Event – Noaptea culturală rusească

Noaptea culturală rusească

Vin rușii peste noi sau nu?

Atât de mult s-a polemizat această problemă în ultima vreme, încât nu am vrut să ne lăsăm nici noi mai prejos.  Fiind studenţi la Facultatea de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii Bucureşti, am vrut să ne implicăm şi noi în soluţionarea acestei probleme actuale. Desigur, nu putem să-l convingem pe Putin să nu intre cu tancul peste noi, deşi ştim limba rusă, dar măcar putem să organizăm o noapte culturală, pentru că la asta ne pricepem cel mai bine.

Ce înseamnă asta mai exact?   Se  ia o mână de oameni, se aduc la sediul nostru din Pitar Mos 7-13, se lasă să se distreze o noapte întreagă şi gata – succesul este garantat!

Pentru că nu ne ajung câteva ore, ne vom bucura de o noapte întreagă plină de activităţi cu specific rusesc. De cum ai intrat pe uşa facultătii nostre, vei fi bine primit de fetele în costum tradiţional, şi vei putea să îţi transpui numele în alfabet chirilic ca să vezi cât de interesant arată numele tău în altă limbă.

Dansul şi muzica vor fi nelipsite! Vei putea să participi la o reprezentaţie atât de dans modern, cât si de cel tradiţional. Şi pentru că vrem să simţi pe pielea ta ce înseamnă să fii rus , măcar şi pentru câteva ore, vom avea un workshop în care vei putea învăta câţiva paşi specifici dansului rusesc.

Ce eveniment de succes ar fi  asta dacă nu am avea şi mâncare?! Degustările de plăcinte ruseşti te aşteaptă să-ţi dai cu părerea despre mâncarea tradiţională. Pe lângă asta, dulceaţă, ceai din samovar şi alte bunătăţi te aşteaptă să le guşti.

Treasure hunt-ul este deja o tradiţie. Eşti pregătit să alergi prin facultate, să găseşti indicii? Să rezolvi enigmele? Atunci sigur vei rămâne până la ora 1 pentru că vei fi motivat şi de premiile pe care le oferim:  vouchere de consumaţie la Petersburg Pub, unul din sponsorii nostrii.

Nu poţi pleca de la Noaptea Culturală Rusească fără să învârţi Ruleta Rusească ! Nu vei avea un glonţ în pistol, dar vei avea o poruncă de facut dacă nu răspunzi corect la întrebare. Eşti foarte priceput la a da răspunsuri corecte?  Noi îţi dăm şi un premiu.

Deja se face târziu şi avem chef de ceva acţiune. Hai la karaoke şi arată-ne că ştii să cânţi ! Nu crezi că ai o voce care merită să fie auzită? Atunci pune-te la un film şi bucură-te de capodoperele regizorilor ruşi.

Ce să mai zic, va fi o noapte deosebită ! Pun pariu că şi Putin ar vrea să vină. Hai si tu !

Text de Frîncu Eva (organizatoare NCR). 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *