Room escape – TruEscape – The lab

Știți senzația aceea deosebită pe care o simți atunci când faci ceva pentru prima dată? De fapt, e doar o iluzie. E o primă dată în orice. De exemplu, zilele trecute eu am fost pentru prima dată la un escape room la care mai fusesem, Truescape.🙂

Știu, sună ciudat, dar e interesant.  Ideea de bază ar fi că punem prea mare accent pe noțiunea de prima dată și uităm să ne bucurăm de prezent. Asta e o lecție pe care o conștientizezi la un momentdat, dacă deschizi ochii și nu ești cufundat în obositoarea rutină.

Dar, să revenim la escape room, că nu suntem pe un blog filosofic. La Truescape am fost prin vara anului trecut. Atunci, camera lor, The office, de abia fusese deschisă, având ocazia să fim printre primele echipe care au intrat acolo, echipe de test care observau buguri și veneau cu sugestii bazate pe experiențele anterioare. A fost interesant, am reușit să evadăm și am dezactivat involuntar un sistem electronic (care, apoi a fost mai bine semnalizat pentru a evita asemenea accidente).

A trecut o vreme și la Truescape au venit alți oameni. Camera s-a transformat din birou într-un laborator din care patru chimiști încearcă să evadeze înainte să fie uciși de un tiran cu dorințe de a cuceri lumea. Echipa a fost în proporție de 75% aceeași (eu, Iulia și Emil), Andreea fiind pentru prima dată în această cameră.

De ce tot pun punctul pe ideea de prima dată? Pentru că am fost surprins să văd că decorul din cameră era aproximativ același cu cel pe care-l știam, cu toate că povestea camerei a fost schimbată. Inițial am fost dezamăgit și eram decis să termin repede puzzle-urile și să ies în primele 10 minute. Doar că, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, și chiar dacă decorul era la fel, jocurile erau unele noi, ba chiar unele dificile care ne-au ținut captivi până în ultimele 10 minute. Acum puzzle-urile au o tematică științifică și am înțeles că și decorul va suferi ceva modificări.

Da, e drept că majoritatea camerelor de room-escape se schimbă  periodic radical, însă se pare că, la urma urmei, chiar dacă decorul este foarte important pentru a te introduce în atmosfera de joc, esențiale sunt jocurile de acolo și faptul că ele sunt noi, constituie o schimbare esențială.

Așa că, dacă aveți drum pe la foișor, nu ezitați să treceți pe la Truescape, dar după ora 16, că atunci se deschide laboratorul. Mai multe detalii pe site-ul lor. Evadare plăcută!

Room Escape – 60 minutes – maraton

Aseară am dat curs unei invitații de a reveni în circuitul blogosferico-escapist. Pe scurt, am acceptat invitația Iuliei de merge la 60 minutes Escape și de a le vizita camerele. A fost super distractiv.

Cu o echipă nouă, alături de mine fiind (în ordinea numelor de pe tricou ) Iulia, Andreea, Alex și Andrei, am decis să evadăm din camerele ascunse pe strada I.L. Caragiale. Cei de la 60 minutes Escape au la dispoziție trei camere (Prison Break, Black Magic, Spy) și mai construiesc încă două (cu tematică surpriză). Inițial aveam de gând să jucăm doar două camere, dar pentru că am fost foarte eficienți, a fost timp să intrăm și în cea de-a treia.

Prison Break, cameră ce l-ar fi ținut captiv pe marele Emil Călinescu, ne-a dat și nouă puțin de furcă, dar până la urmă am reușit să evadam cu toții din celulele închisorii cu vreo 4 minute înainte să vină gardianul care nu se știe ce gânduri avea cu noi. E o cameră cu un decor simplu (în general nu prea ai multe obiecte în celulele de închisoare), care-ți pune la testare îndemânarea și capacitatea de a lucra și cu mâinile, nu doar mintea. Spre deosebire de cealaltă Prison Break și de The Cell, aici nu ești încătușat la începutul jocului.

