cinefil the great gatsby

Cinefil – The Great Gatsby

May 17, 2013 Andrei
Cinefil

The Great Gatsby - PosterThe Great Gatsby – Marele Gatsby. Înainte de film, chiar mă întrebam de ce i-au zis “marele”. Ce e așa măreț la el? Să fie petrecerile grandioase pe care le dădea? Să fie datorită luxului și opulenței?

Așa că am mers să văd filmul. Oamenii de la Media Pro Distribution s-au gândit să-l aducă și în cinematografele noastre, începând cu data de 18 mai. Și i-au făcut o lansare demnă de renumele lui Gatsby, chiar lângă mine, la mall Băneasa, la Grand Cinema Digiplex.

Dar să revenim la film. Era să uit… e 3D. Ca să simtă spectatorul că e și el invitat acolo la marile petreceri date de Jay Gatsby în anii ’20. Și chiar se simte. E destul de frustrant că ești la petrecerea aceea și nu poți să întinzi mâna să ciocnești un pahar de șampanie cu toate persoanele importante care veniseră la acea petrecere.  Să poți să mergi prin imena lui casă și să-i vizitezi grădina.

Dar nu. Gatsby nu e mare pentru petrecerile sale. Mult mai important decât fastuoasele petreceri este motivul pentru care le dădea. Uimitoarea poveste de dragoste care stătea în spatele luxului și în spatele măreției lui Gatsby. Pentru că el devenise cine era pentru o domnișoară.

E o poveste de dragoste pură, cum rareori mai întâlnești în zilele noastre. Și cum și la acea vreme, întrun oraș precum New York, era destul de rară. Dar ea a existat și a dat naștere romanului care a dus la această ecranizare. A doua ecranizare, prima fiind în 1973.

Nu o să compar cele două filme,  mai ales că pe primul nu l-am văzut în totalitate pentru că mi s-a părut prea siropos. Fiind mai vechi, efectele erau mai puține, povestea se simțea mai intens.

Noul The Great Gatsby mi se pare un film foarte bun, cu efecte 3D foarte reușite și cu o poveste senzațională. Care merită văzut în cinematografe.

Leonardo di Caprio are un rol complex, de personaj controversat, rol pentru care a filmat în paralel cu cel din Django Unchained. Pentu mine, cel mai bun rol al său rămâne în continuare cel din Catch me if you can.

Tobey Maguire, pe de altă parte, care joacă rolul lui Nick, vecinul lui Gatsby, mi s-a părut destul șters, departe de performațele sale actoricești din SpiderMan. Poate nu-mi aduc eu bine aminte însă în filmul vechi, rolul lui Nick era mai bine evidențiat ca aici. În schimb, narațiunea o face bine.  A nu se compara cu Morgan Freeman. Acesta e un film care are acțiune, dacă era narat de Freeman,  nimănui nu-i mai păsa de ce se întâmplă, asculta doar povestea.

Mă lungesc prea mult, vă las pe voi să vă faceți o idee din trailer, să mergeți să-l vedeți și să reveniți cu impresii.

Vizionare plăcută!


5 Responses to “Cinefil – The Great Gatsby”

  • Laura says:

    o sa merg si eu maine sa il vad :)

  • Raluca says:

    Abia astept sa-l vad si mai ales sa compar prestatia lui Di Caprio cu cea a lui Robert Redford pentru care rolul din Marele Gatsby a devenit emblematic. Relativ la ce ai scris tu, ma gandesc ca poate nu ai gustat suficient ecranizarea mai veche pentru ca nu era in 3D si pentru ca erai mult mai tanar decat acum (cand esti tot tanar :) . Poate nu ar fi lipsit de interes sa revezi acea ecranizare din ’73 cu ochii de acum.

  • […] 4h jumate’ de somn (am stat cu gândul la Gatsby) m-am trezit să mă apuc de treabă. Mă rog, să fiu acolo omul ăla care impulsionează […]

Vorbeste acum sau taci pe vecie.