Training week over

The training week in Brasov is over.

Got back in Bucharest yesterday, around noon and everybody, except some Greeks headed towards their homes. The Turks took a plane and arrived in Izmir last night.

The training week with the “Step Up Yourself” program was just awesome. The people that participated are great and we got along very good. It’s been quite a while since I had this much fun.

Now, that it’s over, I kinda’ miss the team. It’s that feeling you have when you get used to having someone nice around you. Seeing the same friendly faces over and over again for one week really boosted my mood. Even though my body needs some rest, as it is not used to intense partying, this training was totally worth it.

I thought I’d write a couple of words in English to facilitate (since this is what the training was all about) the preservation of this memory throughout time. Even if weeks and months go by, this post will remain here as a proof of my great moments with great people.

I don’t know if this training would have been as great if the location was different. Without the sightseeing and fresh air to wake us up after a long night. So, in your future career as facilitators you should also consider the importance of the venue.

We’ve  all learned a lot in the last 6 days, so now y’all should get some rest to get the information fixed in your brains so it will be ready to be used, when needed.

As I said, it was nice to meet you all and I hope we’ll get together as soon as we can share stories from our work as facilitators. Never thought people from different cultures could get along so good.

See you all soon!

One Response to “Training week over”

 

Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Noaptea muzeelor – intre cultura si fite

Aseară  (azinoapte) a fost Noaptea Muzeelor. Știți voi, acea noapte în care tot poporul devine interesat de cultură.

Am zis să văd și eu ce se întâmplă și programasem vreo 3 obiective pe care doream să le văd. Arcul de Triumf (pe care nu-l poți vizita când vrea mușchiu’ tău), Muzeul Antipa – Expoziția Human Body (sună interesant, dar n-am avut cu cine și când să merg) și Muzeul Național de Istorie, pentru Comorile Chinei.

Zis și… schimbat. Arcul de Triumf nu s-a vizitat, la Antipa n-am mai mers pentru că Bogdan deja îl văzuse, iar cel de Istorie a fost introdus pe noua listă, improvizată și modificată din nou prin oraș.

Pentru că eram în Rahova am decis să mergem mai întâi la Palatul Cotroceni. Obiectiv care până aseară nici nu știam că se poate vizita. Ajunși acolo, am fost întâmpinați de coada de peste 100 persoane și de jandarmii care verificau acte de identitate la intrare. După un scurt dialog cu un jandarm care ne-a spus că s-ar putea să nu mai apucăm să intrăm, am decis că n-are rost să pierdem noaptea acolo și că mai bine mergem la alt obiectiv.

Am ales muzeul CFR, alt muzeu care nu știam că există. Dacă tot era imediat peste Pasajul Basarab, ne-am oprit la el. Am văzut coada de oameni, ne-am așezat și am întrebat cât de greu se intră. Ni s-a spus că intrarea se face prin spate și toată lumea de acolo stă la ieșire, la aer. Am ocolit și am intrat în muzeu. De unde era un muzeu care nu era inclus pe lista mea originală, acum a devenit unul din muzeele mele favorite. Pe lângă machetele de vagoane, locomotive, etc., exista o dioramă cu trenulețe, absolut superbă. Nu sunt eu fan trenuri, dar așa ceva mi-aș cumpăra.

După vizita de aici, următorul era muzeul de Istorie. Dar am decis să nu mai mergem acolo tot tin cauza aglomerației. Mai ales că văzusem și o știre despre cât de primitiv va fi muzeul în această noapte mirifică în care toată lumea vrea să se culturalizeze. Am optat pentru Muzeul Pompierilor – Foișorul de Foc.

Care, surpriză, era la fel de aglomerat. Am aruncat un ochi în cele două autospeciale de pompieri prezente în fața foișorului, una de SMURD și una clasică de pompieri. Lumea stătea la coadă și aici, la mașini. Dar pentru a se poza cu mașina de pompieri și cu cască. Și mă uitam ce fericiți erau oamenii că și-au făcut 2-3 poze cu casca de pompieri. Acum puteau merge acasă și să pună pozele pe Facebook, să arate ce jmecheri  sunt ei. Ce să le ceri, dacă atât îi duce capu’…

Mi-a pierit tot cheful de vizitat alte muzee. Am zis că mai bine renunț decât să-mi stric seara enervându-mă că mă împiedic de astfel de specimene. Am mers la fast-food-ul de lângă foișor să-mi iau o limonadă. Și savurând respectiva băutură care avea în comun cu limonada adevărată doar numele, mi-a fost dat să aud o conversație de la masa alăturată:

– Nu știi ce bani se fac cu Noaptea Muzeelor…

– Cum să se facă bani, că e intrarea liberă.

– Tocmai, e intrarea liberă și vine lumea buluc. Și în mod normal biletul e ieftin, vreo 10 -15 lei. Dar lumea acum că vede că e aglomerație, e noapte, târziu, vrea să vadă cât mai multe, se duce în față și-i dă o șpagă tipei de la intrare, că d-aia e pusă acolo, nu că ar fura cineva ușa.

