Cinefil – Dawn of the Planet of the Apes

Planeta maimuțelor - dawn of the planet of the apesPlaneta Maimuţelor: Revoluţie / Dawn of the Planet of the Apes

Găsim planeta într-un viitor apocaliptic. Unde oamenii aproape că au fost reduși la dispariție din cauza unui virus creeat în laborator. Acum maimuţele evoluate genetic și foarte bine organizate, sunt ameninţate de o colonie de supravieţuitori ai devastatorului virus ce a făcut ravagii în urmă cu zece ani printre oameni. Cele două tabere reuşesc să încheie un armistițiu, însă acesta se dovedeşte o mare greșeală pentru ambele părţi care se află în prag de război. Conflagrația pare să dezbine ambele parți și involuntar poate să decidă care va fi specia dominantă de pe Pământ.

Principala virtute a producției este designul vizual. În acest viitor nu foarte îndepărtat, padurile din Marin County sunt împânzite de maimuțe inteligente în timp ce suburbiile din San Francisco găzduiesc supraviețuitori umani. Tunelele au devenit adăposturi în timp ce se pot observa rămășițele a ceea ce erau cândva străzi, bulevarde și piețe. Este prezentă aproape peste tot o tristețe amestecată cu incertitudine pusă mereu într-o lumină bine adaptată.

Echipa de producție a reușit din nou să redea incredibil imaginile apocaliptice cu care ne-am învățat de când urmărim seria. L-am apreciat într-o epocă în care găsim greu de imaginat că o poveste S.F. poate în cotinuare să evolueze. Avem în față un triumf tehnologic de succes fără nici un defect în redarea imaginii adaptate unor cadre foarte bine gândite. Consider că ar fi avut un cost foarte ridicat dacă lucrau mai mult la efectele 3D sau este posibil să își erodeze farmecul și să piardă o parte din publicul nostalgic care a urmărit seria încă de la prima lansare.

Inspirat din romanul „La Planète des singes” scris în 1963 de Pierre Boulle, filmul reprezintă a treilea film de la relansarea francizei în 2001. Primul film al acestei serii SF a apărut în 1968 și a fost un adevărat block buster al acelei vremi. Toate ecranizările acestei serii făceau cinematografele neîncăpătoare în anii 70`.

Acum în 2014 Dawn of the Planet of the Apes, pare să fie: „Unul din cele mai bune filme ale acestui an, un blockbuster făcut să cucerească.” Planul regizorului Matt Reeves este finalizat cu succes de către echipa de producție care a adaptat un design inventiv. Principala temă a actiunii filmului o reprezintă balansul fiecarei specii între instinctul bazat pe violență și dorința de a menține pacea. Aceasta parcă trece prin mintea noastra cât timp stăm captivați în scaune. – Joe Neumaier – Daily News

Este un film provocator al categoriei sci-fi action, cu efecte dinamice și o puternică temă umanistă cu ecouri din viața cotidiană, cununată cu bune performanțe din partea actorilor principali. Claudia Puig, USA TODAY

Pelicula se bucură de un rating foarte bun din partea mediului online care oferă o audiență în cifre: rottentomatoes.com afișeză un tomatometru de 94 % cu o audiență de 98 % pentru Planeta Maimuţelor: Revoluţie, IMDb are un rating de 8.8 iar metacritic.com oferă un metascor de 77 bazat pe 34 de critici.

În rolurile principale îi avem pe: Andy Serkis, Jason Clarke, Gary Oldman, Keri Russell, Toby Kebbell și Kodi Smit-McPhee, filmul este regizat de Matt Reeves iar șcenariul este realizarea lui Rick Jaffa, Amanda Silver și Mark Bomback.

Dawn of the Planet of the Apes are premiera în țara noastră vineri 11 iulie și este distribuit de Odeon Film. Luați cu voi ceva de ronțăit și de băutură că vă așteapta 131 de minute de suspans.

Vizionare plăcută!

Articol scris de Vlad Trif.

