Cinefil – “Short Term 12”

short term 12Short Term 12 e un loc unde adolescenţi din familii defavorizate, abandonaţi de părinţi sau ai căror părinţi sunt incapabili să îi crească sunt găzduiţi pentru o perioadă, ca punct de trecere spre un adăpost permanent, o familie adoptivă sau viaţa pe cont propriu. Responsabili de îngrijirea lor sunt patru tineri de 20 şi ceva de ani care au propriile poveşti, la fel de dramatice ca cele ale copiilor pe care trebuie să îi sprijine.

Povestea filmului e concentrată în jurul a trei personaje principale: Marcus, un tânăr care urmează să împlinească 18 ani, vârstă la care trebuie să părăsească adăpostul, însă nu se simte pregătit pentru viaţa de afară, Jayden, o adolescent rebelă dintr-o familie aparent bună, dar care ascunde o relaţie problematică cu tatăl ei, şi Grace, cea care conduce echipa de trei membri care trebuie să asigure în cadrul adăpostului un spaţiu sigur şi prietenos, dar care se confruntă cu amintirile din trecutul său în momentul în care o întâlneşte pe Jayden şi primeşte o veste la care nu se aştepta.

“Short Term 12” e un film care te impresionează tocmai pentru că nu încearcă să te impresioneze cu orice preţ. Poveştile prezentate au un aer natural, fiecare cadru e realist, actorii (mai ales Brie Larson în rolul lui Grace) oferă o reprezentaţie de zile mari, întreaga atmosferă e calmă, caldă şi are un soi de familiaritate care te face să ai senzaţia că te uiţi la o poveste despre un foarte bun prieten. Cu destulă dramă şi suspans pentru a te ţine în priză, cu dragoste, prietenie, poveşti de familie şi un optimism care îl face un film perfect pentru o după-amiază frumoasă.

Producția a câștigat Marele Premiu al Juriului în cadrul BIFF 2014 pentru „portretul convingător făcut căminului pentru copiii cu probleme și inspirat de tinerețea scenaristului-regizor; o poveste plină de emoție și care explorează multiplele fațete ale acestor suflete cicatrizate.”

Cinefil – “52 de marţi”

52 de marțiCum ai reacţiona dacă ai afla într-o zi că mama ta a hotărât să devină bărbat? Din Australia vine anul acesta o poveste inedită şi emoţionantă despre o tânără de 16 ani care află într-o zi aparent banală că mama pe care o adoră decide să devină bărbat. Filmul a fost ultimul pe care l-am văzut în cadrul Bucharest International Film Festival (BIFF), fiind cel care a închis competiţia.

Trecerea de la femeie la bărbat ar trebui să dureze un an. Un an de tratamente hormonale, operaţii şi vizite la psihiatru, pentru o nouă identitate. Pentru a face acest lucru, cea care va deveni James îi cere fiicei sale de 16 ani, Billie, să se mute cu tatăl său, pentru a-i oferi spaţiul de care are nevoie în acest an. Hotărăsc să se vadă o dată pe săptămână. În fiecare marţi, de la 16:00 la 22:00. Povestea transformării lui James, felul în care Billie reacţionează în faţa unei astfel de veşti, confruntarea ei cu propria identitate sexuală şi provocările pe care le are de înfruntat o familie care încearcă să rămână unită sunt urmărite de-a lungul a 52 de zile de marţi. Din spusele producătorilor, atât a durat şi filmarea filmului: un an, în fiecare marţi.

Mi-a plăcut ideea de a urmări povestea lor doar pe parcursul unei singure zile a săptămânii. Desigur, ideea nu e nouă, felul în care a fost construit filmul mi-a amintit de “One Day”, în care povestea e urmărită pe parcursul unei singure zi a fiecărui an, dar e remarcabil pentru că au reuşit să construiască o poveste fără discontinuităţi, în care tensiunea creşte de la săptămână la săptămână, fără a dilua acţiunea şi fără a plictisi spectatorii. Subiectul nu e pentru toată lumea, dar nu trebuie să fi trecut printr-o astfel de experienţă pentru a înţelege problemele lui Billie, căreia o astfel de veste îi dă peste cap viaţa şi îi mai aruncă o provocare în şi aşa complicata experienţă a adolescenţei.

“Toată lumea spune că sunt matură şi admiră felul în care mă adaptez. Adevărul e că nu sunt aşa. Adevărul e că nu ai de ales.” spune Billie. În ciuda subiectului său sensibil, “52 de Marţi” nu e o poveste despre schimbarea de sex, ci despre acele schimbări care sunt inevitabile şi care ne zguduie universul, fie că sunt legate de familie, prieteni, dragoste sau doar de noi înşine.

