Author: Andrei Ciobanu

O să schimb puțin abordarea în acest articol, și o să spun doar 10 lucruri care mi s-au părut aiurea la Byzantium.

1. Still a better love story than Twilight.
Aici, Byzantium are o poveste de dragoste mai bună. Nimic nu se compară cu dragostea care durează de sute de ani. Chiar dacă nu e împărtăștită și chiar dacă EA este o curvă centenară (la propriu).

2. Vampirii nu au colți, au unghii.
Și nici măcar nu e unghia de la degetul mic, precum aveau japonezii. Ei au ascuțită unghia de la degetul mare. Lipsea să bage un pai în gaura scobită cu unghia…

3. Insula misterioasă.
În mijlocul oceanului e o insulă fără nume, cu un deal /cascadă, în mijlocul căreia se află o colibă din cărămizi negre plină cu lilieci și cu o gaură în vârf. Iar când intră cineva acolo, râul care curge pe tot muntele se face roșu. Și liliecii zboară ca-n Batman.

4. The pointed nails of Justice vs Volturi.
Ca și în Twilight există un grup de vampirii care fac regulile pentru toți. Un fel de dictatură a vampirilor. Doar că în Byzantium, vampirii de rând nu țin cont de asta.

5. Vampirii merg prin soare și nici nu mai strălucesc.
Dacă tot a modificat Twilight ideea că vampirii mor la soare, de ce să nu o ducă Byzantium și mai departe? Soare, întuneric, tot aia e. Lipsea să-i pună regizorul și la bronzat puțin.

6. Personajul principal e o curvă.
Am auzit și eu că dragostea n-are limite, dar chiar în halul ăsta? Când trăiești de 200 ani îți faci și tu un rost, ceva. Sau poate a acumulat experiență pentru plăcerea lui.

7. Vampirii n-au niciun fel de superputeri.
Deci, mai nou, vampirii sunt doar oameni nemuritori însetați de sânge? Săracii…

8. Vampirii au reflexie în oglindă.
Păi cum altfel se putea aranja eroina noastră pentru următorul client?

9. Curaj prostesc.
Vampirii nu pot intra în casă fără să fie invitați. Dar dacă ți-e frică să-i înviți înăuntru, poate totuși ești suficient de curajos încât să ieși afară când te invită ei. De ce?

10. Vampirul face fapte bune.
Una din cele două fete-vampir (vampirițe?) bea doar sângele oamenilor care sunt pe moarte, cruțându-le suferința. Motiv pentru care i se spune “înger”. Dacă vampirii sunt îngeri, atunci de ce sunt asociații cu întunericul și-i tot omora Buffy?

The Purge – Ziua judecății reprezintă ecranizarea unei idei noi, inedite. O noapte pe an, totul e permis, toate nelegiuirile. Mă rog, în trailer… în film ai voie doar cu arme de maxim clasa 4 și nu ai voie să omori oficialitățile de rang 10. Nu știți ce-s alea? Nici eu.

Cu toate că ar trebui ca acest film să fie horror, eu am văzut și desene animate mai înfricoșătoare decât el. Nu am fost speriat nici măcar puțin, și cred că cel mai înfricoșător lucru din tot filmul e Timmy (să-mi ziceți că nu-i așa). E adevărat, numărul de crime pe metru pătrat este destul de mare, dar asta numai datorită locației destul de restrânse în care se petrece acțiunea.

Se pare că acest film ar fi costat 3 milioane de dolari și ar avea deja încasări de 30 milioane, în cele 3 săptămâni de la lansare. Destul de firesc să prindă la publicul american, public care are deja armele acasă și abia așteaptă o lege de genul ca să le poată șterge de praf, ca să nu se mai omoare prin școli. (#numazic). Cred că din cele 3 milioane $ majoritatea au mers la Ethan Hawke (Gattaca) și la Lena Headey (Terminator), cei doi actori principali ai acestei producții. În rest, să cumperi 3 săbii și 5 pistoale, nu e mare cheltuială. Pe curent n-au dat banii, acțiunea fiind mai mult pe întuneric (nu acțiune d-aia). Dar important e că și-au scos banii, nu?

Capitolul inprevizibilitate lasă de dorit maxim, ceea ce reprezintă un mare minus pentru un film care se vrea a fi horror. Probabil d-aia nu m-am speriat. Sau poate pentru că eram surprins de logica pe care o aveau cei din film. Logică americană, desigur.

