The Forest / Pădurea blestemată reprezintă încă o ecranizare ce are la bază povestea celebrei păduri japoneze: Aokigahara. Aceasta este o pădure foarte densă, situată la poalele nord-vestice ale muntelui Fuji, cunoscută datorită faptului că mulți sinucigași o aleg pentru a-și pune capăt zilelor. Există chiar și un indicator la intrarea în aceasta care-i îndeamnă pe călători să apeleze la ajutor specializat dacă au astfel de gânduri negre.
Spuneam că The Forest este încă o ecranizare deoarece mai există cel puțin două pelicule care au la bază faimoasa pădure: Shawn4ever (2012) și The Sea of Trees (2015). Niciunul dintre acestea nu a ajuns, încă, pe marile ecrane din România. Poate le găsiți, totuși, pe Netflix.
The Forest – o are în centrul atenției pe americanca Sara (Natalie Dormer – Rush)care merge în Japonia pentru a-și căuta sora geamănă în pădurea Aokigahara deoarece autoritățile refuză să facă acest lucru, considerând-o deja moartă. Povestea este alimentată de mitul gemenilor și de faptul că aceștia pot simți când au fratele/sora în pericol. Acest lucru o motivează pe Sara să nu renunțe la căutarea surorii sale. La marginea pădurii îl întâlnește pe Aiden (Taylor Kinney – The Other Woman), un jurnalist dornic să se aventureze în pădurea plină de yurei (fantome japoneze).
Interpretarea celor doi este una bună, în limita scenariului care nu permite o conturare foarte bună a personajelor. Peisajele sunt de-a dreptul superbe, fiind destul de puțin scoase în evidență, din păcate. Un alt aspect destul de ciudat al scenariului îl reprezintă lipsa scenelor horror, care sunt vreo patru-cinci. E în regulă să fie mai puține pentru a atrage în sălile de cinema și pe cei care nu sunt fani ai genului, dar care vor să afle povestea din spatele peliculei.
The Forest / Pădurea blestemată rulează pe marile ecrane începând de vineri 8 ianuarie și este adus în România de Intercom Film. Vizionare plăcută!