De ce își cumpără lumea tablete?

tableteÎn ultimii ani, tehnologia a evoluat enorm de mult și dispozitivele  electronice au fost întotdeauna vârful de lance în această evoluție. Publicul larg a fost foarte receptiv în a cumpăra chiar în primii ani de la apariție orice era nou în domeniu, fie că vorbim de calculatoare, telefoane sau, mai nou, tablete.

Ce i-a determinat pe oameni să facă aceste achiziții? Părerile sunt împărțite.

Un punct de vedere ar fi acela că oamenii sunt atrași de noutate și de mister. Fiecare dintre dispozitivele nou apărute au reprezentat o tentație greu de rezistat pentru mulți oameni care chiar și din pură curiozitate au dorit să aibă în portofoliul lor, fie un telefon, fie o tabletă. La calculatoare e o situație mai specială având în vedere utilitatea pe care o prezintă acestea și faptul că la început erau chiar voluminoase.

Un alt punct de vedere este acela că oamenii își cumpără produsele pentru că acestea sunt prezente în diverse oferte. Multă lume își dorește un astel de dispozitiv, însă nu într-un procent suficient de mare pentru a cheltui o sumă mare. Oferirea de poate fi imboldul care-i poate mobiliza pe cei mai mulți dintre oameni. Mai ales dacă avem în vedere și contextul economico-financiar din ultimii ani, când lumea a fost afectată de criză.

O altă categorie de oameni este aceea care-și cumpără o sau un smartphone pentru a fi în trend cu noutățile. Nu contează că nu îi va folosi toate specificațiile tehnice, omul din această categorie vrea doar să arate că își poate permite orice. Acest caz poate fi observat în special la oamenii care-și cumpără telefoane de ultimă generație, însă nu le folosesc decât pentru a vorbi la ele.

tableteUltima categorie, însă nu cea din urmă, este reprezentată de oamenii pragmatici care chiar cumpără dispozitivele pentru scopul lor practic. Aici intră persoanele care nu-și vor cumpăra niciodată ultimele apariții. Vor încerca întotdeauna să obțină raportul optim calitate/preț pentru necesitatea lor. Astfel, vor achiziționa un model de smartphone apărut în 2010 pentru că face fix aceleași lucruri precum cele de azi.

Tu în ce categorie te încadrezi?

Articol participant la SuperBlog Spring 2014.

tablete poze


Teatru- Voyeur – TAB

Duminica trecută am avut ocazia să văd talente noi pe scena teatrului. Am fost la piesa Voyeur, ce s-a jucat pe scena Teatrului de Artă București.

A fost prima dată când am mers la acest teatru și trebuie să recunosc că a reușit să-mi facă o impresie bună. Este un teatru cu o sală micuță, și cu scaune așezate în mod amfiteatru, îmbunătățind foarte mult vederea către scenă. Acustica este de asemenea excelentă, tot datorită suprafeței mici care îi conferă și o notă de intimitate.

Piesa Voyeur, o adaptare după volumul “Toyer” de Gardner McKay a fost tradusă chiar de către actrița Alexandra Ioniță, actriță care animă personajul principal al poveștii, pe tânăra domnișoară doctor ce cade victima unui psihopat.

În regia lui Claudiu Istodor și cu o distribuție formată din Tudor Aron Istodor și, mai sus menționata Alexandra Ioniță, piesa ne prezintă drama prin care o femeie singură trece în momentul în care ajunge pe mâinile unui psihopat ce reușește s-o manipuleze să-l lase în casa ei.

Jocul scenic este unul de excepție, făcând povestea să pară foarte reală. (n.red. La un moment dat, chiar am fost tentat să sar în ajutorul domniței la ananghie :). ) Rolurile parcă sunt create special pentru ei, venind ca turnate. Nu știu exact la a câta reprezentare a spectacolului sunt cei doi, însă vreau să-i felicit, au făcut o treabă grozavă. Chiar aș vrea să-i revăd și în alte piese. Eventual în spectacole în care Alexandra nu are de a face cu psihopați periculoși :).

Voi aveți ocazia să vă convingeți de cele spuse de mine, data viitoare când se joacă piesa, pe 4 aprilie. După cum v-am spus, sala e mică așa că v-aș sugera să vă grăbiți în achiziționarea de bilete.

3 Responses to “Teatru- Voyeur – TAB”

 

Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Lego – jocul etern

Lego - cutieLumea e într-o continuă schimbare. Însă de-a lungul anilor, lucrurile care sunt aproape de perfecțiune supraviețuiesc trecerii de neoprit a vremii. Exemplul pe care vreau să-l detaliez este unul pe cât de pueril, pe atât de bun. Lego.

Chiar dacă piesele celebrului joc ne-au trecut tuturor prin mână, foarte puțini știu că acest joc dăinuie din anul 1949, iar în 2013 producția s-a produs bucățica cu numărul 560 de miliarde. Ținând cont că populația Terrei este în prezent de 7.1 miliarde de locuitori, asta ar însemna în teorie că fiecare om are cam 79 de bucăți de lego. E doar o statistică adhoc, irelevantă având în vedere că există țări precum cele din Africa în care lumea are lucruri mai importante de făcut decât să se joace, cum ar fi să caute hrană.

Puține jocuri pentru copii au rezistat trecerii timpului precum micuțele bucățele inter-blocabile. Chiar dacă lumea a evoluat, implicit jucăriile, copiii din zilele noastre orientându-se mai mult către tehnologie, jocuri pe calculator, console sau telefoane mobile, Lego a încercat să țină pasul. Astfel, brandul a creat filme și chiar jocuri pe calculator.

