Category: Cinefil

Posted on

Cinefil – Captain America

Săptămâna trecută și-a făcut apariția în cinematografe și Captain America – The Winter Soldier. Un film așteptat încă de la Avengers.

Cum e un film Marvel plin de acțiune, vine în varianta 3D, plin de efecte care să te dea pe spate. Bine, asta dacă-l vezi într-unul din cinematografele de top. Eu l-am văzut în Băneasa, în Sala Ultra și a fost foarte intens.

Povestea soldatului american modificat genetic pentru a deveni un erou, simbol al Statelor Unite, continuă cu apariția unui nou inamic, de data aceasta în interiorul Shield. Alături de Black Widow (Scarlett Johansson), Captain America (Steve Rogers) îi va înfrunta pe inamici în stilul său caracteristic, fără prea multe arme de foc, că doar bătaia este ruptă din rai, nu? Sau poate o fi din cauză că el a fost congelat vreo 60 de ani și nu știe să folosească armele moderne?

Pe lângă nume mari precum Samuel L. Jackson (Nick Fury), Robert Redford (Alexander Pierce), dar și cele mai sus menționate, în Captain America avem și un român. Fapt mai puțin cunoscut / mediatiatizat este că Bucky Barnes – (Războinicul iernii din titlu) este interpretat de actorul constănțean Sebastian Stan.  Un conațional de-al nostru cu o carieră de peste 10 ani pe platoruile de la Hollywood. Un actor care joacă bine și ne arată că și România are talente cinematografice. Felicitări!

Acțiunea domină pelicula de 136 de minute, dar nici nu obosește. Nu există scene cu bătăi inutile, doar de dragul agresiunii. Se exagerează puțin cu numărul de victime, cu câteva ocazii, doar pentru a se sublinia cât de bun soldat e Captain America.

Ca în toată seria Marvel, se fac legături cu celelalte pelicule și referiri la personaje din alte filme din serie. Un lucru bun pentru a plasa acțiunea în timp și pentru a da credibilitate poveștii. De asemenea, nu lipsesc nici scenele post-credits care lasă loc pentru o continuare.

Vizionare plăcută!

One response to “Cinefil – Captain America”

Posted on

Începe Cinepolitica 2014

Cinepolitica 2014Azi începe Festivalul Internațional de Film Cinepolitica 2014.

Gala de deschidere a adus pe marile ecrane din cinematograful Studio pelicula “Diplomație”, o co-producție Franța-Germania despre dorința lui Hitler de a distruge Parisul. Filmul nu este în competiție, aceasta începând abia mâine.

În program, avem în prima zi două pelicule din cadrul competiției, filme ce vor rula la Cinema Studio începând cu ora 18. Este vorba de “Ocupația, a 27-a imagine”(Croația-Cehia) și “Piața”(Egipt-SUA). În paralel, La Cinema Union vor avea loc conferința “Cenzura ideologică și cenzura economică în cinema” și respectiv proiecția “Polițistul”(Israel, 2011).

Apoi, în următoarele zile unele proiecții se vor repeta pentru a ajuta cinefilii să acopere cât mai mult din festival. O idee lăudabilă, care a fost aplicată și în ediția de anul trecut a Cinepolitica.

Festivalul se desfășoară în perioada 8-13 aprilie, duminică seara fiind gala de închidere și acordarea premiilor Cinepolitica 2014.

Partea frumoasă a festivalurilor este că îți dau ocazia să vezi pelicule care altfel nu ar ajunge în cinematografe, nefiind foarte comerciale și adresându-se unui anumit segment de cinefili. “Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este dedicat filmelor cu tematică predominant politică, sub sloganul: “Singura noastră politică este cea a cinematografului.””*

Programul complet cât și alte informații referitoare la festivalul Cinepolitica 2014 (a treia ediție a festivalulul) găsiți pe site-ul oficial dar și în pliantele care pot fi găsite în cele 3 cinematografe participante: Cinema Studio, Cinema Union și Elvira Popescu. Review-uri ale unora dintre proiecții veți putea citi atât pe acest blog, cât și pe bloguri/site-uri ale partenerilor, respectiv: Emil și Loredana.

Dacă vreți să veniți, poate ne întâlnim pe acolo, eu voi încerca să ajung la unele proiecții, în limita timpului disponibil.

Vizionare plăcută!

* – citat de pe ultima pagină a pliantului cu programul festivalului.

Posted on

Cinefil – “Short Term 12”

short term 12Short Term 12 e un loc unde adolescenţi din familii defavorizate, abandonaţi de părinţi sau ai căror părinţi sunt incapabili să îi crească sunt găzduiţi pentru o perioadă, ca punct de trecere spre un adăpost permanent, o familie adoptivă sau viaţa pe cont propriu. Responsabili de îngrijirea lor sunt patru tineri de 20 şi ceva de ani care au propriile poveşti, la fel de dramatice ca cele ale copiilor pe care trebuie să îi sprijine.

Povestea filmului e concentrată în jurul a trei personaje principale: Marcus, un tânăr care urmează să împlinească 18 ani, vârstă la care trebuie să părăsească adăpostul, însă nu se simte pregătit pentru viaţa de afară, Jayden, o adolescent rebelă dintr-o familie aparent bună, dar care ascunde o relaţie problematică cu tatăl ei, şi Grace, cea care conduce echipa de trei membri care trebuie să asigure în cadrul adăpostului un spaţiu sigur şi prietenos, dar care se confruntă cu amintirile din trecutul său în momentul în care o întâlneşte pe Jayden şi primeşte o veste la care nu se aştepta.

