Andrei Ciobanu

Săptămâna aceasta e timpul să râdem la comedia  The Big Wedding – Nuntă cu peripeții.

Nici nu se putea să fie fără peripeții dacă îi are în roluri principale pe Robert de Niro (Don) și pe Robin Williams (părintele Moinighan). Pe de Niro l-am mai văzut în roluri de familie și în filmele din seria Fockers,  unde ne-a amuzat teribil.

Dar să revenim la nunta noastră, sau, mă rog, a lui Alejandro (Ben Barnes – Chronicles of Narnia) cu Missy (Amanda Seyfried – Mamma Mia!), că despre asta este vorba în The Big Wedding.  Când cei doi se hotărăsc să se căsătorească,  familia se reunește și părinții lui Alejandro, Don și Ellie (Diane Keaton), divorțați fiind, trebuie să joace rolul unei familii fericite. Tot din marea familie mai fac parte și Lyla (Katherine Heigl – One for the money), Jared (Topher Grace – That 70’s show) și Bebe (Susan Sarandon – Cloud Atlas Thelma & Louise)

Predomină umorul de situație, fiind foarte greu să pui la cale o nuntă în care toată lumea ascunde ceva. Apoi se completează cu personaje haioase care fac tot felul de prostii, puține diferențe culturale și gata, avem rețeta unei comedii de succes. Una care vă va schimba dispoziția indiferent de ce s-a întâmplat înainte să veniți la film.

The Big Wedding e un film care merită văzut cu prietenii, pentru că nu e frumos să râzi singur și cu siguranța e mult mai spectaculos să auzi toată sala de cinema râzând. #numazic

Așa că, nu mai stați pe gânduri, adunați-vă prietenii și faceți rapid o rezervare la The Big Wedding, pentru că merită. (nu zic pentru că meritați că nu e reclamă la Loreal). Filmul rulează deja în cinematografe de vineri, 10 mai, fiind distribuit de MediaPro Distribution, însă n-am avut eu timp să vă spun de el, fiind ocupat cu nunta.

Vizionare plăcută!

Trance – Capcana minții – Do you want to remember or do you want to forget?

Filmul, care îi are în rolurile principale pe James McAvoy (Simon), Rosario Dawson (Elisabeth) și Vincent Cassel (Franck), este o peliculă psihologică, de manipulare a minții. Mie mi-a adus aminte de Inception (în câteva faze) și de Shutter Island.

Simon, un conducător de licitații, este lovit în cap în timpul furtului unui tablou foarte scump, de Francisco Goya (pentru cunoscători) și nu-și mai amintește unde a ascuns capodopera. După câteva sesiuni de tortură, Franck hotărăște să apeleze la un hipnoterapeut (Elisabeth) pentru a afla unde este opera de artă dispărută. Hipnoza reușește să scoată la suprafață anumite amintiri care fuseseră bine ascunse, dând o notă de neașteptat acțiunii.

Personajele sunt bine conturate, Simon fiind pacientul perfect, foarte obedient și dornic să colaboreze pentru aflarea misterului, colaborare care se termină în momentul în care află anumite lucruri din trecutul său care mai bine rămâneau ascunse. Elisabeth are un rol complex reușind să fie în același timp și hipnoterapeut dar și patener pentru hoții de artă. Franck este exact șeful de bandă suficient de credul încât să piardă controlul găștii.

Trance reușește să aducă pe același platou actori cu un oarecare CV în lumea cinematografică însă este un film destul de greu. Pe mine, la un momentdat m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva este unul din acele filme în care brusc totul se termină și a fost doar un vis. Ceva gen ultimul Twilight. Ceva gen și când s-a trezit era dimineață. Ca-n Total Recall. Dar cu mai puțin S.F. că strică.

Eu nu am fost foarte încântat de film, așteptându-mă la complet altceva după ce am văzut de mai multe ori trailerul. Având în vedere prezența lui Vincesnt Cassel și storyline-ul am crezut că Trance va fi un fel de Ocean’s Eleven (sau ce număr ar urma). Lucru care mi-ar fi plăcut mai mult, datorită creativității prezente în seria cu pricina..

În schimb, Angela a apreciat filmul, reușind chiar performanța de a scrie înaintea mea. Motiv pentru care merită un link.

Dacă vreți să vedeți filmul îl găsiți în cinematografe începând de vineri,  10 mai, mulțumită Odeon.

Viizonare plăcută!

Dans la maison – În casă este cea mai recentă producție în regia lui Francois Ozon. Un film franțuzesc ce va fi distribuit în cinematografele românești de către Intependența Film.

La început am ezitat să merg, gândindu-mă că va fi încă un film franțuz, plictisitor. Apoi mi-am amintit că ultimele filme franțuzești pe care le-am vizionat au fost bune. Și am decis să merg. Din cauză că am fost o săptămână plecat din București am ieșit din ritmul agitat al capitalei și am reușit să ratez primele 3 minute din film.

Dans la maison / În casă / In the house ne duce într-un liceu din Franța, unde un profesor de limba franceză încearcă să le imprime elevilor săi dragostea pentru literatură, dar totodată să le dezvolte imaginația și creativitatea literară. Așa îl descoperă pe Claude, un tânăr care se deosebește de restul colegilor săi prin compunerile sale.

Filmul ne prezintă acțiunea când din punctul de vedere al scriitorului compunerilor, arătând trăirile sale, când din punctul de vedere al profesorului cititor, subliniind eventuale aspecte mai puțin literare.

Coloana sonoră reușește să facă din Dans la maison un film foarte dinamic, care te ține cu sufletul la gură, pentru a afla următorul fragment din povestea despre femeaia de clasă mijlocie. Este foarte bine aleasă și reușește să  se asorteze extraordinar cu povestea din film.

Este interesant modul de abordare indedit care evidențiază într-un fel punctele forte pe care le are literatura scrisă în fața filmelor. La un momentdat chiar este expusă o ipoteză foarte interesantă asupra unei picturi auditive. O pictură pe care privitorul și-o formează în mintea sa prin intermediul unei descrieri.

Chiar dacă micul scriitor Claude nu este blogger, primește de la mine o bilă albă în plus, din solidaritate, de la un autor la altul. Bilă care face din acest film unul extraordinar, ce nu trebuie ratat.

Dans la maison rulează deja în cinematografe de vineri, 3 mai, așa că nu mai pierdeți timpul, mai ales că azi e orange film!

Vizionare plăcută!