Cu toate că poate crea această impresie, următorul articol nu este despre omul de fotbal supra-numit “Pinalti”. E despre fotbal și despre Piatra Neamț. Dar pe scena unui teatru.
Teatrul independent “Apropo” prezintă piesa intitulată “Pinalti”. O piesă adaptată la realitățile cultural sportive din țara noastră, însă bazată pe fapte reale din altă parte (conform regizorului Radu Popescu). Aproximativ 60 de minute de comedie pe teme sportive.
Arbitrul Robertson, interpretat de Ovidiu Ușvat, se trezește mahmur după o noapte de beție, singur în cameră, alături de frumoasa domnișoară Elena (Daniela Tocari). Fiind chiar ziua meciului important pentru care a venit în România, acesta constată că se află într-o situație dificilă din care încearcă să scape basma-curată.
La finalul piesei, fostul arbitru Ion Crăciunescu a declarat că spectacolul ar trebui să fie material didactic pentru arbitrii din zilele noastre, pentru că oricând pot apărea situații ca cea ilustrată pe scenă.
Mie mi-a plăcut foarte mult jocul scenic al Danielei Tocari, care a reușit să reproducă un accent perfect moldovenesc, chiar dacă în afara scenei nu-l are. Regizorul Radu Popescu a spus că acest accent a fost una din caracteristicile determinante în alegerea Danielei Tocari pentru acest rol. Iar pe Ovidiu Ușvat l-a selectat datorită fizionomiei sale asemănătoare occidentalilor.
E foarte interesant să mergi la astfel de piese mai mici, unde ai ocazia să discuți cu oamenii din spatele scenei și să afli detalii pe care, din scaunul de simplu spectator, nu le-ai fi știut. Povestea din spatele poveștii poate fi o plus-valoare adăugată piesei, elucidând detalii neînțelese în timpul spectacolului și făcând șirul narațiunii mult mai logic și mai frumos.
“Pinalti” se va juca în următoarea perioadă alternativ cu alte spectacole, așa că pentru informații exacte despre program și tarife, dar și pentru adresa teatrului Apropo, puteți vizita pagina de Facebook oficială printr-un simplu click aici.
July 20, 2014 at 1:27 pm
[…] Pinalti au mai scris Emil Calinescu, Andrei Ciobanu si Paul […]