Cinefil – # Selfie

#SelfieTinerii din ziua de azi se gândesc numai la distracții. Cam asta ar fi ideea de bază și în # Selfie, noul film românesc care va face senzație anul acesta.

Vara, soare și un weekend până la BAC, acestea sunt ingredientele necesare pentru a determina trei tinere eleve să plece la mare pentru un sfârșit de săptămână ce va deveni de neuitat. Doar că inconștiența are și riscuri. Și astfel ia naștere această comedie.

Chiar dacă ideea cu tineri care sunt inconștienți nu este tocmai nouă pe marile ecrane, fiind un subiect des abordat în producțiile Hollywoodiene (probabil pentru priza la public),  în cinematografia românească reprezintă o noutate. Și un pas înainte în evoluția filmelor românești care prin #Selfie arată că se pot ridica la un alt nivel.

Filmul este bine realizat, cu o calitate superioară a imaginilor și cu actori tineri, dornici de afirmare. Personajele sunt frumos conturate și pelicula este plină de umor de situații, umor amplificat de lipsa de previzibilitate a scenelor. Există câteva chestii clișeice, cum ar fi tatăl comunist sau fata de bani gata căreia nu-i pasă de niciun fel de regulă. Însă chiar și așa, filmul este plin de situații neașteptate și de umor.

Publicul țintă al acestei pelicule este evident format din adolescenții zilelor noastre și tinerii în jurul vârstei de 20 de ani, public care cunoaște și acești actori tineri din diferite alte producții autohtone sau din muzica românească (Levent Sali cântă în formația La-La Band).  Eu, care nu prea mă uit la televizor, i-am cunoscut de acolo pe actorii mai cu experiență, singurul tânăr pe care-l știam fiind Alex Călin, actor pe care am avut plăcerea să-l urmăresc în două piese foarte bune pe scena teatrului Roșu. Verișoara mea de 18 ani a spus că ea a auzit de toată lumea din distribuție. Așa că poate sunt eu învechit. 

#Selfie debutează în acest weekend pe marile ecrane, fiind distribuit de MediaPro Distribution. Cu ocazia vizionării am avut ocazia să-mi fac și eu #selfie cu una din actrițele principale, Flavia Hojda, frumoasa blondă care în film îmbină actoria cu muzica.

În încheiere mai am o observație: în realitate, fără machiaj, actorii regizoarei Cristina Iacob par mult mai tineri. Dar probabil s-a preferat păstrarea machiajului pentru o apropiere cât mai mare de activitățile tinerelor din ziua de azi.

Vizionare plăcută!

5 Responses to “Cinefil – # Selfie”

Cinefil – The Amazing Spider-man 2

Spider-man 2 posterÎn caz că vă era dor de Peter Parker, pentru că nu a fost convocat la Avengers, îl puteți vedea de vineri 2 mai pe marile ecrane, în The Amazing Spider-Man 2. Da, un fel de continuare a poveștii începute în 2012 când Tobey Maguire a fost tras pe dreapta și în locul lui a început să apară Andrew Garfield.

Peter Parker încearcă să-și îmbine viața de supererou cu o relație cu fata pe care o iubește, Gwen (Emma Stone), chiar dacă acest lucru se dovedește a fi foarte dificil datorită unor promisiuni din trecut. Însă cum în New York  întotdeauna se întâmplă câteceva rău, care să pună în pericol umanitatea, Spiderman are mult de lucru.

În Spider-Man 2 regizorii s-au gândit să-i dea mai mult de lucru omului păianjen, chiar dacă în prima jumătate a filmului am avut senzația că a ieșit la pensie și acum, în loc să se lupte cu răufăcători cu puteri speciale, se luptă cu probleme domestice, de dragoste. În final am numărat 3 bucăți personaje negative,  lupte pe viață și pe moarte, momente amuzante și scene pline de efecte și greu de crezut.

Scenele cu bătăi par destul de grăbite și se termină destul de ciudat, din punctul meu de vedere. E frumos să vezi efecte și scene în slow-motion și de asta merge lumea la un film 3D cu un supererou. Nu ca să vezi scene 2D care transformă filmul într-o dramă.  Iar regizorii ar trebui să știe că un răufăcător nu stă la glume cu un copil când vrea să împrăștie teroare. Spider-Man este același personaj simpatic din filmul precedent și reușește să afle informații noi despre tatăl său însă acest lucru nu-l ajută deloc în viața sentimentală.