Nu s-a renunțat însă la ideea de bază care a fost și ea extinsă cu diferite personaje și modele de clădiri. Au apărut , în care cei mici își pot construi adevărate orașe, după cum le dictează imaginația. Pentru că asta-i frumusețea jocului, nu ești limitat decât de numărul de piese și de propria imaginație. Nu ești constrâns de ceva prestabilit cum se întâmplă în cazul tehnologiei, unde un programator ia în calcul câteva variabile și-ți stabilește un traseu doar lăsând iluzia de libertate în joc.

În cazul jucăriilor adevărate, offline, asta era partea frumoasă, copilul își folosea imaginația. De acea producția de a ajuns la aceste cifre astronomice, greu de depășit de alte jucării. Libertatea de creație și simplitatea, acestea au fost cele două ingrediente ale succesului.

Cinefil – “The Grand Budapest Hotel”

The Grand Budapest Hotel - posterAcesta e un film pe care trebuie neapărat să îl vedeţi şi dacă aş fi în locul vostru m-aş grăbi atât de tare încât aş închide pagina asta şi aş fugi spre cel mai apropiat cinematograf. Încep cu sfârşitul pentru că aşa începe şi „The Grand Budapest Hotel”, un film despre care tot ce urmează să vă spun va fi doar „Genial, genial, genial!” şi pentru că n-am găsit un mod mai bun de a omagia un film care mi s-a părut… da, absolut genial.

Filmul prezintă povestea lui Gustave H. (jucat de Ralph Fiennes, unul dintre actorii mei preferaţi, pe care nu îl veţi mai recunoaşte din Schindler’s List, The English Patient, Skyfall sau, da…Harry Potter!), cel mai celebru recepţioner de la The Grand Budapest Hotel, un hotel faimos din Europa interbelică, şi a lui Zero Mustafa, un refugiat care îi devine ajutor la hotel, iar apoi, cel mai mai bun prieten. Domnul Gustave este un apropiat al tuturor celor care calcă pragul hotelului, dar mai ales al femeilor bătrâne, triste şi bogate. Când una dintre prietenele lui bogate este găsită moartă, Gustave moşteneşte un tablou scump, dar pentru a intra în posesia lui, trebuie să înfrunte o familie care nu vrea să lase să scape nimic din averea decedatei.

De aici se naşte un film pe care mi-e greu să îl clasific ca fiind comedie, dramă, acţiune sau thriller. Cred că e toate la un loc, ceea ce îl face atât de bun. Fiecare scenă din film e atent şi perfect construită, cu replici inteligente şi amuzante, cu cadre minunat filmate, cu răsturnări de situaţie, cu momente tragice care te fac să pufneşti în râs şi momente amuzante care îţi smulg doar un zâmbet nostalgic. Decorul şi muzica completează perfect acţiunea alertă, reuşind să surprindă într-un mod în acelaşi timp amuzant şi nostalgic atmosfera luxoasă, dar decandentă, a unei Europe în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, un moment de schimbări profunde pe plan economic şi social.

Acesta e primul film regizat de Wes Anderson pe care l-am văzut. Pe IMDB recenziile sunt foarte, foarte bune, iar cei care par să cunoască filmele lui Anderson clasifică „The Grand Budapest Hotel” ca fiind capodopera lui. Eu nu pot să vă spun decât că vă aşteaptă 100 de minute de încântare vizuală şi auditivă.

Celulele stem, o șansă în plus la un viitor sănătos

Omul cât trăiește învață. Și cam tot timpul află lucruri noi, pentru că e greu să trăiești în era informației și să nu vrei să primești noutăți. Afli lucruri de unde te aștepți mai puțin. Cum am aflat eu aspecte interesante despre celulele stem, participând la Spring Superblog.

Știam câte ceva despre celulele stem și despre evoluția în domeniul medicinei, însă nu știam că lucrurile sunt atât de avansate și că lumea chiar apelează la aceste metode revoluționare și la noi în țară. Am fost plăcut surprins să constat că în România s-au recoltat celule stem încă din 2006.

Un alt aspect care m-a uimit a fost numărul mare de vedete care, gândindu-se la viitorul propriilor copii, au făcut depozite de celule stem.  Deci eu nici nu știam că e atât de bine implementat sistemul, dar vedetele deja apelaseră la serviciile acestei clinici. O clinică din România, semn că se ridică la cele mai înalte standarde din domeniu și poate satisface și dorințele persoanelor care își permit servicii de calitate.  Ce înseamnă să nu fii la curent cu mondenitățile… O listă cu câteva din vedetele care au folosit aceste servicii puteți găsi aici: http://www.cordcenter.ro/parinti-celebri-care-au-ales-cord-blood-center.html

Ce mi s-a părut interesant și cred că ar trebui făcut cunoscut este faptul că încă din 2009 la București există o bancă de celule stem. La un an după criza financiară, când băncile normale cădeau, a apărut o altfel de bancă. Tare, nu?

Chiar e bine să știi că în momentul în care vei avea un copil ai ocazia să-i oferi o șansă în plus la o viață sănătoasă, chiar aici la tine în țară, fără costuri exorbitante. E un semn că cu toate că televiziunile denigrează sistemul medical românesc și cu toate că medicii sunt prost plătiți, dacă se vrea se pot face treburi bune și se pot salva vieți, ajutând oamenii chiar de la naștere.

Dacă vreți să aflați mai multe detalii, puteți intra pe site-ul: . Încă nu am avut ocazia să apelez la serviciile lor, iar când m-am născut eu nu existau astfel de practici. Dar acum,  lucrurile stau altfel.

stem