Cinefil – Beetlejuice, Beetlejuice

Beetlejuice, Beetlejuice, nu de trei ori, ca să nu-l invocăm, ci doar de două ori,Beetlejuice pentru a sugera subtil că e a doua parte, o continuare neașteptată a originalului Beetlejuice (1988) (un an bun) este noua capodopera a aceluiași Tim Burton.

Probabil a văzut la Top Gun că se poate să faci o continuare după 36 de ani și s-a gândit să încerce și el. Și chiar a și păstrat actori din prima parte, pe Michael Keaton,  Winona Ryder și pe Catherine O’Hara accentuând ideea de continuare, că doar dacă ar fi fost alte personaje, ar fi fost și altă poveste. Lor li se alătură în această nouă aventură Jenna Ortega (în rolul fiicei Lydiei), dar și Willem Defoe și Monica Bellucci printre alte nume sonore (chiar și DannyDeVito). O distribuție reușită pentru un film foarte bun. Dacă prima parte a fost un film de succes, această continuare a reușit să ia ce era mai bun acolo (o poveste drăguță, personaje simpatice, comedie) și să profite de evoluția din acești ani în ceea ce privește costume, experiența actorilor dar și CGI. Și chiar a ieșit un film fain.

Mi-a plăcut că avem mai multe personaje de pe lumea cealaltă și cum au fost creionate detaliile atât în costume (mai ales cât s-a insistat în costrucția persojului Delores (o să vedeți în film la ce mă refer), dar și al lui Richard) cât și faptul că a fost adusă în distribuție Jenna Ortega, actriță cu palmares în genul horror-comedy, după filme precum Scream, Wednesday, American Carnage și altele. Mi s-a părut drăguț că au păstrat viermele original (probabil altul n-a venit la casting, sau o fi același din Dune!?) ca un fel de omagiu pentru vremurile trecute.

Suprapunerea mai multor povești mi-a dat puțin senzația de aglomerat și să mă gândesc că totuși, poate era mai bine să le spargă în mai multe filme. Părerea mea e că fără Wolf Jackson filmul ar fi fost fix la fel iar Delores prezenta un potențial mult mai mare decât povestea avută. Un spin-off în loc de acest rol ar fi avut mai mult succes și sens, din punctul meu de vedere. E păcat de construcția de la început și de atenția inițială, care-ți dă speranțe că va avea un parcurs măreț, că va veni după Iliescu sau ceva.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți merge la Beetlejuice, Beetlejuice la cinema, începând de vineri 6 septembrie, în toate cinematografele partenere Vertical Entertainment. Vizionare plăcută, aștept păreri.

Cinefil – The Crow

The CrowȘtii sentimentul ăla când te așezi la un film așteptându-te la un spectacol vizual și emoțional și, pe măsură ce acțiunea se desfășoară, realizezi că ai intrat într-o poveste mult mai profundă decât te așteptai? Ei bine, așa m-am simțit urmărind noul „The Crow”. Filmul e o reîmprospătare modernă a clasicului din 1994, dar cu un twist care te prinde încă din primele minute.

Protagonistul, interpretat de [numele actorului principal], este atât de convingător încât te întrebi cum de nu a primit mai multă recunoaștere până acum. Povestea tragică a răzbunării sale, readusă la viață prin supranatural, rămâne captivantă și tulburătoare, dar noua abordare vizuală și schimbările subtile în narativ fac din acest remake ceva ce merită atenția.

Regizorul a reușit să păstreze esența întunecată și misterioasă care a făcut originalul un cult classic, dar a adăugat și elemente noi, care aduc povestea în contemporaneitate. M-am întrebat dacă nu cumva riscă să piardă fanii vechi, dar aș zice că a fost un risc calculat, iar rezultatul final reușește să păstreze un echilibru între respectul pentru original și inovație.

Coloana sonoră, un amestec de piese goth și industrial, te prinde de la început și te ține conectat pe tot parcursul filmului. Deși există câteva momente de ezitare în ritm, per ansamblu, „The Crow” (2024) își merită locul pe lista filmelor de neratat ale acestui an.

În concluzie, chiar dacă nu toată lumea va fi de acord cu toate alegerile făcute, noul „The Crow” reușește să reînvie o poveste iubită de mulți, adăugându-i o notă proaspătă și relevantă pentru zilele noastre. De văzut, neapărat!