Cinefil – The Lone Ranger

The Lone Ranger – Călărețul singuratic poposește pe marile ecrane începând de vineri, 5 iulie. Am crezut că o facă acest popas doar pentru a se amuza de Despicable me 2. M-am înșelat teribil.

Mă așteptam să fie un film bun, având în vedere distribuția, și înrudirea sa cu Pirații din Caraibe. Dar nu a fost așa. A fost un film excelent. Totul a fost bine pus la punct. Poveste, joc actoricesc, muzică, tot. Fiecare detaliu. De parcă știau producătorii cu cine se va lupta filmul în primul weekend.

Povestea indianului Tonto (Johnny Depp) începe în 1933 când îi spune micuțului Will, venit la muzeu, legenda Călărețului singuratic. Cum avea să devină John Reid (Armie Hammer – J.Edgar), dintrun avocat, apărător al legilor, o unealtă a dreptății, un justițiar. Legenda este prezentată cu lux de amănunte pe durata a 149 de minute,  timp în care se fac mai multe tranziții plăcute între prezentul anilor 1933 și trecutul de pe vremea anilor 1880.

Acțiunea este din belșug, situând The Lone ranger la granița dintre un western și un film de aventuri cu accente de comedie, că doar e un film Disney. Johnny Depp își dovedește din nou măestria actoriceacă ce i-a adus succes de-a lungul timpului în atâtea roluri complexe și diverse, de la Jack Sparrow (Pirates of the Caribbean) la, de ce nu, John Dillinger (Public Enemies). William Fichtner (Dark Knight) îmbracă de asemenea foarte bine haina personajului negativ Butch Cavendish și chiar a reușit să-mi facă o impresie mai bună decât Arnie Hammer. Îl mai avem și pe Tom Wilkinson (Michael Clayton) în peisaj,  dar vă las să vedeți ce-o să facă el.

Coloana sonoră este una foarte variată, cu fragmente din diverse melodii, de la diverși compozitori, de la Rossini până la melodii cântate de Johnny Depp însuși. Per ansamblu, muzica are un efect de completare al acțiunii foarte bine pus la punct.

Cam atât vă zic, vă las pe voi să descoperiți ce nu e în regulă cu calul acela.

Vizionare plăcută!