În The Purge se spune că datorită acestei mari “sărbători”, SUA au devenit un fel de paradis. Rata șomajului e sub 1%, oamenii nu mai sunt bolnavi, numai lapte și miere. Asta pentru că în fiecare an, de Curățare sunt eliminați oamenii săraci, oamenii bolnavi și cei lipsiți de apărare. Însă nu se ia în calcul că cei bogați sunt bogați doar pentru că există unii care sunt săraci și care muncesc pe salarii mici, rămânând astfel săraci. Deci dacă-i elimini, nu mai are cine face munca de jos și automat lucrurile nu mai sunt așa de roze. Dar mă rog, e doar un film, nu trebuie să fie logic, nu?

M-a amuzat teribil că în tot filmul, există un singur personaj negru (afro-american, sau cum vreți voi să-i ziceți, el tot negru e). Și după ce că e el singura pată de culoare din tot peisajul ăsta ideal cu SUA moderne și perfecte, mai are și un rol de victimă.

Nu o să vă zic ce se întâmplă, să vă las să-l vedeți, vă spun însă să fiți atenți cum TOATE personajele bune trag perfect cu pistolul. Poate ăsta e viitorul, de când te naști știi să tragi cu pistolul. Mai e până în 2022, se poate întâmpla.

Mă opresc aici că altfel o să fie articolul meu mai lung decât filmul.

The Purge poate fi văzut în cinematografe începând de vineri, 28 iunie, fiind distribuit de Ro Image.

Vizionare plăcută!

Everybody Googles something. – The Internship (2013)

Fie că recunoaștem, fie că nu, trăim într-o lume dependentă de tehnologie. O lume în care orice ai face, la un momentdat te lovești de tehnologie. Chiar și în cazul în care ești un bun agent de vânzări “anii 90”.

O astfel de situație pune în scenă Shawn Levy, regizorul comediilor Night at the museum (1&2) (n-au legătură cu Noaptea albă a muzeelor). Atunci când carierele lor iau sfârșit în mod subit datorită tehnologiei, Billy (Vince Vaughn) și Nick (Owen Wilson) se hotărăsc să aplice pentru internship-uri la Google.

Stagiarii de la Google, tineri și pasionați de tehnologie, îi primesc cu reticență pe cei doi, însă își dau seama că împreună pot învăța lucruri noi. Astfel, avem o echipă formată din membri cu personalități aparent diametral opuse care reușește să se ridice la nivelul echipelor de stagiari de elită, de la universități de prestigiu.

Filmul este plin de umor, în principal umor de situație. Lumea face glume pe seama celor doi stagiari seniori, însă ei nu se lasă demoralizați, având în spate o vastă experiență în vânzări, domeniu în care încrederea în tine este primordială.

The Internship – Stagiarii reușește să sublinieze importanța creativității, atât în domeniul tehnologiei (în cadrul Google) dar și în viața reală. E bine să fii adaptabil și să fii deschis către noi orizonturi, pentru a nu rămâne legat de pătrățica ta care se învechește și devine ignorată.

Diferența dintre generații este cel mai bine subliniată în acest film în scena de la azilul de bătrâni când Billy are de ales între viața sa veche sau noul său vis. Antiteza dintre generațiile mai vechi și noile generații, îți arată că nu trebuie să fii legat de un grup (grupul persoanelor în vârstă, în acest caz) doar pentru că ai făcut parte din el, la un momentdat. Poți oricând încerca ceva nou, îndrăzneț, care s-ar putea să-ți aducă mai multă satisfacție.

Vă invit să vedeți The Internship – Stagiari, din 28 iunie în cinematografe, mulțumită Odeon Film.

Vizionare plăcută!

Pentru că este o nouă săptămână, avem parte de un nou film bun. De data aceasta, în lumina reflectoarelor, sau mai bine zis în proiecția 3D și IMAX a cinematografelor, se află Man of Steel: Eroul . Sau, după cum i se spunea pe vremuri : Superman.

Cu un nou look, fără a mai avea chiloții roșii peste pantaloni, noul erou este întruchipat de Henry Cavill, pe care, sincer să fiu, l-am crezut tot filmul a fi tipul din Smallville (Tom Welling). Așa că, dacă vi se pare și vouă că e el, să știți că doar pare.