Black Magic / Camera vrăjitoarelor a fost surpriza serii pentru mine. Mă așteptam să fie o cameră mai plictisitoare, însă a fost de-a dreptul extraordinară. Decorul este foarte bogat, plin de obiecte care crează un ambient plăcut care abundă de magie. Ni se spusese că această cameră ar fi mai dificilă decât Prison Break, dar am reușit să găsim poțiunea magică după care plecasem în numai 30 de minute. Așa se întâmplă când ai vrăjitoare în echipă, știu cum ar gândi o soră de-a lor, lucru care eficientizează echipa.

Spy, ce-a de-a treia cameră, în care nici nu voiam să intrăm inițial, recrează atmosfera de zi cu zi într-un mediu corporatist. Cu mici excepții, acea cameră este fix locul de unde încerci zilnic să evadezi, înainte de trecerea celor 9 ore de program. Diferența majoră ar fi că aici te distrezi și ai șanse mari să scapi în maxim 60 de minute. Noi am evadat în 38 de minute, semn că unii dintre noi încă mai aveau chef să stea la birou.

Dacă v-am făcut curioși, vă recomand să dați o fugă până pe IL Caragiale, la 60 Minutes. Cei de acolo vă așteaptă cu brațele deschise, dar vor încuia ușile după ce intrați. Rezervări puteți face pe site-ul lor, aici. Distracție plăcută!

Room Escape – Stalingrad

Stalingrad După lansarea Paper Towns (un film foarte bun) în cinematografe, Odeon s-a gândit să facă un mic experiment și să vadă dacă bloggerii pot pune cap la cap indiciile la fel de bine precum a făcut Q în film. Așa că ne-a trimis la Stalingrad.

Nu, nu e vorba de celebrul oraș din mama Rusie, ci de un loc din nordul Bucureștiului unde te poți distra. Până acum, eu auzisem de cei de la Stalingrad că organizează petreceri și că au o zonă de laser-tag. Se pare că acum au și un escape-room.

Înainte de a intra în escape-room, am avut ocazia să-mi pun puțin sângele în mișcare pe arena de laser-tag. Ne-am împărțit în două echipe destul de echilibrate. Având în vedere că eu aveam mai multă experiență în astfel de jocuri, i-am avut în echipă pe Emil (care nu prea fuge din fața pericolului, de fapt nu fuge deloc) și pe Andreea. Echipa adverse a fost formată din Angela, Raluca și Malaezu’ (care-i mic și iute). Se subînțelege că echipa noastră a câștigat fără probleme. Însă mi-a plăcut foarte mult arena. Este destul de mare cât să ai loc să alergi pe acolo, însă structurată în așa fel încât să nu cauți de nebun țintele. E construită oarecum pe 2 nivele, cu tobogane și rampe, cu găuri în pereți, totul foarte bine integrat.

Escape-room-ul nu era cu tematică Paper Towns, cum mă așteptam, ci cu tematică Stalingrad. Ceva original, bazat pe lupta istorică și care are legătură cu numele locației. Camera este foarte bine realizată, cu o atenție foarte mare la detalii însă, tocmai pentru a păstra atmosfera de război, este foarte grea. Am înțeles că organizatorii vor s-o modifice pentru a devein mai facilă însă nu știu dacă e un lucru tocmai bun.

Părerile în ceea ce privește ușurința cu care ar trebui să se iasă dintr-o cameră sunt împărțite. Unii spun că rostul lor este să te distrezi și să ieși cât mai repede. Alții sunt de părere că dacă-ți pui mintea mai mult la contribuție și e mai dificil, camera e mai atractivă. E ceva gen tentația fructului oprit: nu toată lumea poate ieși de acolo, încerci tu să arăți că ești mai bun ca restul.

Per total, experiența de la Stalingrad a fost una extraordinară și m-a făcut să realizez că mai am de studiat criptografie și modul în care se folosește o busolă, altfel decât pentru a vedea unde e nordul.

Puteți face rezervări pe site-ul Stalingrad și puteți găsi oferte pe pagina lor de Facebook. Distracție plăcută!

