Author: Andrei Ciobanu

Posted on

Teatru – Romeo și Julieta – Teatrul Masca

Romeo și JulietaMă gândeam că n-am mai fost la teatrul Masca de anul trecut. Mă refer la o piesă propriu-zisă, că trupa de teatru am văzut-o astă vară topindu-se sub soarele torid în Parcul Herăstrău, la Living Statues. Și cum sâmbăta asta nu am nimic important în agendă, mă gândesc să merg la Romeo și Julieta.

O poveste clasică, celebră, regizată de însuși directorul teatrului Masca, domnul Mihai Mălaimare. O piesă cu o distribuție amplă, de peste 20 de actori, cum numai un teatru mare își poate permite să facă. Sună frumos? Așa mă gândeam și eu. Apoi am citit ceva pe site-ul oficial și am devenit și mai interesat. Scrie așa:

Romeo şi Julieta la Masca înseamnă un spectacol fără cuvinte. Există şi aici un semnal. Noi suntem un teatru care acordă un rol primordial gestului, dar trăim vremuri în care, iată, prin lege, ni se interzice sau se doreşte interzicerea dreptului de a comenta, de a vorbi, de a avea o părere. Doar idioţii şi tiranii pot făuri o astfel de lege, pot gândi că aşa ceva poate dăinui, dar drept este ca o fac şi cum lumea din jur tace, tace, tace, îmi iau, ca regizor, dreptul de a nu vorbi ci de a striga prin intermediul gestului. Romeo şi Julieta nu este un spectacol sau, mai exact, nu este doar un spectacol, este un răcnet, un strigăt de luptă.

Cred că până și Shakespeare ar fi fost curios să vadă o asemenea “declarație de independență”.

Cu Robert Poiană și Cristina Panait în rolurile lui Romeo și Julieta, acest spectacol se anunță unul de zile mari, așa că nu trebuie ratat. Dacă nu puteți ajunge acum, se va juca din nou peste 3 săptămâni, pe data de 26 aprilie. Biletele le puteți achiziționa atât online, cât și de la casele de bilete din Bd. Uverturii.

Acum liniște că-ncepe piesa.

One response to “Teatru – Romeo și Julieta – Teatrul Masca”

    • Teatru – Peer Gynt – Teatrul Logos | Andrei CiobanuAndrei Ciobanu says:

      May 26, 2014 at 1:03 pm

      […] Pe hârtie, piesa “Peer Gynt” ar vorbi despre căutarea permanentă a Eului superior. Pe scenă,însă, lucrurile nu stau atât de simplu. Povestea este una grea și destul de dificil de urmărit datorită dinamicii extraordinare a actorilor și a multitudinii de costume. Marian Simion m-a uimit prin mobilitatea, energia și puterea de contorsionism prin care a dat dovada. A fost de-a dreptul impresionant, ceva ce nu am văzut până acum pe alte scene, singurul teatru care se apropie puțin de acest tip de spectacol, fiind Masca. […]

      Reply

Posted on

Cinefil – Al doilea joc

Al doilea joc“A fost sau n-a fost”, titlul primului film al lui Corneliu Porumboiu, avea să prevestească încă din 2006 întrebarea ce rămâne pe buzele publicului după ce 8 ani mai târziu vede noul film al regizorului, intitulat “Al doilea joc”.

Cu toate că aceasta e o întrebare foarte des întâlnită în fotbal, aici se formulează cam așa: „A fost sau n-a fost film?”. O întrebare legitimă, având în vedere că pe durata celor 97 de minute de proiecție nu se vede decât un meci de fotbal de acum 25 de ani. E film sau e meci se întreabă și Marin de la Blog de cinema, concluzionând că de fapt, ar fi un experiment.

E un experiment că așa declarase și Corneliu Porumboiu. Parcă e puțin prea mult să-l numesc regizor al alcestei pelicule, având în vedere că nici el nu o face pe genericul filmului. Un experiment în care spectatorul este invitat să vadă un meci cu un rezultat cunoscut, un meci fără prea mult fotbal în adevăratul sens al cuvântului. Singura contribuție a “regizorului” este aceea că, din când în când, întrerupe gâjâiala produsă de reportofonul ieftin pentru a mai schimba câte o replică (aparent interesată) cu tatăl său, care la vremea aceea a arbitrat meciul respectiv.

