Cinefil – În căutarea lui Dory

Finding DoryGașca mea e pasionată de filmele de animație, așa că de fiecare dată când apare câte unul nou suntem buluc la el și apoi dăm citate din peliculă dacă conversația o permite. Așa că nu aveam cum să ratez nici „În căutarea lui Dory”. Deși, am văzut „Căutându-l pe Nemo” abia acum ceva ani, împinsă de la spate de copii amicilor mei care mă asaltau cu referințe din el. Recunosc însă că nu am fost atât de impresionată, așa că la Dory, continuarea aventurilor peștelui clown am mers fără așteptări.

 

Cu o sală plină de vedete venite cu gașca de copii, am văzut varianta cu subtitrare așa că m-am putut bucura de vocile originale. Dacă în prima parte Dory – peștele care suferă de o afecțiune care o face să fie amnezică – îl ajută pe Merlin să își găsească fiul, acum este rândului acestuia și a lui Nemo să o ajute pe simpatică să își găsească familia.

 

În prima parte, am cunoscut-o pe Dory – un pește Tang Albastru cu probleme de memorie care străbătea oceanul în căutarea unui ceva care nu știa exact ce este. La 13 ani de la aventura care le-a încrucișat drumurile lui Merlin și lui Dory, aceasta își aduce aminte că acel „ceva” sunt de fapt părinții pe care i-a pierdut cu multă vreme în urmă. Așa încât într-un amalgam de aventuri, amintiri și decizii luate emoțional Dory pleacă în aventura vieții ei, cu mult curaj și simț al umorului.

 

„Bună, sunt Dory și am probleme de memorie” este replica care te va cuceri, mai ales în combinația dintre micuță, voce și ochii mari și triști.

 

Indiferent de vârsta pe care o ai, mergi și vezi filmul – vei găsi cel puțin un personaj pe care să îl adori, eu personal m-am îndrăgostit de combinația voce – ochi mari și triști a copilului Dory, dar ai o grămadă de unde să alegi, fiecare din ei predând spectatorului o lecție despre viața prin felul în care sunt integrați în poveste:

Hank – caracatița care urăște oceanul și vrea să ajungă într-un acvariu să își trăiască viața liniștit, însă nu se dă la o parte de a trăi pe muchie de cuțit pentru prietenie.

Destiny – balena care a învățat-o pe Dory să vorbească „balenească” și care are mici probleme cu orientarea la înot.

Fluke și Rudder – care îți vor aduce aminte de bătrânii cârcotași din Muppets.

Peste toate „În căutarea lui Dory” este despre încredere, prietenie, decizii și viață sau așa cum spune Ellen DeGeneres (vocea personajului principal) „este o poveste despre curajul de a face ceea ce trebuie făcut, chiar dacă nu îți aduci aminte în ce constă exact asta”.

Cinefil – Atac de ziua națională / Bastille Day

Atac de ziua naționalăAtac de ziua națională  este un film de acțiune al cărui  regizor este  James Watkins, iar în partea de distribuție îi regăsim pe Richard Madden, Kelly Reilly, Idris Elba, Charlotte Le Bon, Jose Garcia. Richard Madden nu trece neobservat, acesta interpretând personajul a cărei acțiune conturează întreaga producție, și anume Michael Mason. Acesta s-a făcut remarcat în îndrăgitul serial Game of Thrones în rolul lui Robb Stark.

Filmul are de toate, acțiune captivantă presărată cu replici amuzante, oferă o lecție importantă despre maipularea maselor, influența banilor și efectul  acestora prin intermediul  mass-mediei.

Acțiunea se desfășoară într-o capitală europeană, în Paris, care în ultimele luni a fost scena unor atacuri sângeroase, transpuse în această producție. Michael, deși provenea dintr-o familie înstărită, ce avea aspirații înalte, de a deveni medic, din cauza unor probleme familiale, ajunge să fie un hoț de buzunare. Fin observator al obiectelor valoroase, îi atrage atenția o geantă pe care o fură, însă rămane surprins că aceasta, aparent este lipsită de interes, neavând valori materiale, ci o bombă care declanșează șirul aventurilor. Din acest momentul totul decurge contra cronometru având în vedere că atacurile se produc în apropierea Zilei Naționale a Franței. Manson devine principalul suspect, iar poliția franceză este pe urmele lui.

Serviciile secrete americane vor să ajungă primele la Michael Manson și îl trimit pe agentul Sean Briar să îl captureze pe suspect, care după o lungă și palpitantă urmărire constată cu stupoare că Michael este doar un pion într-un joc de mare anvergură, pe care îl folosește pentru a-și îndeplini misiunea și de a-i demasca pe adevărații raufăcători.