Room Escape – Escaperia – Duck room

escaperia rațeNu știu ce părere aveți voi despre rațe. Pot spune că aceste păsări care când sunt mici sunt foarte drăgălașe iar când sunt mari sunt foarte gustoase, ajung să sperie unii oameni. Este vorba de cei care suferă de anatidaephobia. Nu cunosc niciunul, ceea ce înseamnă că nu este o afecțiune foarte răspândită.

Cei care suferă de anatidaephobia sunt speriați că undeva, cumva, o rață se uită la ei. Nu înțeleg de ce te-ai speria că cineva/ceva se uită la tine. Cert e că persoanele afectate nu au ce să caute în camera celor de la Escaperia. De ce? Pentru că e o cameră plină cu rațe: de toate mărimile, de toate culorile, inanimate, dar rațe.

Cei de la Escaperia au venit cu această idee genială a cărei originalitate am apreciat-o foarte mult. Este destul de greu să faci un escape room cu o tematică originală și care să fie și bun. Camera cu rățuște este una cu un nivel mediu de dificultate dar cu multe rațe. Aș putea spune că tot decorul are legătură cu rațele, ceea ce e foarte tare.

Și orb să fii și un indiciu tot îl găsești, însă asta nu face camera să fie foarte facilă. E drept, nu ne-a pus probleme, echipa Internet Explorers fiind formată din 4 veterani escapiști: Eu, Emil, Irina și Șerban și doar un amator, Trif. Puzzle-urile sunt foarte variate încântându-i și pe cei tehnici și pe cei care preferă o logică mai primară. 

Camera se află pe Splai, vizavi de Tribunalul vechi, fiind o idee bună de distracție înainte de momentele în care vreți să mergeți la o bere, cu prietenii, în centrul vechi (dacă nu suferă de anatidaephobia). Mai multe detalii, cât și un număr la care puteți face rezervări, puteți găsi pe site-ul Escaperia sau pe pagina de Facebook. Evadare plăcută!

Room Escape – Escape Challenge – Time Travel

Pe strada Armenească, lângă Orașul Interzis, se ascunde un Escape Room care te îndeamnă să faci o călătorie în timp. Cum numele-i e Escape challenge, iar mie îmi plac provocările, am decis, la invitația Ralucăi, să-l vizitez.

În primul rând, vreau să vă spun că nu trebuie să vă sperie numele camerei. Nu călătorește nimeni, nicăieri. Ba chiar, dacă nu reușiți să puneți cap la cap toate indiciile, veți rămâne în camera respectivă. Ideea de time travel de aici, presupune, de fapt, un voiaj intelectual, un exercițiu de cultură generală în ceea ce privește istoria globală. Nu vă speriați, nu e chiar nevoie de mari cunoștințe, sunt chestii de bază.

Camera are un nivel de dificultate destul de ridicat (sau cel puțin așa era când am fost eu) așa că vă recomand să folosiți indiciile doar pentru chestii absolut necesare. A fost o ghicitoare care chiar ne-a pus probleme și pe care mi-o amintesc și acum. Nu o să v-o spun că nu vreau să vă dau spoiler și să vă stric distracția. Nici răspunsul nu vi-l spun, ca să vă puneți și voi neuronii la treabă.

Decorul este unul simplu, nu foarte bogat în detalii irelevante pentru joc și o să vă ajute mai mult decât credeți. Fiți foarte atenți la detalii și sunt sigur că veți reuși să evadați în timp util. Escape Challenge oferă de asemenea posibilitatea să duceți prieteni și să-i vedeți live, de afară, cum joacă. Să fiți pe partea cealaltă a baricadei, în caz că știți deja jocul. O chestie drăguță care nu am mai auzit să fie disponibilă în multe locuri, poate doar la Puzzle Rooms.

Dacă vreți să faceți o rezervare la Escape Challenge, să acceptați provocarea lor de a intra în călătoria temporală din camera Time Travel, puteți face acest lucru pe site-ul lor sau pe pagina oficială de Facebook. Evadare plăcută!