Teatru – Aventură în patru – repetiții

Sâmbăta trecută am avut ocazia să merg în culisele unei piese de teatru. Am asistat la repetiții pentru piesa “Aventură în patru”, spectacol ce va avea premiera pe data de 25 mai, ora 20, la Teatrul Roșu.

A fost prima dată când am asistat la repetiții pentru un spectacol de teatru și a fost o experiență foarte interesantă. Când mergi la teatru, te bucuri de produsul finit, fără a sta să te gândești și fără a-ți putea închipui ce volum de muncă este în spatele spectacolului respectiv, câte ore de repetiții, câte reluări de texte pentru ca totul să fie perfect.

Regizorul Bogdan Gagu a dat dovată de o excelentă atenție distributivă, fiind preocupat atât de jocul scenic al actorilor cât și de aspectele tehnice ale piesei, efecte sonore, distanțe între personaje, dimensiuni pentru scene auxiliare, etc..  A fost pentru prima dată când se făceau repetiții pe scena pe care se va juca spectacolul. Era un fel de probă de foc, spectacolul decurgea bine pe hârtie, lipsea doar coordonata spațială.

În centrul peronului atenției, actorul Cătălin Stelian (Trăiește-ți Fanteziile, De ce tocmai tu) are din nou un rol pe cât de complex pe atât de amuzant. El va juca rolul bețivului din gara în care începe aventura celor patru.

Pe scenă i se vor alătura Silvia Gagu, Robert Neagoe, Adelina Mihalcea și Cristina Diaconescu. E chiar impresionant să vezi câte lucruri se pot întâmpla într-o banală gară dintr-o localitate mică, uitată de lume. Nu voi intra în amănunte despre subiectul piesei, în special pentru a păstra surpriza, dar și pentru că nici măcar eu nu știu cum se termină :). Pot să vă spun că mi-a plăcut ce am văzut acolo și am încredere că echipa va face un spectacol pe cinste.

De abia aștept să văd varianta finală. Dacă sunteți și voi curioși, ne vedem pe 25 mai.

3 Responses to “Teatru – Aventură în patru – repetiții”

    • Aventura in 4 | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE says:

      […] au fost la repetitiile din culise ale spectacolului Aventura in 4. Impresiile lor le gasiti AICI si AICI. Andrei, intre timp, a scris si impresiile dupa […]

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *