului: doctorul, căpitanul și secundul fac ca pelicula să merite văzută și de fete, nu doar de băieții pasionați de călătoriile în spațiu.

 

Pe final, Star Trek Beyond este un film pe care trebuie să îl vezi. În gașcă va fi și mai amuzant, însă dacă te aștepți la referiri la Picard – nu vei avea pentru că la acest stadiu al poveștii celebrul căpitan nici măcar nu era în program ;).

 

CategoriesUncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *