Category: Cinefil

Posted on

Cinefil – Joker

„Joker” (2019) nu este doar un film, ci o oglindă dureroasă în care se reflectă

Joker

frustrarea și haosul din societatea modernă. Regizat de Todd Phillips și avându-l pe Joaquin Phoenix în rolul principal, „Joker” ne arată o poveste a unui om care se zbate într-o realitate ce îl respinge constant. Arthur Fleck nu este doar un individ neînțeles, ci simbolul unei societăți care nu oferă nici măcar compasiune celor care au nevoie de ea.

Povestea se desfășoară într-un Gotham aflat într-o star

e de putreziciune morală și economică. Arthur, un bărbat fragil și instabil, trăiește la marginea acestui oraș care nu îi oferă nicio șansă. Drama lui interioară se amestecă cu violența și dezordinea din jurul său. „Joker” devine astfel un comentariu social subtil, un film despre inegalitatea din ce în ce mai vizibilă și despre efectele pe care această neglijență sistemică le are asupra celor mai vulnerabili.

Joaquin Phoenix livrează o performanță incredibilă, aproape insuportabil de autentică. Transformarea lui Arthur Fleck în Joker nu este bruscă, ci graduală, fiecare umilință, fiecare moment de respingere fiind o piatră în plus în greutatea pe care o poartă pe umeri. „Joker” reușește să ne facă să ne simțim inconfortabil pentru că ne face martori la această cădere inevitabilă.

Totuși, „Joker” nu se limitează la povestea unui singur individ. Este o poveste despre cum societatea, prin indiferența ei, contribuie la nașterea monștrilor. Este un film care pune întrebări despre vinovăție și responsabilitate, despre unde se termină suferința unui individ și unde începe răspunderea colectivă. În final, „Joker” nu ne oferă soluții, ci doar ne arată cum, în haos, toți suntem puși față în față cu propriile noastre limite.

Posted on

Cinefil – Game Night

Game Night

Dacă vă plac filmele care vă pun puțin mintea la contribuție (de genul Murder in the Orient Express), filmele despre jocuri (tip Jumanji), dar în același timp vă place să râdeți copios, atunci este musai să vedeți Game Night (Jocul de-a detectivii).

Game Night ne prezintă aventurile prin care trece un grup de prieteni încercând un nou joc, pentru a diversifica punțin seara lor săptămânală de activități recreative, compusă în general din jocuri de societate banale (Mimă, Monopoly, etc.).

Cu Jason Bateman (Horrible Bosses, Idenity Thief) și Rachel McAdams (Sherlock Holmes, Wedding Crashers) în rolurile principale, rețeta succesului este aproape garantată. Filmul este unul foarte dinamic, cu multe referințe la diferite jocuri de societate (în special Monopoly), cu multiple întorsături de situație și cu un scenariu foarte captivant.

Într-devar, există câteva discrepanțe logice la anumite scene (minimizarea efectului unei împușcături), însă deja ne-au obișnuit filmele de acțiune cu acest tip de abordări în care o rană împușcată îți afectează organimul cam la fel de mult ca o zgârietură: sângerează însă nu afectează mobilitatea.

Citeam pe net că există și o scenă regizată de Quentin Tarnatino (filmată cap coadă dintr-o singură dublă), pe lângă referințele la Pulp Fiction și Django: Unchained, însă pe mine una dintre scene m-a dus cu gândul la serialul Umbre, sezonul al doilea, episodul în care dispare Toma. Probabil este vorba de aceeași scenă.

Așa că, dacă v-am făcut curioși să vedeți acest film despre jocuri, măcar în speranța de a descoperi un joc nou pe care ați putea să-l jucați alături de prietenii din grupul vostru, puteți da o fugă până la cinematograf, eventual cu tot cu amici, ca să știe și ei regulile.

Game Night rulează în toată țara, în cinematografele partenere Vertical Entertainment, începând de vineri 2 martie (un film de mărțișor). Vizionare plăcută!