Man of Steel: Eroul incepe povestea lui Superman de la 0. Se sare peste etapa conceperii, dar ni se prezintă nașterea eroului. Cu tot cu părinții săi naturali. M-a amuzat să-l văd pe Russel Crowe în rolul lui Jor-El, cine ar fi crezut că Robin Hood e tatăl natural al lui Kal J ? Povestea continuă cu o scurtă istorie a vitorului planetei Krypton după trimiterea noului născut Superman pe Terra.

Avem apoi o schimbare bruscă de peisaj cu o călătorie rapidă în timp. De unde de abia ieșise din “ou”, acum Eroul este deja matur, singurele referiri la anii trecuți ca-n poveștile cu Harap-Alb fiind când are el flash-back-uri. Mai bine așa, decât deloc, nu? Oricum nu puteam discuta foarte mult de adolescența lui Superman, altfel se numea filmul Smallville.

În timp ce-și caută originile, Clark  reușește să atragă mai multă atenție decât a evitat toată viața. Și din partea presei pământene, dar și din partea vechilor dușmani de pe Krypton. Mă rog, inamici ai neamului său, că nu e el atât de grozav încât să-și facă adversari chiar din scutece, cât o fi el de Superman.

Nu vă zic ce mari lupte și aventuri urmează pentru eroul nostru. Bătălii pline de efecte și de distrugeri demne de filmele cu apocalipsa, nu alta. Distrugerile m-au dus puțin cu gândul către Battleship, dar nu dau mai multe detalii.

Vă spun însă că aveți ocazia să-i mai vedeți în film, în roluri mai mult sau mai puțin marcante pe: Amy Adams  – Lois Lane (Trouble with the curve);  Michael Shannon – general Zod (Premium Rush); Diane Lane (Jumper);  Harry Lennix (Matrix);  Kevin Costner, dar și Laurence Fishburne . O distribuție de excepție pentru un film bun. Îi puteți vedea pe toți, în Man of Steel: Eroul, în cinematografe începând de vineri, 21 iunie.

Vizionare plăcută!

Mulțumesc MediaPro Distribution, IMAX și LIDL pentru o seară demnă de un film cu Superman (Man of Steel: Eroul).

P.S.: După ce vedeți filmul, poate mă lămuriți și pe mine unde a parcat el (Superman) marea sa navă și de ce n-a folosit-o în luptă….

Înainte să vă gândiți la cafele, vă spun că lipsește S-ul de la final. E doar Starbuck și e numele unei noi comedii canadiene, distribuite de Asociația Culturală Macondo.

Filmul Starbuck îl are în prim plan pe David Wozniak (Patrick Huard), care este urmărit de trecutul său, trecut format din 142 de tineri care l-au dat în judecată  ca fiind tatăl lor biologic. Deoarece în tinerețe a donat spermă sub pseudonimul Starbuck, a ajuns să fie tatăl a 533 de copii. El încearcă să-i cunoască din umbră și, realizând că nu poate fi tatăl tuturor în același timp, hotărăște să devină îngerul păzitor al unora.

Chiar dacă e o comedie, se diferențiază de umorul american prin faze mai discrete și umor de situații, care abundă pe toată durata filmului. David este exemplul de om care stă și o freacă toată viața (pun intended) iar dintro dată se trezește că trebuie să devină responsabil și să-și asume lucrurile făcute în trecut.

Antoine Bertrand joacă rolul familistului care nu mai suportă stresul din familie și vrea să scape, concentrându-se pe cariera sa de avocat. Chiar dacă la început îl sfătuiește pe David să uite de povestea cu copiii, se hotărăște să-l ajute, reprezentându-l la proces.

Familia joacă un rol important și în cazul lui David (adevărata familie) când acesta este presat de recuperatori de datorii și se hotărăște să se apuce de cultivat marijuana. Clieșeu american, pus în antiteză cu faptul că iubita lui Starbuck e polițistă.

Când ai 533 de copii nu te mai miră să găsești varietate. Și poți avea jucători de fotbal profesioniști, actori, emo, gay sau chiar dependenți de droguri. Însă împreună se simt ca o familie, chiar dacă singura lor legătură comună, Starbuck, nu a fost printre ei.

Vă recomand să vedeți această comedie, pentru că merită.

Vizionare plăcută!