Teatru – Prestăm servicii artistice – Teatrul de Comedie

De ceva vreme tot vedeam pe Facebook că Valentin Teodosiu se laudă că prestează servicii artistice. Mi s-a părut ciudat având în vedere că toată lumea îl cunoaște. Apoi am aflat că de fapt este vorba despre un nou spectacol intitulat “Prestăm servicii artistice”. Așa că am decis să văd despre ce e vorba.

Vineri a fost premiera. Pe scena Teatrului de comedie, compania de Teatru D’AYA a pus în scenă această piesă care avea să devină un spectacol mai puțin obișnuit în care și persoanele din public pot presta servicii artistice alături actori. Spectacolul oferă șansa publicului să intre în culisele teatrului și să vadă aspecte care de obicei nu sunt arătate pe scenă.

Prestăm servicii artistice ia tot ce e mai (ne)bun de la o repetiție – daya.ro

Cam așa stau lucrurile, personajele schimbând costume și primind indicații pe scenă mai ceva ca la repetiții. Textul și regia artistică îi aparțin lui Chris Simion (Oscar și Tanti Roz) iar din distribuție fac parte Valentin Teodosiu (Poker, Clinica), Manuela Harabor – micuța Veronica, Dan Rădulescu (Funeralii Fericite), Diana Dumitrescu  (Pariu cu viața) și Corina Moise (Fetele Marinarului), plus personaje surpriză, din public (poți fi chiar tu).

Piesa este una foarte modernă în care suntem menționați și noi, bloggerii, la un moment dat. Nefiind vorba de teatru clasic, actorii exprimă adevăruri din lumea teatrului ce doar trec prin mințile tuturor însă nu sunt foarte des spuse.  Foarte interesantă viziune în care sunt evidențiate, pe rând, situații prin care actorii trec aproape zilnic în cadrul repetițiilor.

“Teatrul înseamnă bucurie pentru un actor. Să vină generația tânără să joace altfel. Eu nu pot să joc dacă nu cred. – Valentin Teodosiu

Această bucurie mi s-a părut cel mai bine exprimată chiar de tânăra actriță Corina Moise care a avut și un rol mult mai dinamic, cu o libertate mai mare de exprimare. Dar nu trebuie să fiți de acord cu mine, puteți merge să vedeți piesa. Biletele se pot rezerva și online.

Distracție plăcută!

Teatru – Oscar și Tanti Roz – Teatrul Bulandra

Oscar si tanti roz posterDuminică seara, pe ploaia apocaliptică ce a transformat Micul Paris în Mica Veneție, am fost la Oscar și Tanti Roz, la Teatrul Bulandra.

În urmă cu ceva timp, oița Ema mi-a dat să citesc opera lui Eric-Emmanuel Schmitt, carte pe baza căreia a fost realizat spectacolul care-i și poartă numele, Oscar și Tanti Roz. Drama micuțului Oscar, un băiețel de 10 ani bolnav de cancer în fază terminală este frumos descrisă într-o manieră optimistă de autorul danez, reușind să evidențieze relația specială pe care micuțul o dezvoltă cu asistenta sa, Tanti Roz.  Pentru că mi-a plăcut foarte mult cartea am decis să văd și punerea în scenă.

Oscar și Tanti Roz, în regia lui Chris Simion, se joacă pe scena teatrului Bulandra cu o distribuție restrânsă, formată din 4 actori, doar pentru rolurile principale din piesă: Oscar (Marius Manole), Tanti Roz (Oana Pellea), Bacon (Cristina Casian) și Peggy  Blue (Antoaneta Cojocaru). O idee bună pentru a nu încărca publicul cu personaje episodice și pentru a menține atenția asupra dramei băiatului.  De asemenea, povestea  este adaptată pentru a elimina din scenele foarte dramatice și a da un aer cât mai “roz” spectacolului.

Decorul este frumos creat, reușind să transforme personajele în mici copii într-un spital mare și înfricoșător în care “lumea nu merge să se facă bine, ci să moară. Muzica ambientală este aleasă pentru a menține publicul într-un suspans trist, asociat dramei poveștii. Pe scenă,  Tanti Roz reușește să-l binedispună pe micuțul Oscar și să-l facă să îndure cu curaj suferința și chiar frica de moarte. Umorul prezent în carte este mult amplificat pe scenă, reușind să facă din această dramă o semi-comedie bazată pe tragedia micuțului.

Spectacolul durează aproximativ două ore și jumătate, semn că s-a încercat urmărirea cât mai fidelă a cărții lui E.E. Schmitt. Probabil din acest motiv a ieșit atât de bine.  Am fost surprins că dintr-o cărticică atât de subțire se poate face un spectacol atât de mare. Felicitări regizoarei și echipei, au făcut o treabă extraordinară.

Programul Teatrului Bulandra poate fi găsit aici, iar dacă vreți cartea mă puteți contacta și v-o împrumut. Alte păreri despre piesă puteți găsi la Raluca, Emil și Ileana.

Vizionare plăcută!

oscar și tanti roz

One response to “Teatru – Oscar și Tanti Roz – Teatrul Bulandra”