Posted on

Cinefil – Sully

Sully - posterSully / Miracolul de pe Hudson, este o ecranizare după povestea adevărată a zborului US Airways Flight 1549 din 15 ianuarie 2009, zbor care prin îndemânarea pilotului Chesley ‘Sully’ Sullenberger s-a transformat dintr-o posibilă tragedie într-un adevărat miracol, avionul Airbus A320 reușind să aterizeze pe râul Hudson, fără ca vreunul dintre cei 155 pasageri să fie rănit.

Ecranizarea, în regia celebrului Clint Eastwood, îl are pe Tom Hanks în centrul atenției, în rolul căpitanul Chesley Sullenberger, care, fiind la manșa avionului s-a folosit de experiența acumulată în cei 40 de ani de pilotaj pentru a reuși să aterizeze aeronava ce avea ambele motoare avariate, în deplină siguranță.

Filmul are la bază faptele relatate de însuși căpitanul Chesley Sullenberger în autobiografia sa “Highest Duty” (scrisă împreună cu copilotul Jeffrey Zaslow, interpretat de Aaron Eckhart în acest film), care, alături de pasagerii din cursa US Airways Flight 1549 au participat și la filmări, alături de actori. Povestea nu este una pe deplin liniară, oscilând între prezent și amintirile lui Sully din timpul zborului de coșmar care avea să-i schimbe viața, transformându-l în erou.

Chiar dacă interpretarea lui Tom Hanks este una de excepție, iar grafica filmului este una de înaltă calitate, redările zborului făcând spectatorul să se întrebe de ce o asemenea peliculă nu este lansată în format 3D, răspunsul este simplu: accentul principal este pus pe poveste în sine, o poveste foarte emoționantă despre curaj și încredere în sine.
Coloana sonoră a fost compusă de Christian Jacob și de The Tierney Sutton Band și reușește să creeze o atmosferă de suspans, foarte potrivită pentru desfășurarea acțiunii din film, pregătind spectatorul pentru momentul final în care Sully află verdictul comisiei de control aerian asupra deciziei sale de a ateriza avionul pe râul Hudson.
Pelicula, o colaborare între Warner Bros. Pictures și Village Roadshow Pictures, este distribuită în România de Freeman Entertainment și va avea rula în cinematografele partenere din toată țara, începând de vinerea aceasta.

Sully este un film ce nu trebuie ratat. Vizionare plăcută!

 

Posted on

Cinefil – În căutarea lui Dory

Finding DoryGașca mea e pasionată de filmele de animație, așa că de fiecare dată când apare câte unul nou suntem buluc la el și apoi dăm citate din peliculă dacă conversația o permite. Așa că nu aveam cum să ratez nici „În căutarea lui Dory”. Deși, am văzut „Căutându-l pe Nemo” abia acum ceva ani, împinsă de la spate de copii amicilor mei care mă asaltau cu referințe din el. Recunosc însă că nu am fost atât de impresionată, așa că la Dory, continuarea aventurilor peștelui clown am mers fără așteptări.

 

Cu o sală plină de vedete venite cu gașca de copii, am văzut varianta cu subtitrare așa că m-am putut bucura de vocile originale. Dacă în prima parte Dory – peștele care suferă de o afecțiune care o face să fie amnezică – îl ajută pe Merlin să își găsească fiul, acum este rândului acestuia și a lui Nemo să o ajute pe simpatică să își găsească familia.

 

În prima parte, am cunoscut-o pe Dory – un pește Tang Albastru cu probleme de memorie care străbătea oceanul în căutarea unui ceva care nu știa exact ce este. La 13 ani de la aventura care le-a încrucișat drumurile lui Merlin și lui Dory, aceasta își aduce aminte că acel „ceva” sunt de fapt părinții pe care i-a pierdut cu multă vreme în urmă. Așa încât într-un amalgam de aventuri, amintiri și decizii luate emoțional Dory pleacă în aventura vieții ei, cu mult curaj și simț al umorului.

 

„Bună, sunt Dory și am probleme de memorie” este replica care te va cuceri, mai ales în combinația dintre micuță, voce și ochii mari și triști.