Sean Briar ignoră ordinele date de superiori și se hotarăște să lucreze pe cont propriu, îl recrutează pe Michael constrângându-l să-și exercite talentul de hoț pentru a afla informații și pentru a reuși să găsească centrul corupției.

Filmul îți oferă doza de acțiune, suspans, situații neașteptate și amuzament.

Atac de ziua națională rulează în toate cinematografele partenere RoImage. Vizionare plăcută!

Articol scris de Alina-Elena G. .

Împrejurimile unui oraş sunt foarte mişto

Împrejurimile unui oraş sunt foarte mişto. Vorbesc serios. Să ne gândim la Bucureşti şi la ce putem vizita pe lângă: Snagovul, Mogoşoaia, mai nou celebra Therme. Ai de văzut şi în oraş destule, dar pierzi multe dacă ignori complet împrejurimile.

Aceeaşi poveste şi-n provincie, Iaşi, Cluj, Timişoara, luaţi ce oraş vreţi voi. E oraşul propriu zis, foarte mişto, dar sunt imprejurimile, uneori de vis.

Problema e cum ajungi la ele. E o variantă scumpă, taxiul, care te usucă la bani. Nu zic că, în sine, e scump, în Bucureşti cel puţin avem cel mai ieftin taxi din Europa. 1.4 lei este un tarif infim, e drept, acesta poate creşte pe extra urban (care nu ştiu cât e exact).

Soluţia? Sistemul rent a car. Să se ieftinească zborurile cu avionul, să devină comparabile, ca preţ, cu cele cu trenul (e un paradox, până acum nimeni n-a fost interesat de rutile interne, desi avem cea mai proastă infrastructură feroviară din Europa, deci oamenii ar apela cu bucurie la alt mijloc de transport), iar din aeroporturi oamenii să-şi inchirieze o maşină. Dacă veti calcula preţul individual, veţi vedea că nu rentează. Cum zice, însă, şi poezia, unde-s doi puterea creşte.

Acum, cât de mult ar trebui să scadă preţurile la aceste servicii pentru a deveni mai populare decât sunt? Păi aici e ceva de discutat. Pe de-o parte, unii încă nu au auzit de aceste servicii, de această posibilitate. Ei au impresia că-I ceva ce văd doar în filme şi că-n Romania nu e posibil.

Apoi, după ce află că există, oamenii încep să devină paranoici: o să mă pună să plătesc ceva ce n-am stricat, nu e maşina mea, nu conduc aşa ceva, nu e sigur…

Toate sunt mituri, însă, cumva, firmele de profil trebuie să informeze mai bine cetăţenii. Totodată, aeroportul, că e Otopeni, că e cel din Cluj ori că e cel din Iaşi, nu are importanţă, trebuie să-şi informeze cetăţenii asupra tuturor posibilităţilor de transport. Trebuie ca afişele firmelor de inchiriat masini să fie undeva la vedere, să afle tot poporul de ele.

Ca exemplu de afară, auzisem că în Grecia e foarte rentabil să faci aşa ceva: cu maşina până acolo e foarte obositor, dar de acolo, de la aeroport, e rentabil să închiriezi o maşină, maşina oferindu-ţi flexibilitate.

Cel mai bine este să fie 3 persoane, la două persoane profitabilitatea fiind la limită. La cinci persoane profitabilitatea creşte substantial şi din alt motiv: 5 persoane n-ar intra în taxi, deci la multe drumuri ar fi necesare 2 taxiuri. Economie substanţială.

Împrejurimile unui oraş sunt foarte mişto. Nu le rataţi, chiar dacă vizitarea lor presupune un efort financiar. Nu trebuie să vă daţi casa, metaphoric vorbind, dar ar trebui să plecaţi de la premisa că nu veţi mai ajunge prea curând pe acolo. Era o chestier de dezvoltare personal care spunea, destul de truistic, Trăieşte-ţi clipa ca şi cum ar fi ultima. Cu multe nu sunt de acord, dar aici sunt în totalitate. Reformulând: vizitează tot ce este în jurul unui oraş ca şi cum ar fi ultima oară când ajungi acolo. Salutări TURISTICE tuturor!

Cinefil – Fifty Shades of Black/ Cincizeci de umbre ale lui Black

Fifty shades of blackAm fost invitată de Andrei la vizionarea filmului Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black.