2 Responses to “Cinefil – Dawn of the Planet of the Apes”

 

Cinefil – Cucerește-o prin Salsa

Cucerește-o prin Salsa (Cuban Fury)

Un puști promițător de 13 ani e hotărât să câștige Campionatul Britanic de Salsa. Bruce Garrett, băiatul cu foc în călcâie. Dar numai până într-o seară de 1987 când, un incident cu niște bătăuși îl face să-și piardă curajul iar viața sa merge pe alte căi. În primă instanță sunt surprinși eleganții pantofi de salsa în atiteză cu adidașii uzați care îi poartă când merge cu bicicleta la serviciu.

După 25 de ani, pasiunea sa este pusă din nou la încercare. Complet ieșit din formă, un inginer pe seama căruia colegii se amuză, cu prieteni cu apucători de nerds…  și pe de altă parte resemnat cu zona sa de confort. E nevoie de sosirea unei noi șefe: Julia, inteligenta, sexy și cu simțul umorului, venită din State. Eroul nostru își pune sub semnul întrebării existența plicticoasă. Julia nu e deloc de nivelul lui, mai ales și pentru că Drew, colegul său nesuferit de lucru începe să curteze cu atractiva superioară ierarhic. Oare va reuși omul nostru grăsuț să dezlănțuie bestia și să-și recapete pasiunea pierdută astfel încât să cucerească pe cea care care poate fi iubirea vieții lui?

Producătorii de la Shaun of The Dead, Scott Pilgrim, Paul, Attack The Block, The World’s End și Sightseers doresc acum să surprindă cu filmul Cuban Fury, avem în față  probabil cei mai pricepuți actori de comedie, cu unii din cei mai buni dansatori, cu o coloană sonoră care dorește să te transpună în America de sud, o bucată de strălucire cu o doză egală de comedie și romantism.

Cucerește-o prin Salsa este o comedie romantică cu o mică senzație de muzical. Îi are în rolurile principale pe: Nick Frost, Rashida Jones, Chris O’Dowd, filmul este regizat de: James Griffiths iar șcenariul poartă semnătura lui: Jon Brown și Nick Frost(care consider că ar fi putut face mai mult de la acestă idee).

Acum este timpul să vedem ce rezultate oferă barometrele de măsurare consacrate în a oferi rating pentru un film: Rottentomatoes afișează un tomatometru de 52% cu o audiență de 47 %,  IMDB oferă un scor de 6.2 iar metacritic.com un metascore de 52 cu un userscore de 6,8.

Cu un astfel de rating suntem convinși că avem păreri împărțite așa că este cazul să si vedem câteva.

„Nu este nimic mai original în Cuban Fury, decât diversiunea plăcută a mereu amabilului Jack Frost ajutat de Chris O` Dowd să își pună în șcenă rolul amuzant.”  Leba Hertz, sfgate.com

„Dansul este tratat într-n fel în care nici un film despre dans nu l-a tratat vreodată, ca o neconveniență. Filmul este filmat și jucat într-un fel în care se sugerează că nimeni nu este prea stresat sau îi pasă de ce iese. Amuzamentul se pare că are niște semnificații bizare, cu toate că în partea a doua putem observa un dialog care nu este tocmai oribil. Practic, această producție ne-a lăsat cu o altă comedie apreciata de nimeni. Cu toate că industria a evoluat, iar ambițiile și viziunile producatorilor se pot observa din nou. Cucerește-o prin Salsa, pare că  aparține unor timpuri neamuzante. Sper să nu ne întoarcem în acele vremi.” Robbie Collin, The Telegraph

„Pelicula se recomandă una care trimite cuplurile acasa de la cinematograf cu zâmbetul pe buze și cu o vibrație de bucurie în inimi. Iar distribuția are puterea de a capta audiența cu Nick Frost în rolul principal. Lansarea filmului de Valentine`s Day în Marea Britanie a adus încasări aproximative de 1,6 milioane de dolari.” Charles Gant, variety.com

Filmul are premiera în România pe 11 iulie și este distribuit de RO IMAGE.

Vizionare Plăcută !

Vlad Trif

Cinefil – Third Person

third personThird Person – Dragoste la persoana a treia: trei orașe (Roma, Paris, New York); 3 cupluri; o singură poveste.

