Cinefil – Mentorii

Mentorii
Mentorii

Mentorii sunt acele persoane pe care el alegem sau ne sunt recomandate pentru a ne călăuzi, fie în viață, fie în carieră. Doar că, așa cum societatea s-a schimbat de-a lungul timpului, așa s-au schimbat și idealurile oamenilor și așa s-au schimbat și mentorii.

În pelicula Mentorii personajul din rolul principial, Johnny Balta, interpretat de comediantul Cătălin Bordea, ajuns într-o situație dificilă, este îndrumat de surioara sa  Magda (Mira) să-și schimbe viața urmând sfaturile influencerilor de pe TikTok pe care acesta-i urmărea. Așa că, cei trei favoriți ai săi: Flex Barbarul (Dorian Popa), Sandra Senzorial (Loredana Groza) și Robby Anonimul (Radu Bucălae) îi devin mentori. Însă, din cauză că cei trei au personalități total diferite, peripețiile se țin lanț, iar drumul către calea cea dreaptă este lung.

Filmul este unul contemporan, plin de umor, însă spre deosebire de Teambuilding, care era tot film amuzant, cu comedianți în rolurile principale, nu are un limbaj vulgar. Este un film foarte dinamic și cu puține momente de umplutură. Mi-au plăcut referințele subtile la viața reală a actorilor și aparițiile episodice ale lui Andi Moisescu și Cătălin Oprișan

Povestea, chiar dacă nu în totalitate imprevizibilă (90% dintre filme au un final fericit) mi s-a părut foarte actuală, iar cei trei influenceri foarte bine conturați, scoțând în evidență fix cele trei stereotipuri de mentori din ziua de azi: dacul liber, lidera spirituală și crypto-investitorul. Probabil dacă se opreau cu distribuția doar la primii doi, existau ceva discuții că sunt referințe politice pe care nu o să le numesc nici eu, dar care sunt concentrate într-o singură familie.

Cred că acest film poate fi privit și dincolo de acțiunea propriu zisă, ca fiind un manifest care pune o lumină de reflector asupra vieților mentorilor actuali, arătând că dincolo de vedeta online există o cu totul altă persoană, cu propriile probleme și provocări și că viața nu e atât de roz pe cum e prezentată pe rețelele sociale, în special TikTok.

Mentorii poate fi văzut începând de joi în cinematografele partenere Vertical Entertainment din toată țara. Puteți vedea programul pe site-ul filmului.  Vizionare plăcută!