Pot spune incă de pe acum că personal mi s-a părut mult mai bun decât originalul. Și nu spun asta doar pentru că Fifty Shades of Grey mi s-a părut o porcărie, pentru că mi s-a părut. Spun asta pentru că mai degrabă am simtit prezența cărții și filmului original într-o parodie. Știu că sună dubios, dar asta e.

De ce mi s-a părut un film bun? Păi hai să o luăm pe rând:

  • parodiază unul din cele mai așteptate filme ale lui 2015, care s-a dovedit a fi sub așteptările multora care au citit cărțile.
  • Dacă ai mai văzut până acum un film parodie cu negri, vei știi că vor exista glume porcoase, glume rasiste și lucruri neașteptate.
  • De asemenea dacă ai mai vazut acest tip de film, te aștepți să vezi un organ genital.
  • Cel mai important pentru mine a fost că s-a ridicat la așteptările trailerului, ceea ce de multe ori nu se întâmplă.
  • Scenele au fost hilare și m-a bucurat să văd lumea râzând în sală cu atâta pofta. Plus că erau destule scene ce te făceau să zici un pur ”WTF?!” ăn timp ce râdeai.
  • Au fost arătate foarte multe trend-uri din 2015 care mi-au amintit că 2015 a fost un an bun pentru internet și foarte multe referințe la anumite filme ce au fost destul de mari anul trecut.

Poate ar fi mai multe de spus despre acest film, însă îmi e greu să zic mai multe fără să dau spoilere. Pentru că de fel am tendința să arunc câte un spoiler pe ici pe colo, ceea ce nu doresc să fac în cazul filmului acesta. Pentru că merită să mergi la cinematograf să-l vezi.

Ecaterina Moldoveanu

Fifty Shades of Black/ Cincizeci de umbre ale lui Black poate fi văzut în cinematografele din toată țara începând de vineri 29 ianuarie, fiind adus în România de RoImage. Vizionare plăcută!

Cinefil – Trainwreck

  Iata-ma si la comedia TRAINWRECK (O tipa…dezastru).

De cum a inceput filmul replicile savuroase/acide/sarcastice curgeau pe rand , in cea mai mare masura, cu aluzii, sau “directe” , sexuale.

Si uite-asa, am vazut din nou prototipurile  imaturei/iresponsabilei (Amy Schimmer, personajul principal), pe cel al “femeii de casa”(sora lui Amy), al hedonistului, devenit acru la batranete(tatal lui Amy), al zgarcitului…sau , hai sa nu-i zic chiar asa…al celui “mult-prea-atent” cu cheltuielile sale, oricati bani ar avea in cont LeBron James (interpretandu-se pe sine), al sotiilor nesarate si al iubitului pe care orice femeie si l-ar dori(rol interpretat de Bill Hader) .

Parea firesc, cumva, sa-ti doresti sa fii asemeni personajului principal, sa inlocuiesti iubirea cu sarcasm (tipic celor pentru care strugurii la care n-ajung sunt foooarte acri), sa te feresti de orice implicare sentimentala, sa ai aventuri de tot felul , “la gramada”, ea cu vreo ea, ori ea cu …cine-mai-stie cati de “el”(toti sub nivelul ei intellectual).

Rasista, cinica, iubitoare de alcool si “afumandu-se” cu iarba din cand in cand, dar recunoscandu-si cu sinceritate(poate cea mai frumoasa trasatura de caracter observata “din prima”)  felul de-a fi, Amy  il descopera pe medicul (Bill Hader) despre care trebuie sa scrie un articol si…cum era de asteptat, ajunge sa petreaca o noapte si cu el… dupa care, asa cum ati putut anticipa, BUF!, lovitura de gratie a iubirii.

Vom parcurge etapele cunoscute: cearta cu sora mai mica si viitoare mamica, dar si o alta, sine qua non, anume momentul crizei dintre cei doi indragostiti, ambele pe fondul stresului cauzat de moartea tatalui-cinic si nesuferit, dar multiubit al lui Amy.

Finalul, previzibil, ca pentru orice comedie romantica, aduce impacarea celor doi si gasirea caii spre fericire si eliberare a nonconformistei Amy.

Este recomandabil sa vizionati acest film daca va bantuie frustrarile, sentimentul de vina/autoblamarile si alte bazdacuri de acest gen, sau pur si simplu daca nu va doriti ceva greu digerabil; veti vedea ca sunt altii mai rau ca voi care,totusi, reusesc sa-si afle calea spre  suflet ( singura dealtfel) : IUBIREA.

Gina Ilie, Trainwreck – 2015