Spider-Man 2, cu toate că e un film Marvel, nu se ridică la nivelul celorlalte pelicule ale producătorului. Nu știu dacă acest lucru a fost făcut intenționat pentru a păstra Avengers în lumina reflectoarelor însă se observă și poate fi puțin deranjant. Pe de altă parte, la finalul filmului există o scenă-traieler, după generic, scenă care leagă filmul de serie. Poate pe viitor, lucrurile se vor schimba.

Vizionare plăcută!

3 Responses to “Cinefil – The Amazing Spider-man 2”

    • The Amazing Spider-Man 2 – Uimitorul Om-Paianjen 2 | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE says:

      […] The Amazing Spider-Man 2 – Uimitorul Om-Paianjen 2 au mai scris amicii mei Ioana, Angela, Andrei si […]

 

Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Cinefil – Brick Mansions

 

Brick mansionsBrick Mansions – Paul Walker promovează Parkour în ultimul său film

Brick Mansions este un film de acțiune cu de toate: focuri de armă, curse de mașini, umor involuntar, un gangster fan Bob Marley care vrea să distrugă lumea (rapper-ul RZA) și polițistul cel bun care se opune (Paul Walker), ajutat de-un fost pușcăriaș dat naibii (David Belle), două tipe care se luptă bine de tot (una bună și-una rea, dar amândouă bune rău!) un uriaș caricatural ce-aduce a Shrek și-o bombă ce ticăie, amenințând să distrugă o parte din orașul Detroit.

Da, par cam multe în povestea asta, dar nu te îngrijora: acrobațiile Parkour te vor captiva din primele minute și iți vor crește adrenalina atât de mult, încât până la final nici nu va mai conta ca scenariul scârțâie binișor, că RZA joacă neconvingător un personaj ce suferă la final de o dedublare aiuritoare de personalitate și că filmul e plin de stereotipuri (polițai bun care vrea să salveze lumea, răufăcatori negri, politicieni corupți, populație săracă sacrificată pentru dezvoltarea comercială a orașului etc.).

Brick Mansions este remake-ul filmului francez “District B13”(2004) și are la bază scenariul lui Luc Besson (regizor și scenarist al “The fifth element”(2007)). Acțiunea a fost mutată din suburbiile Parisului într-un ghetou din Detroit și are loc în anul 2018. La fel ca și originalul, filmul beneficiază din plin de talentul lui David Belle și de acrobațiile Parkour, un sport inventat chiar de Belle în anii ‘80, derivat din tehnicile militare de antrenament pentru depășirea oricăror obstacole. Filozofia Parkour e foarte simplă: trebuie să ajungi din punctul A în punctul B în cel mai eficient mod posibil, folosindu-ți doar corpul și elementele din jur pentru a te propulsa. Așadar, alergare, sărituri, salturi de la înălțimi și obstacole depășite.

Asta au de făcut și eroii noștri, Damien (Paul Walker) și Lino (David Belle), pentru a se infiltra în Brick Mansions și a-și duce la capăt misiunea. Fiecare, propria lui misiune.

2018, Detroit, legea marțială. Brick Mansions, ghetoul părăsit pe care a pus stăpânire Tremaine (RZA), șeful unei bande violente de traficanți de droguri și de arme, este închis, baricadat și păzit de forțe armate, din dorința autorităților de a proteja siguranța publică. Primarul și acoliții săi au pus deja la cale un plan de reconstrucție a zonei, dar Tremaine și răufăcătorii lui le încurcă socotelile, mai ales că acesta a reușit să pună mâna pe o bombă și amenință cu distrugeri masive dacă nu îi sunt respectate cerințele.

Din condei scenaristic, politistul Damien Collier (Paul Walker) și fostul deținut Lino se cunosc, își dau seama că au un dușman comun, pe Tremaine cel pasionat de gătit și-un scop comun: să pătrundă în Brick Mansions. Damien are misiunea oficială de a dezamorsa bomba și este motivat de dorința de razbunare personală, iar Lino luptă să își salveze fosta iubită, Lola, ținută ostatică de Tremaine tocmai pentru a-l ademeni pe Lino în ghetou.

Așa cum spuneam mai devreme, nu-ți bate capul cu scenariul. Încercând să înțelegi logica lui, riști să pierzi esențialul: frumusețea coregrafiei scenelor de luptă și autenticitatea lor, indiferent de tehnica folosită sau de protagoniști. Pentru că în Brick Mansions nu doar Damien și Lino sunt grozavi, ci și Lola (Catalina Denis) păzită strâns de mâna dreaptă a lui Tremaine, Rayzah (Ayisha Issa). Scena de luptă dintre cele două, de pe acoperiș, are un final de milioane; este una dintre preferatele mele din tot filmul.

