Author: Andrei Ciobanu

Stăteam acum și mă gândeam că în seara asta e deadline la o nouă probă de la Superblog și eu n-am terminat început articolul. Nu de alta, dar numai la deodorante nu-mi stă gândul.

Și cum n-are niciun farmec competiția dacă nu lași totul pe ultima sută de metri, parcă simt așa cum mă trec căldurile și parcă aș avea nevoie de o bere rece sau ceva care să mă răcorească. Pe măsură ce mă uit la ceas, mai cald mi se face.

Poate ar trebui să mă mut de lângă calorifer, însă și așa îmi e destul de greu să-mi imaginez ce au cerut cei de la Farmec în cadrul probei. Să enunți o situație tensionată în care „ai avut nevoie de un deodorat puternic pentru a trece cu bine peste moment” mi se pare că e o cerință care ar exclude viața reală. Oamenii civilizați se dau cu deodorant zilnic, de obicei înainte să plece de acasă. Mă îndoiesc profund că există oameni, de genul celor din reclame, care se dau cu deodorant în timp ce sunt în mijloacele de transport în comun sau în public. Și mai ales, doar în situațiile în care simt că încep să transpire. Iar ideea de a te apuca să te „lauzi” pe blogul propriu că au existat momente în care erai atât de tensionat încât ai scos un tub și ți-ai schimbat mireasma mi se pare o înjosire mare.

Ok, există o gamă nouă de produse antiperspirante Gerovital H3 prof.dr. Ana Aslan, compusă din patru tuburi: deodorant antiperspirant Gerovital H3 Splendide, deodorant antiperspirant Gerovital H3 Natural, deodorant antiperspirant Gerovital H3 Sensitive și  deodorant antiperspirant Gerovital H3 Fresh. Probabil sunt foarte bune. Nu neg asta. Dar mă îndoiesc profund că există un cetățean, fie el și de gen feminin (că ele au tot felul de chestii în genți) care să care un tub de  deodorant doar pentru situații dificile.

Eu tot văd reclame la produse care îți oferă prospețime 24 sau chiar 48 de ore. Că n-or fi ele foarte sănătoase și mai știu eu ce, e partea a doua. Și că n-or ține 24 de ore ca-n reclamă, iar e discutabil. Dar 12-16 ore, tot te păstrează fără mirosuri neplăcute. Și apoi oricum te speli. De aceea, nu văd de ce te-ai căra cu un tub după tine, în așteptarea situației tensionate.

Cu riscul de a fi penalizat maxim în cadrul concursului, prefer să scriu un articol sincer decât să încerc să-mi prostesc cititorii în față.

Cu mult timp în urmă, pe vremea cavalerilor, nu exista cașcavalul Delaco. Așa că povestea noastră se întâmplă mai aproape de zilele noastre, pe la sfârștiul anului trecut.

Proaspăt întors din transhumanță, Ghiță stătea relaxat în fața șemineului de la gura sobei și consuma internetul pe mobil inclus în abonamentul din dotare. Zic “din dotare” pentru că el avea smartphone chiar dinaintea promoțiilor la telefonie, nu de alta, dar să poată găsi stâna prin GPS și să citească blogul mioritic. Și pentru că se apropia Black Friday, se uita pe promoțiile de la magazinele cu electronice și electrocasnice. Vede un frigider la super ofertă, mai alb decât cea mai curată mioară a sa, pune comanda și așteaptă două săptămâni.

Vine frigiderul, constată că e cam gol și pleacă la supermarketul din localitate să-și facă aprovizionare. Vânduse deja pastramă suficientă cât să-și permită să-și facă toate poftele. Așa că a luat fructe și legume că așa zicea la televizor, plus apă, să consume minim 2 litri de lichid zilnic. Când se apropia cu coșul de casă vede la raft cașcavalul Delaco. Curios din fire, dar și cu un spirit antreprenorial foarte dezvoltat, decide să pună o rolă din respectivul produs în coș. Să studieze piața, să vadă ce vinde concurența.

Acesta era prima dată când cineva din neamul său cumpăra o bucată de brânză, ei fiind producători din moși strămoși, atestați în scrierile antice ale lui Strabon, care pe una din hărțile sale desenase o oaie în locul unde se afla stâna străbunilor lui Ghiță. (n.r.: era mai sugestiv și mai ușor de desenat decât o bucată de brânză.)

În prima zi, a scos cașcavalul pe masă, însă din obișnuință a mâncat tot din brânza sa, rola rămânând intactă. Deja cașcavalul Delaco începuse să se simtă discriminat și trist, menirea lui fiind aceea de a mângâia papile gustative ale oamenilor în timp ce le umple stomacul, nu de a sta în frigider cu restul legumelor, cumpărate doar de dragul reclamelor tv. În frigider era liniște și nu-și dădea seama dacă colegii săi de “apartament” au ceva cu el de-l tratează cu răcoare sau de vină e reglajul termostatului.

A doua zi dimineață, înainte de a pleca la piață, Ghiță scoate din nou cașcavalul. După ce a gustat primul colț nu s-a putut opri până nu a mâncat mai bine de trei sferturi din rola Delaco. Ar fi mâncat mai mult, dar avea stomacul strâmtorat după perioada petrecută prin munți, cu cantități restrânse de hrană. Când a pus restul de cașcaval înapoi în frigider, toate alimentele s-au speriat. Pe roșii au început să le treacă transpirațiile, pătrunjelul tremura la gândul că mâine poate veni rândul lor, din moment ce cașcavalul aproape se terminase chiar din prima zi în care fusese gustat.

Apa minerală se agita încercând să găsească o soluție la această situație cu adevărat înfiorătoare. Atunci, cașcavalul Delaco s-a gândit să readucă liniștea în frigider și s-a adresat mulțimii:

–  Fi-ți liniștiți, aceasta e menirea noastră, să hrănim oamenii. Însă o vom face împreună. Gustul meu divin îi face pe oameni să viseze că nu vor rămâne niciodată fără mine. Așa că, pentru că sunt făcut cu dragoste, dorința lor devine realitate și eu mă reîntregesc.

Cașcavalul se reîntregi, iar celelalte alimente au devenit fani brânză și s-au strâns în jurul său pentru ca data viitoare să aibă onoarea să fie pe aceeași masă cu Delaco.

De atunci, atât legumele sănătoase cât și Ghiță au devenit fani brânză.

Și-am încălecat pe-o frunză și v-am spus o mare brânză.