Am văzut „Jeune et Jolie” în prima zi a Bucharest International Film Festival şi a fost o surpriză foarte plăcută. Nu mă aşteptam la nimic înainte să intru în sală, pentru că am decis să mă las surprinsă de orice ar urma să văd pe ecran. Şi bine am făcut.
„Jeune et Jolie” e povestea unui an din viaţa unei tinere de 17 ani care decide să devină prostituată. Nu pentru bani, deşi mulţi bani sunt implicaţi în această ecuaţie, ci pentru experienţă şi pentru plăcerea jocului. Povestea în sine e inedită, prin faptul că această tânără şi frumoasă nu are nimic din profilul clasic al prostituatei: nevoi financiare, o copilărie marcată de abuzuri sau probleme sociale grave. E suprinzător de normală, iar această normalitate te face să empatizezi cu povestea ei, dincolo de ineditul situaţiei. În această poveste în sine simplă mai e implicată o mamă cu un serviciu bun şi care câştigă suficient pentru a-i asigura fiicei sale tot ce îşi doreşte, care nu bănuieşte nimic pentru mult timp, un tată vitreg care e prins în mijlocul unei drame familiale pe care nu ştie cum să o trateze, un frate care îşi adoră sora, prieteni de familie, liceeni care experimentează dramele primelor iubiri la 17 ani, un psiholog deosebit de înţelegător şi da, mulţi bărbaţi care apelează la serviciile tinerei noastre prostituate.
Mi-a plăcut că „Jeune et Jolie” nu are nimic vulgar, în ciuda subiectului său. Nu are nici un grad ridicat de dramatism inutil. Regizorul Francois Ozon reuşeşte un film cu un subiect dramatic pe care îl tratează neobişnuit de uşor şi detaşat, aproape ca o comedie, şi te lasă să meditezi şi să îţi dai singur răspunsurile la întrebări de tipul: „De ce ar face cineva o astfel de alegere?” sau „Unde ar putea să ducă o astfel de alegere?”. În plus, jocul actorilor e foarte credibil, iar Marine Vacth e cu adevărat tânără şi foarte frumoasă, iar pentru rolul său jucat cu autenticitate şi fără inhibiţii a fost nominalizată la Cesar – categoria „Tânără speranţă”.
Mă gândeam că n-am mai fost la teatrul Masca de anul trecut. Mă refer la o piesă propriu-zisă, că trupa de teatru am văzut-o astă vară topindu-se sub soarele torid în Parcul Herăstrău, la 
Tocmai am primit un avertisment teatral. Așa că-mi fac datoria și vă anunț și pe voi că “În parc” la Godot Café-Teatru, duminica asta, va fi prezent Râmaru, renumitul criminal în serie.
raluka 
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un blogger. Aceasta e povestea lui. Mă rog, una dintre ele.
Nicusor Adrian Rotaru 
May 26, 2014 at 1:03 pm
[…] Pe hârtie, piesa “Peer Gynt” ar vorbi despre căutarea permanentă a Eului superior. Pe scenă,însă, lucrurile nu stau atât de simplu. Povestea este una grea și destul de dificil de urmărit datorită dinamicii extraordinare a actorilor și a multitudinii de costume. Marian Simion m-a uimit prin mobilitatea, energia și puterea de contorsionism prin care a dat dovada. A fost de-a dreptul impresionant, ceva ce nu am văzut până acum pe alte scene, singurul teatru care se apropie puțin de acest tip de spectacol, fiind Masca. […]