 

Indiferent de vârsta pe care o ai, mergi și vezi filmul – vei găsi cel puțin un personaj pe care să îl adori, eu personal m-am îndrăgostit de combinația voce – ochi mari și triști a copilului Dory, dar ai o grămadă de unde să alegi, fiecare din ei predând spectatorului o lecție despre viața prin felul în care sunt integrați în poveste:

Hank – caracatița care urăște oceanul și vrea să ajungă într-un acvariu să își trăiască viața liniștit, însă nu se dă la o parte de a trăi pe muchie de cuțit pentru prietenie.

Destiny – balena care a învățat-o pe Dory să vorbească „balenească” și care are mici probleme cu orientarea la înot.

Fluke și Rudder – care îți vor aduce aminte de bătrânii cârcotași din Muppets.

Peste toate „În căutarea lui Dory” este despre încredere, prietenie, decizii și viață sau așa cum spune Ellen DeGeneres (vocea personajului principal) „este o poveste despre curajul de a face ceea ce trebuie făcut, chiar dacă nu îți aduci aminte în ce constă exact asta”.

Posted on

Cinefil – X-Men Apocalypse

X-men ApocalypsePentru pasionații de filme cu super-eroi există două găști: cei care sunt încântați de Marvel și cei care sunt încântați de DC Comics. Personaleje diferă ușor prin coloristică și scopuri, vei găsi asemănări între ele, ecranizările sunt unele mai bune altele mai slabe, însă dacă ești pasionat de super eroii nu vei rata nici o peliculă indiferent din ce gașcă faci parte.

X-Men Apocalypse este franciză din gașca Marvel și continuă povestea din pelicula din 2014: Days of the Future Past. Dacă nu ai văzut filmul de acum 2 ani sau ca mine, ai memoria scurtă, poți merge liniștit la cinema pentru că scenariul din 2016 este în așa fel scris, încât vei înțelege acțiunea dându-ți-se toate informațiile necesare, încât să nu ai semne de întrebare care să te perturbe din vizionare. X-men sunt abia la începutul legendei ce va deveni cândva cea mai tare gașcă de super eroi.

În rolul Profesorului X (prescurtare de la Xavier) îl vei recunoaște pe James McAvoy pe care dacă nu l-ai remarcat în Ultimul rege al Scoției sau în Atonement, acum vei avea ocazia să îl descoperi pentru că joacă magistral. Mai ales că, în contra partidă, Magneto este jucat de către Michael Fassbender pe care s-ar putea să îl știi din Inglourious Basterds sau din genialul A dangerous Method unde îl joacă pe psihanalistul Carl Jung.

Acțiunea filmul începe în Egiptul antic cu povestea primului și celui mai puternic mutant, Apocalypse. Acesta este redescoperit în zilele noastre și după o analiză a societății acesta face planul de a reface lumea după imaginea sa. Aflați în derivă, X-men își unesc forțele, se redescoperă sau se dezvoltă prietenii, povești și idile.

În regia lui Bryan Singer (producătorul executiv al serialului House MD) filmul X-Men: Apocalypse este plin de efecte speciale, cum îi șade bine oricărui metraj cu super-eroii, cu scenografii de luptă bine executate, puse în cadre foarte bine trase. Ceea ce lipește însă, după opinia mea este glumele. Dacă în anii anterior glumele seci sau mai sadice făceau deliciul sălii, în 2016 a cam secat izvorul creativității scenariștilor.

Dacă tot suntem la minusuri, trebuie să menționez și prestația lui Tye Sheridan, în rolul lui Cyclops. O alegere proastă pentru a îl întruchipa pe cel care va deveni James Marsden. Din pepinera de tinere talente pe care o are Hollywood-ul îmi este greu să cred că Tye a fost cel mai bun pentru că, aici, este insipid, inodor și incolor, mai ceva ca o picătură de apă. Însă, dacă poți să treci peste lipsa glumelor și a Cyclops (la mine este personajul preferat din X-Men – deci sunt dură ;)) filmul este unul foarte bun, de văzut în gașcă.

Fetele vor avea bărbați și mușchi pentru a își clăti ochii, băieții vor avea femei sexy, cu atitudine și care bat ca la fasole la bărbați prin puterea minții. Așa că, dacă tot e weekend, eu zic să pui în agendă vizionarea X-Men :).