Și mă gândeam că poate țara noastră nu e pregătită pentru astfel de evenimente. Aș face un experiment. La anul, intrarea la Noaptea Muzeelor să nu mai fie liberă. Un preț simbolic de 1 leu ar fi ok. Să vedem atunci dacă mai trebuie să stai la cozi imense…

One Response to “Noaptea muzeelor – intre cultura si fite”

Vineri, acasă

Azi am stat acasă. Impropriu spus am stat…

Dat fiind că am cinci muncitori oameni harnici care-mi aplică stratul de tencuială decorativă pe casă, am avut de alergat să cumpăr diverse. Știți voi,  totdeauna se găsește acel singur lucru de care ai nevoie la un momentdat, știi că există, dar nu-l găsești. Și pleci de acasă să-l cumperi, iar la întoarcere te împiedici accidental de el.

La mine nu e cazul. Dar tot a trebuit să fac vreo trei drumuri  până-n Brico să cumpăr, ba trafaleți, ba pensule, ba bandă abrazivă. Și am fost și până în Leroy Merlin să iau o doză de trecere. O alergătură continuă și statul ăsta acasă…

După 4h jumate’ de somn (am stat cu gândul la Gatsby) m-am trezit să mă apuc de treabă. Mă rog, să fiu acolo omul ăla care impulsionează băieții să muncească. Să-mi exercit spiritul de lider. Și ochiul de critic. Doar că ochii mei de critic erau aproape închiși în timp ce faceau o autocritică pentru lipsa de odihnă. Până a venit cafeaua.

N-o fi fost ea cafea Starbucks, dar și cafeaua de acăsă are un stli aparte de a te trezi. Brusc, după o ceașcă de cafea, vreo două ore de aer mai răcoros și o atmosferă muncitorească, mi-a mai trecut din somn.

La început am ajutat băieții cu schela. Fiind o schelă din lemn, construită de ei, eu îmi făceam datoria să le spun să fie atenți la cablul de fibră optică.Vorba aia, fiecare cu ce-l doare. Nu mai stau acasă decât până luni, dar măcar atât să am net. Ori suntem internauți ori nu mai suntem.

Acum, după ce a trecut această zi în care mi-am pus din nou organismul în fața faptului împlinit de a se odihni doar la jumătate din norma corectă de somn, m-am gândit să vă spun că nu e ușor și relaxant nici să stai acasă.

Mă rog, acestea fiind spuse, vă urez un Weekend plăcut!

2 Responses to “Vineri, acasă”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>



Cinefil – The Great Gatsby

The Great Gatsby - PosterThe Great Gatsby – Marele Gatsby. Înainte de film, chiar mă întrebam de ce i-au zis “marele”. Ce e așa măreț la el? Să fie petrecerile grandioase pe care le dădea? Să fie datorită luxului și opulenței?

Așa că am mers să văd filmul. Oamenii de la Media Pro Distribution s-au gândit să-l aducă și în cinematografele noastre, începând cu data de 18 mai. Și i-au făcut o lansare demnă de renumele lui Gatsby, chiar lângă mine, la mall Băneasa, la Grand Cinema Digiplex.

Dar să revenim la film. Era să uit… e 3D. Ca să simtă spectatorul că e și el invitat acolo la marile petreceri date de Jay Gatsby în anii ’20. Și chiar se simte. E destul de frustrant că ești la petrecerea aceea și nu poți să întinzi mâna să ciocnești un pahar de șampanie cu toate persoanele importante care veniseră la acea petrecere.  Să poți să mergi prin imena lui casă și să-i vizitezi grădina.

Dar nu. Gatsby nu e mare pentru petrecerile sale. Mult mai important decât fastuoasele petreceri este motivul pentru care le dădea. Uimitoarea poveste de dragoste care stătea în spatele luxului și în spatele măreției lui Gatsby. Pentru că el devenise cine era pentru o domnișoară.

E o poveste de dragoste pură, cum rareori mai întâlnești în zilele noastre. Și cum și la acea vreme, întrun oraș precum New York, era destul de rară. Dar ea a existat și a dat naștere romanului care a dus la această ecranizare. A doua ecranizare, prima fiind în 1973.

Nu o să compar cele două filme,  mai ales că pe primul nu l-am văzut în totalitate pentru că mi s-a părut prea siropos. Fiind mai vechi, efectele erau mai puține, povestea se simțea mai intens.

Noul The Great Gatsby mi se pare un film foarte bun, cu efecte 3D foarte reușite și cu o poveste senzațională. Care merită văzut în cinematografe.

Leonardo di Caprio are un rol complex, de personaj controversat, rol pentru care a filmat în paralel cu cel din Django Unchained. Pentu mine, cel mai bun rol al său rămâne în continuare cel din Catch me if you can.

Tobey Maguire, pe de altă parte, care joacă rolul lui Nick, vecinul lui Gatsby, mi s-a părut destul șters, departe de performațele sale actoricești din SpiderMan. Poate nu-mi aduc eu bine aminte însă în filmul vechi, rolul lui Nick era mai bine evidențiat ca aici. În schimb, narațiunea o face bine.  A nu se compara cu Morgan Freeman. Acesta e un film care are acțiune, dacă era narat de Freeman,  nimănui nu-i mai păsa de ce se întâmplă, asculta doar povestea.