Haideți să o luăm de la capăt … Liam Neeson joacă rolul unui scriitor celebru, Michael, care și-a lăsat soția (Kim Basinger) în urma morții fiului lor pentru o tânără scriitoare, Anna, interpretată de Olivia Wilde. Relația lor plină de zbucium, pasiune, trădare, se desfășoară în Paris, în timp ce Michael încearcă să finalizeze un roman ce pare să nu se mai termine și care pare să nu fie atât de bun pe cât spera el.

În Roma, Scott (Adrien Brody) este un om de afaceri care finalizează o afacere cu haine și urmează să plece din Italia, însă o cunoaște într-un bar pe Monika (Moran Atias), o tânără disperată să își recupereze fetița. Aceasta îl determină prin farmecul ei să își amâne plecarea și să încerce să o ajute în acțiunile sale, indiferent de câți bani necesită și câți traficanți înfruntă.

În New York, Julia, interpretată de Mila Kunis, încearcă să obțină de la fostul soț, pictorul Rick (James Franco) dreptul de a-și vizita fiul și în același timp să dovedească faptul că poate fi o mamă responsabilă, deși pare că universul este împotriva ei și totul îi apare ca piedică.

Aparent cele trei povești nu au nimic comun. În realitate însă, pe parcurs îți dai seama că locurile se confundă între ele, personajele au în comun mai multe lucruri decat am fi crezut, traumele unuia sunt traumele tuturor.

Uitându-mă la film, mi se păreau trei povești diferite. La un moment dat, prietena mea Loredana îmi spune că nu înțelege de ce personajele dintr-un oraș apar în alt oraș, apoi se întorc înapoi acolo. Bineînțeles, cu spiritul meu ”extraordinar” de observație, nu realizez nimic. Peste câteva minute, îmi spune iar același lucru, după care încep să fiu mai atentă.

Abia atunci încep să observ asemănările: tragedii identice unesc două personaje, disperarea mamei ce încearcă să își vadă copilul (unește alte două personaje), greșeala ce nu poate fi niciodată uitată (aseamănă alte două femei). Și atunci, care este realitatea? Ce este real, ce este imaginat?

Rămâne să aflii singur/ă. Trebuie doar să descoperi secretele unui scenariu bine pus la punct, complet diferit de majoritatea filmelor și să trăiești momentele alături de personajele care nu fac nimic altceva decât să încerce să atingă fericirea, așa cum o percep ele.

Third Person – Dragoste la persoana a treia este în cinematografe din 4 iulie 2014 și este distribuit de Ro Image.

One response to “Cinefil – Third Person”

Cinefil – Think Like a Man Too

Think like a man tooCum gândesc bărbaţii? Ei bine, deşi ar putea părea că tot ce îşi doresc e o ultimă petrecere cu alcool, femei şi distracţie cât cuprinde înainte de a fi “legaţi” pentru totdeauna de o singură femeie, bărbaţii au şi ei o parte romantică, în timp ce femeile îşi doresc la fel de mult să se distreze precum bărbaţii. Despre confruntarea eternă a sexelor e filmul “Think Like a Man Too”, continuarea comediei din 2012, inspirată din best-seller-ul “Act Like a Lady, Think Like a Man” a lui Steve Harvey.

Cinci cupluri se întâlnesc pentru un weekend romantic în Las Vegas, cu 2 zile înainte de nunta unuia dintre cupluri. Dar Las Vegas pare a fi mai mult un loc de distracţie decât de petreceri romantice, nu e aşa? Aşadar, pentru ultima noapte de libertate, atât băieţii, cât şi fetele, pregătesc câte o petrecere care să rivalizeze cu uşurinţă cu a celorlalţi, pentru a demonstra care grup se distrează mai bine. Ce urmează include o factură prea mare, jocuri de noroc fără noroc, un club de striptease unde cei de pe scenă sunt fix cine nu trebuie să fie, o nuntă care nu mai are loc.

Dar dincolo de fazele amuzante din film, aşa cum îi stă bine unei comedii despre relaţiile complicate dintre cele două sexe, filmul examinează şi aspecte mai profunde ale relaţiilor de cuplu, cum ar fi eterna rivalitate soacră – noră, provocările în a forma o nouă familie, frica de responsabilităţi, rutina din cuplu, dorinţele diferite ale femeilor şi ale bărbaţilor, gelozia, teama de angajament, pe care nu le duce însă prea departe, ci doar aşa, cât să nu fie o comedie superficială şi de ajuns cât să nu te indispună.