“Al doilea joc”, filmul despre primul meci arbitrat de Adrian Porumboiu după ce fiul său a primit un telefon de amenințare în care era “rugat” să nu arbitreze această repriză, pare un film improvizat, fără niciun fel de buget și niciun fel de muncă. Mă rog, nu luăm în considerare promovarea. Să iei un reportofon și să înregistrezi o discuție între tine și o persoană care-ți e rudă de gradul I, nu necesită cineștie ce talent. E o idee nouă, asta e adevărat. De aici și până la a investi 90 de minute din viață, e cale relativ lungă.

“Sala a fost plină. Am înţeles că nu au ieşit decît vreo trei oameni în timpul proiecţiei! Nu e rău!” , declarase cu amuzament pentru GSP, Corneliu Porumboiu în timp ce se afla la Berlinala 2014. Deci, se pare că nici el nu are așteptări foarte mari. E normal ca sala să fie plină pentru că se presupune că filmele de acolo au ceva de spus. Iar oamenii care au rămas până la sfârșit (ca și mine, de altfel), au sperat că poate în al doisprezecelea ceas se va întâmpla ceva, va exista un input al regizorului. Dar nimic.  După cum bine a rezumat William Totok, corespondent RFI la Berlin:

“Filmul, realizat cu mijloace tehnice minimale, nu transportă spre spectator nimic altceva decît o plictiseală care se prelungeşte peste 90 de minute, cît timp a ţinut un meci de fotbal între echipele Dinamo şi Steaua în 1988″.

One Response to “Cinefil – Al doilea joc”

    • Interviul saptamanii – Andrei Ciobanu: “…poți spune că m-am apucat de blogging pentru că am considerat că nu ai competiție suficient de puternică.” | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE says:

      July 27, 2014 at 1:23 pm

      […] Andrei Ciobanu: Super. Nu cred că am un gen preferat, depinde de film. Îmi plac filmele horror, dar există și filme proaste. Prefer să evit filmele românești după ce am văzut Al doilea joc. […]

      Reply

 

Posted on

Teatru – În parc – Godot

În parcTocmai am primit un avertisment teatral. Așa că-mi fac datoria și vă anunț și pe voi că “În parc” la Godot Café-Teatru, duminica asta, va fi prezent Râmaru, renumitul criminal în serie.

Nu, nu are legătură cu Noul Cod penal și nici cu vreun experiment de clonare. E vorba de piesa scrisă și regizată de Radu Iacoban. În cadrul acestui spectacol,  actorii Ana Ularu și Istvan Teglas vor intra pe rând în pielea a patru „cupluri”: Mihai Eminescu și Veronica Micle, Regele Ferdinand și Mița Biciclista, Râmaru și Mihaela, dar și un El și o Ea din zilele noastre.

„Ești într-un parc și te uiți în gol la o bancă”, spune autorul Radu Iacoban. “Și te gândești că poate acolo, într-o zi, Eminescu și Veronica Micle și-au spus vorbe de amor. Sau că Regele Ferdinand și Mița Biciclista puneau țara la cale înainte de Primul Război Mondial. Sau că Ion Râmaru își dădea întâlnire cu o fată. Și apoi sună telefonul și vezi că e prietenul/ prietena care îți spune că întârzie un pic. Și îți amintești de ce ești acolo. De ce ai venit în parc.”

Cum nu am fost până acum la Godot Café-Teatru, o să-mi rezerv o oră și zece minute (cât durează piesa) și voi merge duminică seara la ora 22 să văd despre ce e vorba-n comedia asta. Din descriere pare interesantă și din moment ce se întâmplă și în timpul meu liber, merită văzută.

Acriţa Ana Ularu descrie spectacolul “În parc”: „O bancă dintr-un parc devine de-a lungul timpului martor la pasiunea dintre un poet național și o Veronica, la spionajul unei Bicicliste pentru un Rege, la îndrăgostirea unui criminal și blazarea unei relații contemporane. Doi actori ori patru epoci egal opt personaje savuroase și comice.”

Așa că, rămâne cum am stabilit. Ne vedem duminică seara, la Godot Café-Teatru. Mai puțină cafea, că e târziu.

 

2 Responses to “Teatru – În parc – Godot”

 

Posted on

Povestea Superbloggerului din mine

povestea superoiiA fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un blogger. Aceasta e povestea lui. Mă rog, una dintre ele.