Cinefil – “Jeune et Jolie – Tânără şi frumoasă”

Jeune et jolieAm văzut „Jeune et Jolie” în prima zi a Bucharest International Film Festival şi a fost o surpriză foarte plăcută. Nu mă aşteptam la nimic înainte să intru în sală, pentru că am decis să mă las surprinsă de orice ar urma să văd pe ecran. Şi bine am făcut.

„Jeune et Jolie” e povestea unui an din viaţa unei tinere de 17 ani care decide să devină prostituată. Nu pentru bani, deşi mulţi bani sunt implicaţi în această ecuaţie, ci pentru experienţă şi pentru plăcerea jocului. Povestea în sine e inedită, prin faptul că această tânără şi frumoasă nu are nimic din profilul clasic al prostituatei: nevoi financiare, o copilărie marcată de abuzuri sau probleme sociale grave. E suprinzător de normală, iar această normalitate te face să empatizezi cu povestea ei, dincolo de ineditul situaţiei. În această poveste în sine simplă mai e implicată o mamă cu un serviciu bun şi care câştigă suficient pentru a-i asigura fiicei sale tot ce îşi doreşte, care nu bănuieşte nimic pentru mult timp, un tată vitreg care e prins în mijlocul unei drame familiale pe care nu ştie cum să o trateze, un frate care îşi adoră sora, prieteni de familie, liceeni care experimentează dramele primelor iubiri la 17 ani, un psiholog deosebit de înţelegător şi da, mulţi bărbaţi care apelează la serviciile tinerei noastre prostituate.

Mi-a plăcut că „Jeune et Jolie”  nu are nimic vulgar, în ciuda subiectului său. Nu are nici un grad ridicat de dramatism inutil. Regizorul Francois Ozon reuşeşte un film cu un subiect dramatic pe care îl tratează neobişnuit de uşor şi detaşat, aproape ca o comedie, şi te lasă să meditezi şi să îţi dai singur răspunsurile la întrebări de tipul: „De ce ar face cineva o astfel de alegere?” sau „Unde ar putea să ducă o astfel de alegere?”. În plus, jocul actorilor e foarte credibil, iar Marine Vacth e cu adevărat tânără şi foarte frumoasă, iar pentru rolul său jucat cu autenticitate şi fără inhibiţii a fost nominalizată la Cesar – categoria „Tânără speranţă”.

Cinefil – BIFF ediția 2014

BIFFCa orice blogger cinefil care se respectă, vă anunț că în curând se va desfășura la București cea de-a 10-a ediție a BIFF ( Bucharest International Film Festival).

Ediția de anul acesta va dura o săptămână, in intervalul 26 martie – 2 aprilie. Proiecțiile se vor face în cele 4 cinematografe participante (dacă nu mă înșeală memoria, exact cele de anul trecut), mai exact: Noul Cinematograf al Regizorului Român, Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și Sala Cervantes (Institutul Cervantes).

Dacă anul trecut festivalul a fost deschis de „Jagten”, anul acesta cortina va fi ridicată de „La grande bellezza”, un film Italian premiat cu un Oscar, un Glob de aur și un premiu BAFTA, peliculă ce va avea premiera pe 28 martie.

Ediția din acest an, vine cu mai multe noutăți. Pe lângă schimbarea brandului din B-EST IFF în BIFF, vom avea și mai multe zile de proiecții și mai multe filme, dar și mai mulți invitați.
Programul va putea fi găsit pe site-ul oficial al evenimentului, adică aici. Urmând ca toate informațiile legate de eveniment să se afișeze întâi acolo și apoi pe alte site-uri partenere.

Dacă vă plac filmele bune și vreți să vedeți și pelicule care nu sunt afectate de clișeele americane și care au ceva nou de spus, vă invit la festival. Eu voi încerca să ajung și voi reveni cu informații atât despre filmele participante în concurs cât și despre cele care vor fi prezentate în premieră în țara noastră, unele în exclusivitate la acest festival.

Cinematografele partenere sunt situate în apropierea stațiilor de metrou dar și de transport de suprafața pentru a facilita participarea la eveniment, semn că organizatorii s-au gândit și la public, nu doar la participanți.

Însă, până pe 26 martie, când începe BIFF, ne bucurăm de zilele frumoase și de cinematografia predominant americană, prezentă în mall-urile din țară.

4 Responses to “Cinefil – BIFF ediția 2014”