Per total, filmul are unele faze previzibile, cu întâmplări parcă inspirate din alte comedii pe care le-am mai văzut, ca să enumăr părţile sale negative, dar asta nu strică deloc filmului, care reuşeşte exact ceea ce cred că şi-a propus: o comedie care te distrează şi te relaxează, bună pentru sfârşitul de săptămână sau la finalul unei zile aglomerate.

One response to “Cinefil – Think Like a Man Too”

 

Cinefil – Transformers: Age of Extinction

Transformers poster afisTransformers: Age of Extinction

Specia planetei noastre se reface după dezastruoase evenimente legate de luptele cu roboții altor ținuturi galactice, iar Autoboţii şi Decepticonii dispăreau ușor unul după altul. Acum niște oameni de afaceri şi cercetători, convinşi că este timpul să învăţăm din greșeli, forţează nota  tehnologiei peste limita controlabilă. În tot acest timp tot ceea ce ne înconjoară devine centrul de interes al unei străvechi şi puternice ameninţări a Transformerilor. Cel puțin așa este educată opinia publică prin tot mai multă propagandă guvernamentală. Povestea debutează cu un inventator din Texas care face o achizitie surprinzătoare a unui camion dezafectat. Noul produs pare a fi legendarul Optimus Prime, fapt care atrage puternic atenția autorităților care îi fac o vizită.

Pelicula impresionează enorm cu efectele speciale și o imagine impecabil redată. Avem în fața noastra un film de lungă durată care te ține cu sufletul la gură. Acțiunea continuă parcă are grijă de tine să nu plictisești, asta datorită cadrelor și spectacolului tehnologic la care asistăm. Se pare că echipa de producție a urmat pas cu pas efectele hollywoodiene și iese pe piață cu un block-buster cu încasari bune chiar de la lansare.

Seria Transformers continuă cu al patrulea film regizat de Michael Bay, ajutat de Steven Spielberg, Mark Wahlberg și Jack Reynor star. Șcenariul este scris de Ehren Kruger. În rolurile principale îi găsim pe Mark Wahlberg, Nicola Peltz, Jack Reynor, Stanley Tucci, Kelsey Grammer.

Deja cred că știți că am obiceiul să afișez părerile generale ale site-urilor de rating: IMDB oferă un rating de 7.6 iar rottentomatoes.com un tomatometru de 50% cu o audiență de 98 %.

„Michael Bay continuă să orchestreze simfoniile de distrugere și bombardament, acum proiectează roboții în Hong Kong și alte parți din China.” Maggie Lee – variety.com

Drew McWeeny de la hitfix.com consideră că sunt puțini filmmakeri care au curajul să încerce efectele la o scală atât de mare. Regizorul parcă lucreză din ce în ce mai bine și își pune deasemenea echipa să execute o muncă migăloasă. Se pare că totodată introduce în rândul personajelor un sentimentalism protector care a mai fost întâlnit în Armageddon.

Ne bucurăm practic de un film în care principalul atu sunt efectele, Transformers este recomandat a fi urmărit pe marile ecrane. Altfel nu putem aprecia corespunzător lucrarea cinematografică prezentă.

Iubitorii de tehnologie, gamerii, amatorii de filme SF, etc… pot aprecia puternic acest film. Iar publicul larg poate încerca cu încredere ceva captivant. Premiera Transformers: Age of Extinction, are loc în țara noastră pe 27 iunie și este distribuit de RO IMAGE.

Vizionare plăcută!

văzut de Vlad Trif în iMAX – Cinema City Cotroceni

9 Responses to “Cinefil – Transformers: Age of Extinction”

    • Litere Stacojii says:

      Salut, imi cer scuze pentru spam, insa vreau sa te invit la un concurs cu premii in bani.
      Tot ce trebuie sa faci este sa raspunzi la intrebarea: „Daca te-ai trezi intr-o dimineata cu o importanta suma de bani, ce dorinte ti-ai indeplini?”
      Mai multe detalii aici: **link moved under user information**
      Multumesc!

 

Vorbeste acum sau taci pe vecie.