Mi-a plăcut Paul Walker, cu șarmul lui reținut și bine dozat, c-un umor subtil și-un corp atletic perfect lucrat. Dar capul rautăților și eroul-eroilor nu este el, ci David Belle: plin de nerv, cu gesturi rapide și agile ca de panteră, cu acrobații geniale care sfidează legile fizicii și o privire pătrunzătoare, parcă mereu pusă pe șotii,  care mi-a adus aminte Robert de Niro in “Goodfellas” și de Colin Farrell în “The Recruit”.

Numeroasele momente în care Walker și Belle aleargă, sar, escaladează ziduri și clădiri, se rostogolesc, plutesc în gol, aterizează la punct fix și se bat, între ei sau cu inamicul, sunt savuroase și recomandă filmul pentru o vizionare între prieteni.

A fost părerea Anei Munteanu despre Brick Mansions. Dacă v-a făcut curioși, îl puteți vedea în cinematografele partenere Ro Image 2000.

Vizionare plăcută!

Cinefil – Transcendence

TranscendencePentru că vă era dor de el, Johnny Depp revine pe marile ecrane. De data aceasta, “Tonto” va fi un om de știință interesat de evoluția inteligenței artificiale către un nou nivel, ceea ce personajul său, Will Caster ar numi “Transcendence”.

Când unii oameni sunt speriați de necunoscut și de ce efecte negative ar putea avea asupra umanității o evoluție peste măsură a tehnologiei, apare un grup numit RIFT care decide să ia măsuri și să oprească forțat cercetările.  Fiind împușcat, doctorul Will Caster decide să-și unească inteligența sa cu cea a mașinii create împreună cu soția sa Evelyn (Rebecca Hall).

“Transcendence” este un film la limita fantasticului, povestea fiind foarte plauzibilă în contextul evoluției tehnologice actuale. De aceea, acțiunea prezentată are un efect oarecum revelator asupra unui viitor posibil, în cazul în care știința merge în această direcție. Întrebarea care apare este: Ne dorim sau nu un astfel de viitor?. Chiar dacă nu este chiar un lucru rău, având o mulțime de aplicații practice utile umanității, o inteligență artificială superioară poate fi periculoasă pentru omenire, după cum veți vedea în film.

Rolurile din film sunt destul de puțin conturate, punându-se mai mult accent pe poveste în sine. Privită ca ansamblu cinematografic, pelicula aduce în prim plan actori care au mai avut de a face cu tehnologii avansate și în alte filme, Morgan Freeman (Batman Begins), Paul Bettany (JARVIS – IronMan), Kate Mara (IronMan), Cillian Murphy (Dark Knight) dar și Clifton Collins Jr. (StarTrek, Pacific Rim). Astfel povestea capătă puncte în plus la capitolul credibilitate.

Efectele sunt plăcute și cred că ar fi arătat mult mai bine în cazul în care filmul era 3D. Mai ales că majoritatea sunt făcute pe calculator. Dar, probabil că regizorul a considerat mai puțin important acest aspect.

Transcendence poate fi văzut de vineri în toate cinematografele partenere MediaPro Distribution.

One response to “Cinefil – Transcendence”

Cinefil – Cocktail

Poftiti la un Cocktail savuros – A se servi cu prietenii!

cocktail            Cand m-a invitat la avanpremiera, primul lucru pe care Raluca mi l-a spus a fost: este o comedie indiana. Aha, mi-am spus, deci muzica, dans, actori sexy si actrite irezistibile, plus engleza cu accent indian. Sigur ca vin!, m-am entuziasmat, nu mai vazusem de ani buni un film indian si cum sunt curioasa din fire…

Ei bine, Cocktail-ul asta m-a dat gata! Nu e doar comedie, nu sunt doar actori frumosi, locatii deosebite si momente muzicale care te fac sa te zbantui pe scaun.  E un film care incepe ca o comedie savuroasa si apoi schimba treptat tonul si te plimba printr-un carusel de emotii variate, intr-un triunghi amoros in care nimeni nu are nici o vina, fiecare iubeste sincer si e greu sa prevezi finalul pentru ca, nu-i asa, “in dragoste si in razboi totul e permis” si, prin urmare, posibil.