“Short Term 12” e un film care te impresionează tocmai pentru că nu încearcă să te impresioneze cu orice preţ. Poveştile prezentate au un aer natural, fiecare cadru e realist, actorii (mai ales Brie Larson în rolul lui Grace) oferă o reprezentaţie de zile mari, întreaga atmosferă e calmă, caldă şi are un soi de familiaritate care te face să ai senzaţia că te uiţi la o poveste despre un foarte bun prieten. Cu destulă dramă şi suspans pentru a te ţine în priză, cu dragoste, prietenie, poveşti de familie şi un optimism care îl face un film perfect pentru o după-amiază frumoasă.

Producția a câștigat Marele Premiu al Juriului în cadrul BIFF 2014 pentru „portretul convingător făcut căminului pentru copiii cu probleme și inspirat de tinerețea scenaristului-regizor; o poveste plină de emoție și care explorează multiplele fațete ale acestor suflete cicatrizate.”

Posted on

Cinefil – “52 de marţi”

52 de marțiCum ai reacţiona dacă ai afla într-o zi că mama ta a hotărât să devină bărbat? Din Australia vine anul acesta o poveste inedită şi emoţionantă despre o tânără de 16 ani care află într-o zi aparent banală că mama pe care o adoră decide să devină bărbat. Filmul a fost ultimul pe care l-am văzut în cadrul Bucharest International Film Festival (BIFF), fiind cel care a închis competiţia.

Trecerea de la femeie la bărbat ar trebui să dureze un an. Un an de tratamente hormonale, operaţii şi vizite la psihiatru, pentru o nouă identitate. Pentru a face acest lucru, cea care va deveni James îi cere fiicei sale de 16 ani, Billie, să se mute cu tatăl său, pentru a-i oferi spaţiul de care are nevoie în acest an. Hotărăsc să se vadă o dată pe săptămână. În fiecare marţi, de la 16:00 la 22:00. Povestea transformării lui James, felul în care Billie reacţionează în faţa unei astfel de veşti, confruntarea ei cu propria identitate sexuală şi provocările pe care le are de înfruntat o familie care încearcă să rămână unită sunt urmărite de-a lungul a 52 de zile de marţi. Din spusele producătorilor, atât a durat şi filmarea filmului: un an, în fiecare marţi.

Mi-a plăcut ideea de a urmări povestea lor doar pe parcursul unei singure zile a săptămânii. Desigur, ideea nu e nouă, felul în care a fost construit filmul mi-a amintit de “One Day”, în care povestea e urmărită pe parcursul unei singure zi a fiecărui an, dar e remarcabil pentru că au reuşit să construiască o poveste fără discontinuităţi, în care tensiunea creşte de la săptămână la săptămână, fără a dilua acţiunea şi fără a plictisi spectatorii. Subiectul nu e pentru toată lumea, dar nu trebuie să fi trecut printr-o astfel de experienţă pentru a înţelege problemele lui Billie, căreia o astfel de veste îi dă peste cap viaţa şi îi mai aruncă o provocare în şi aşa complicata experienţă a adolescenţei.

“Toată lumea spune că sunt matură şi admiră felul în care mă adaptez. Adevărul e că nu sunt aşa. Adevărul e că nu ai de ales.” spune Billie. În ciuda subiectului său sensibil, “52 de Marţi” nu e o poveste despre schimbarea de sex, ci despre acele schimbări care sunt inevitabile şi care ne zguduie universul, fie că sunt legate de familie, prieteni, dragoste sau doar de noi înşine.

Posted on

Cinefil – “Jeune et Jolie – Tânără şi frumoasă”

Jeune et jolieAm văzut „Jeune et Jolie” în prima zi a Bucharest International Film Festival şi a fost o surpriză foarte plăcută. Nu mă aşteptam la nimic înainte să intru în sală, pentru că am decis să mă las surprinsă de orice ar urma să văd pe ecran. Şi bine am făcut.

„Jeune et Jolie” e povestea unui an din viaţa unei tinere de 17 ani care decide să devină prostituată. Nu pentru bani, deşi mulţi bani sunt implicaţi în această ecuaţie, ci pentru experienţă şi pentru plăcerea jocului. Povestea în sine e inedită, prin faptul că această tânără şi frumoasă nu are nimic din profilul clasic al prostituatei: nevoi financiare, o copilărie marcată de abuzuri sau probleme sociale grave. E suprinzător de normală, iar această normalitate te face să empatizezi cu povestea ei, dincolo de ineditul situaţiei. În această poveste în sine simplă mai e implicată o mamă cu un serviciu bun şi care câştigă suficient pentru a-i asigura fiicei sale tot ce îşi doreşte, care nu bănuieşte nimic pentru mult timp, un tată vitreg care e prins în mijlocul unei drame familiale pe care nu ştie cum să o trateze, un frate care îşi adoră sora, prieteni de familie, liceeni care experimentează dramele primelor iubiri la 17 ani, un psiholog deosebit de înţelegător şi da, mulţi bărbaţi care apelează la serviciile tinerei noastre prostituate.

Mi-a plăcut că „Jeune et Jolie”  nu are nimic vulgar, în ciuda subiectului său. Nu are nici un grad ridicat de dramatism inutil. Regizorul Francois Ozon reuşeşte un film cu un subiect dramatic pe care îl tratează neobişnuit de uşor şi detaşat, aproape ca o comedie, şi te lasă să meditezi şi să îţi dai singur răspunsurile la întrebări de tipul: „De ce ar face cineva o astfel de alegere?” sau „Unde ar putea să ducă o astfel de alegere?”. În plus, jocul actorilor e foarte credibil, iar Marine Vacth e cu adevărat tânără şi foarte frumoasă, iar pentru rolul său jucat cu autenticitate şi fără inhibiţii a fost nominalizată la Cesar – categoria „Tânără speranţă”.