Mă lungesc prea mult, vă las pe voi să vă faceți o idee din trailer, să mergeți să-l vedeți și să reveniți cu impresii.

Vizionare plăcută!

5 Responses to “Cinefil – The Great Gatsby”

    • Raluca says:

      Abia astept sa-l vad si mai ales sa compar prestatia lui Di Caprio cu cea a lui Robert Redford pentru care rolul din Marele Gatsby a devenit emblematic. Relativ la ce ai scris tu, ma gandesc ca poate nu ai gustat suficient ecranizarea mai veche pentru ca nu era in 3D si pentru ca erai mult mai tanar decat acum (cand esti tot tanar :) . Poate nu ar fi lipsit de interes sa revezi acea ecranizare din ’73 cu ochii de acum.

 

Povești reale – 1

Mi s-a reproșat că nu povestesc ce mi se întâmplă și tot abordez subiecte generice în loc de fapte reale.

Asta pentru că, de multe ori, până și mie îmi e greu să cred multe din lucrurile care mi se întâmplă. Chiar dacă le văd și știu că sunt reale. Darămite dacă m-aș apuca să le povestesc. Am considerat că ar părea prea SF și lumea n-ar fi interesată. Dar, mă rog, asta e părerea mea și nu am dreptul s-o extind asupra cititorilor care au libertatea de a forma o impresie proprie, bazată pe poveștile mele.

Așa că, o să vă povesesc sumar câteva chestii reale care mi s-au întâmplat.

1. Experimentul Burger

M-a apucat pe mine pofta să-mi fac niște hamburgeri în acasă. În Selgros fiind am cumpărat niște burgeri congelați pe care i-am gătit acasă. Inutil să spun că au ieșit destul de uscați, în ciuda eforturilor mele de a-i face suculenți. Apoi i-am dat una bucată burger câinelui meu. A mirosit-o, s-a uitat la mine de parcă m-ar fi înjurat și a plecat. NU a mâncat burgerul respectiv. I l-am rupt bucățele mai mici și tot nimic. După 3 zile, tot nu s-a atins de el. Și nici măcar nu scria pe ambalaj că ar conține carne de cal…

2. Ciudățenii în mijloacele de transport în comun.

Și prin ciudățenii mă refer în principal la oameni ciudați. Trecând peste toți vânzătorii și cerșetorii, am întâlnit două chestii maai speciale în ultima săptămână. Prima ar fi bărbatul cu unghii lungi și mov (date cu ojă, el fiind boschetar). Poate fi întâlnit în tramvaiul 1.

A doua ciudățenie o reprezintă “teroristul de la metrou”. Așteptam eu pe cineva la Unirii, în față la Mc, și văd pe cineva care statea cu o canistră la picioare. M-am gândit că asta e greu de crezut, așa că am poză. Cum stăteam eu acolo, așteptând, vine un bodyguard de la metrou. Și se duce la omul de lângă ăsta cu canistra și-i spune să nu mai stea rezemat de bordură. Pe bune? Asta era anormal în peisaj?

3. Taximetristul curios.

Vineri seara, după ce am ratat RATBul de noapte pentru că nu oprea unde mă așteptam eu , mă urc într-un taxi.Era aproape 1 AM.  Îi spun destinația, la care el mă întreabă: “La ora asta?” . Wtf? Nu frate, mergem dimineață, m-am urcat la tine în mașină să nu stau afară…

Cam atât cu poveștile reale deocamdată.  Puteți povesti și voi ciudățenii într-un comment.

3 Responses to “Povești reale – 1”

  • Raluca says:

    Poate stai in Rahova sau Ferentari si e de inteles de ce a avut soferul retineri sa mearga acolo la 1 noaptea. Nici in Harlem nu prea se aventureaza albii la ore mici :) . Chiar si la ore normale e riscant. Sa povestesc o ciudatenie care cred ca isi are radacinile in perioada comunismului cand era coada la orice. Chiar daca nu stiai ce se da, dar era coada, te asezai….. Luni la GDF Suez m-am dus sa fac un contract. Cladire moderna, aviziere peste tot, multe ghisee, in fine, aspect occidental. Pentru contracte era o codita cam de 5-6 persoane, dura cam 10 minute la o persoana in medie,ca ii facea contractul pe loc. Toata lumea statea in picioare la coada, desi alaturi erau 10 scaune confortabile frumos tapisate cu catifea mov. Am anuntat persoana din fata ca sunt si eu acolo si m-am asezat pe scaun, faza la care toata coada s-a uitat reprobator la mine, de parca as fi facut ceva imoral. Cred ca erau speriati ca nu mai “apuca” contractul , ca se termina in fata lor si raman fara :) )))

  • […] Andrei are 3 povesti reale numai bune de pus pe blog. Si mai are si altele de care inca n-a […]