Prin 2010, de plictiseală, s-a apucat de aberat în online, de bătut câmpiile pline de hashtag-uri ale mediului 2.0 . Și cum la început era mic, iar lumea nu auzise de el și nu-l băga în seamă, a decis să facă ceva în privința asta. A aflat de la un prieten că ar exista un concurs anual în care bloggeri din toate colțurile țării se înfruntă în probe creative gândite de sponsori cu renume.

Pentru că începuse să crească ușor în Zelist, prinse curaj și se înscrise la SuperBlog, concursul mitologic de care aflase. Așa a ajuns să participe la ediția din toamna anului 2012 a concursului care avea să-i lărgească orizonturile blogosferice, cunoscând noi oameni cu acest hobby și legând noi prietenii.

Competiția l-a mobilizat să publice articole la intervale regulate de timp, fiind presat de dead-line-uri. Urmărea cu atenție emisiunile difuzate la RadioLynx și deja se visa apărând la știrile TVR2. Probele au fost foarte variate și dificile pentru bloggerul care atunci nu avea nici experiență, nici timp suficient să facă cercetări ample, fiind ocupat în paralel și cu studii și cu un job într-o multinațională, care-i mânca nopțile.

Nu a renunțat, continuând să scrie și ajungând printre finaliști. Acolo a avut ocazia să vadă că există oameni care chiar pun mult suflet în competiție și acest lucru se observă în clasamentul final. Dar asta nu l-a descurajat. A decis să participe și la edițiile următoare doar pentru a cunoaște oameni noi și a-și testa limitele creative.

Povestea a continuat și între timp a mai făcut un blog cu care participă pentru a doua oară la Superblog. Departe de podium, privește relaxat cum se dau lupte pentru primele locuri și zâmbește gândindu-se că la urma urmei e doar un joc. E drept, premiile sunt consistente. Dar important e motivul pentru care te înscrii în competiție. Iar când te înscrii doar că te simți bine printre superbloggeri, ai câștigat de la început.

Articol scris de acel blogger în cadrul Spring SuperBlog 2014.

2 Responses to “Povestea Superbloggerului din mine”

 

Posted on

Teatru – De ce tocmai tu – Teatrul Roșu

De ce tocmai tu? - poster„De ce tocmai tu?” – e o întrebare pe care mulți dintre noi ne-o punem în momente cheie din viață. Dar este și titlul unei piese care a umplut sala duminică seara la Teatrul Roșu.

Ea este poetă. Și a dat un anunț că-și caută coleg de apartament. El este pictor. A văzut anunțul și caută un apartament. Toate-s bune și frumoase, doar că cei doi au caractere total opuse. Însă, cum opusurile se atrag, tachinările se țin lanț. Acest lucru nu face decât să stârnească râsul în toată sala, deoarece atracția dintre ei se simte și din public.

Cu toate diferențele dintre ei, în timp cei doi încep să se înțeleagă din ce în ce mai bine, piesa transformându-se dintr-o comedie veritabilă plină de umor într-o frumoasă poveste de dragoste, cu aceiași protagoniști. La un moment dat apare o imensă răsturnare de situație ce transformă spectacolul din foarte bun în de-a dreptul genial. Atunci, el o întreabă: “De ce tocmai tu?”.

Puteți afla răspunsul duminica viitoare, pentru că după ce a avut un succes răsunător, piesa se va juca din nou. Pe aceeași scenă, în regia lui Natalie Ester și avându-i în rolurile principale pe Ioana Zărnescu și Dan Mecu / Cătălin Stelian (cei doi alternează), spectacolul va începe de la ora 20, pe 6 aprilie.

Sunt convins că după ce vedeți piesa veți privi cu alți ochi viața și relațiile interumane, sub perdeaua deasă de umor ascunzându-se o dramă profundă, mascată și de povestea de iubire dintre cei doi tineri colegi de apartament. Indiferent cât de triști sunteți, “De ce tocmai tu” vă va pune cu siguranță un zâmbet larg pe față. Măcar până la ieșirea din teatru, când reveniți la viața reală. Eu n-am mai râs de mult ca la piesa asta.

Accesul în sală se face cu o oră înainte de începerea spectacolului iar rezervare puteți să vă faceți la numărul de pe afiș. Mergeți și vă amuzați! Pagina oficială e aici.

Distracție plăcută!

3 Responses to “Teatru – De ce tocmai tu – Teatrul Roșu”