Meera, o tanara indianca traditionalista si cuminte ( interpretata de Diana Penti, noua descoperire a Bollywoood-ului ), vine la Londra intr-o calatorie surpriza pentru a fi impreuna cu proaspatul ei sot, Kunal. Pe aeroport e remarcata de Gautam, un tanar indian care reusise sa obtina jobul viselor sale in Londra; el este mereu in cautare de noi aventuri si replicile sale de cucerire-instant sunt pe cat de amuzante, pe atat de traznite. Meera il refuza indignata si pleaca in cautarea sotului. Intalnirea cu el este insa socanta: Kunal o luase de nevasta din interes si nu are nici un gand sa-si imparta viata cu ea.

Disperata, Meera se plimba pe strazi si intamplarea face sa o intalneasca pe Veronica     ( Deepika Padukone, celebra la Bollywood si incredibil de frumoasa) o tanara indianca exuberanta, bogata si rasfatata, care isi traieste viata la maxim pe banii tatalui ei absent: petreceri, bautura si relatii de scurta durata. Veronica are insa un suflet minunat si o invita pe Meera sa locuiasca impreuna. In scurta vreme, cele doua fete cu temperamente atat de diferite devin prietene de nedespartit.

Meera cea timida se dezvaluie ca fiind amuzanta si ambitioasa,  reusind sa obtina un job apreciat, iar Veronica, pasionata de fotografie, ne arata si partea trista a sufletului ei: tanjeste dupa dragostea parinteasca si dupa o familie adevarata.

Lucrurile se dinamizeaza in momentul in care in viata lor intra Gautam: el si Veronica simt o puternica atractie reciproca si, dupa prima noapte petrecuta impreuna, Gautam se muta cu cele doua fete. Cei trei prieteni petrec impreuna momente minunate, pline de glume si nastrusnicii, acompaniate de celebrele momente de muzica si dans din filmele indiene.

Si cand tocmai ma gandeam: ei bine, si de-aici incotro cu povestea?, apare Mama lui Gautam, hotarata sa isi insoare fiul cu o indianca traditionalista, cuminte si ascultatoare. Aparitia ei are loc intr-un moment absolut de-li-ci-os, dar care justifica pe deplin schimbarea rolurilor: pentru ca Veronica este mult prea “salbatica” pentru a fi pe placul mamei iar Gautam nu isi doreste sa isi confrunte direct parintele, Meera este prezentata ca fiind viitoarea mireasa.

Londra este lasata in urma si povestea se muta pe plajele din Cape Town, unde protagonistii pleaca intr-o excursie de weekend. Peisaje superbe, muzica de club moderna cu influente indiene, haine exotice, traditionalele dansuri indiene si intamplari hazlii numai bune sa pacaleasca spectatorii.

Pentru ca de-aici se formeaza triunghiul amoros si comedia este inlocuita cu drama: Veronica isi da seama ca il iubeste pe Gautam si ca, de fapt, isi doreste enorm sa aiba o familie si sa fie o sotie-model, Gautam incepe sa inteleaga ca sufletul lui tanjeste dupa calmul, seninatatea si inocenta pe care le admira la Meera, iar aceasta accepta, in sfarsit, ca toata nebunia, pofta de viata si optimismul lui Gautam au cucerit-o incet, incet, fara sa-si fi dat seama.

M-am revoltat in sinea mea: heeei, eu am venit la comedie si la muzica si dans, mi-a placut la nebunie pana acum, nu vreau drama, nu, nu, nu, mi-e frica sa nu stricati filmul, ahhh, or sa tranteasca un sfarsit ratat …

Ei bine, nu! Povestea continua la fel de frumos si de bine spusa. Mie mi-a fost imposibil sa gasesc “vinovatul” in acest triunghi amoros, pentru ca dragostea e frumoasa si ilogica si libera, pur si simplu ESTE sau NU ESTE. Inimii nu poti comanda. Devotamentul prietenesc si plin de vinovatie al lui Gautam fata de Veronica, sacrificiul facut de  Meera si transformarea Veronicai sunt dovezi ale prieteniei sincere dintre cei trei protagonisti. Dar au oare puterea sa schimbe lucrurile?

Da, se termina cu un happy-end pe cat de neasteptat, pe atat de tonic si realist.

Poftiti la Cocktail, din 18 aprilie in cinematografe, sunt sigura ca o sa va placa! Si sa nu va grabiti sa iesiti din sala, pe generic vor rula si momente foarte haioase care-au cazut la montaj. Profitati :).

Filmul Cocktail este distribuit de BML Movie Entertainment.

A fost Ana Munteanu, în vizită pe blogul mioritic după ce a fost la Cocktail.