Cinefil – Pentru regină și țară

Pentru regină și țarăNu mi-aș fi dorit să fiu niciunde altundeva decât în sala de cinema sâmbătă seara, când a avut loc premiera filmului Pentru regină și țară, deși mă așteptam, nu știu de ce, să vad un film artistic, dar cam plictisitor. Această ultimă remarcă este importantă, pentru că arată că acest articol e redactat din perspectiva profanului care merge la filme pentru ca vrea să fie distrat și amuzat.

Pentru regină și țară / Queen and country e un film minunat ce reușește exact asta, la pachet cu o poveste frumoasă, cu actori perfect distribuiți în rol, cu o coloană sonoră premiată și o surpriză pentru fanii seriei Harry Potter.

Acțiunea filmului se petrece în timpul războiului din Coreea, pe durata stagiului militar a doi tineri care devin colegi de cameră și cei mai buni prieteni. Pregătindu-se să plece la adevărata luptă, se găsesc antrenați în bătălii mult mai banale, dar mult mai savuroase: cu superiorii lor, oameni cu orgolii uriașe și pretenții ilare, cu sistemul de reguli din armată, unul cu celălalt și chiar cu ei înșiși.

Asemenea unei cărți, filmul are mai multe straturi: o poveste despre prietenie, o poveste despre dragoste, o poveste despre politica și dramele războiului, o poveste despre tinerețe, speranța și idealurile unei generații pentru care trecutul e o istorie pe care nu simt nevoia să o onoreze doar de dragul de a o onora, dar în fiecare ipostază, e în primul rând o poveste care a stârnit hohote de râs în toată sala.

Surpriza cea mai frumoasă pentru mine a fost să îl redescopăr pe profesorul Lupin ( David Thewlis (MacBeth) din Harry Potter în rolul superiorului rigid și absurd a cărui prezență în film e de neprețuit. Pe deasupra, mi-am petrecut toată săptămâna aceasta amintindu-mi scene din film care m-au facut sa zambesc, iar acesta nu e puțin lucru.

Mergeți să îl vedeți!

Pentru regină și țară rulează în cinematografe din 8 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film

Teatru – Iubirea e un lucru foarte mare – Teatrul Roșu

Cât de mare lucru e iubirea? “Iubirea e un lucru foarte mare”, aşa cum veţi vedea dacă mergeţi la piesa de la Teatrul Roşu. Atât de mare încât te poate face să spui marele “Da” la nici două ore de la momentul în care v-aţi cunoscut, să treci peste distanţa dintre voi, să îi accepţi rudele sau lipsa lor, să îi înţelegi toanele, să îţi schimbi orizontul sau poate chiar să îi ierţi infidelitatea. Şi nici măcar nu trebuie să îi ştii numele. Sună prea romantic şi nerealist? Ei bine, e.

S-au întâlnit în gară la Medgidia. Pentru că, atunci când iubirea e mare, nu are rost să aştepţi, nu e aşa?, cei doi proaspăt îndrăgostiţi decid să se căsătorească fără întârziere. La o porţie de mici cu sare fac pregătirile de nuntă. După lungi discuţii despre a tăia sau a nu tăia porcul şi a invita sau a nu invita tot satul la nuntă, cei doi se despart, urmând să se întâlnească peste câteva zile pentru marele eveniment. Numai că viitorul mire nu ştie nici numele şi nici adresa alesei sale. Şi dacă a uita să îţi întrebi marea iubire ce nume poartă nu e mare lucru, căci, nu e aşa, dragostea nu ţine cont de asemenea detalii, familia numeroasă a miresei, aspiraţiile de carieră ale mirelui, necesitatea de a găsi un ideal comun, schimbarea orizontului şi o aventură cu un trabant ar putea să fie piedici de netrecut. Sau poate iubirea să învingă orice?

Plină de învăţăminte de duh, de tipul “Nu e aşa simplu să fii fericit. Nu e de ajuns să îţi doreşti, trebuie să planifici.” sau “În familia modernă, bărbatul aduce banii şi femeia sentimentele.”, de planuri practice bune de aplicat acasă, cum e calendarul nevestei proaspăt devenită casnică, de implementat pentru următorii 50 de ani, de momente muzicale perfect alese (veţi înţelege când ajungeţi acolo 🙂 ), piesa reuşeşte să trateze subiecte grele, ca alegerea persoanei alături de care să îţi petreci întreaga viaţă, construirea unui cămin şi a unei vieţi comune, împărţirea sarcinilor în cuplu şi a banilor, nevoia de a găsi un ideal şi un sens al vieţii în cuplu, inevitabila rutină, provocările fidelităţii, limitele iubirii, într-o manieră detaşată şi foarte, foarte amuzantă.

În ciuda titlului, “Iubirea e un lucru foarte mare” nu e tocmai o piesă romantică, ci o comedie de 1 oră şi 15 minute la care veţi râde pe cinste, chiar dacă, pe alocuri, pare să fie mai degrabă de plâns. De văzut!

Cinefil – Canibal

canibal - posterPrimul lucru care mi-a venit în minte atunci când am auzit despre “Canibal” a fost un alt titlu de referinţă în peisajul filmelor care explorează mintea criminalilor canibali, “Tăcerea mieilor“. Însă în ciuda subiectului şi a titlului, “Canibal”  e un film la mii de kilometri distanţă de alte filme de gen, reuşind să spună nu povestea unor crime şi a complicatei minţi a criminalului, ci o poveste de dragoste.

Carlos este cel mai apreciat croitor din Granada. Dar sub costumele sale impecabile, aerul discret, retras şi amabil se ascunde un criminal care, cu aceeaşi precizie cu care decupează şi coase bucăţile de materiale, îşi tranşează şi apoi găteşte victimele, pe care le serveşte mereu cu un pahar de vin rosu. Viaţa lui deopotrivă liniştită şi pasională urmează să se schimbe când în clădirea în care locuieşte se mută Alexandra, o româncă venită în Spania pentru a lucra. Curând, Alexandra dispare, iar la uşa lui Carlos apare Nina, sora geamănă a Alexandrei, care îşi caută disperată sora. Ce urmează e deopotrivă previzibil şi imprevizibil, căci deşi mi s-a părut că ştiu cum se poate termina, a fost şi mai mult şi mai puţin decât m-am aşteptat.

O coproducţie Spania-România-Rusia-Franţa, filmul regizat de Manuel Martin Cuenca are o distribuţie impecabilă. M-au impresionat foarte tare Antonio de la Torre în rolul lui Carlos şi actiţa româncă Olimpia Melinte (#Selfie) în dublul ei rol – Alexandra şi Nina, care au reuşit să dea viaţă unor personaje pe care deşi nu le-am înţeles pe deplin le-am păstrat în minte mult timp după ce am ieşit din sala de cinema. Atmosfera filmului e întunecată şi realistă, fără artificii cu scopul de a te impresiona. Cu excepţia câtorva melodii care se aud din apartamentul Alexandrei, melodii populare româneşti, şi a câtorva melodii la radioul lui Carlos, filmul nu are muzică pe fundalul scenelor, o alegere pe care o regăsim în cele mai multe filme contemporane româneşti şi pe care eu am condamnat-o atunci când mi-aş fi dorit să am o melodie pe fundal care să mă ajute să înţeleg ce ar trebui să simtă personajul. Aici însă, toate aceste alegeri nu fac decât să contribuie la realismul fiecărei scene.

La nivelul poveştii, sunt goluri şi fire narative pe care le-am simţit neterminate. O misterioasă femeie din trecutul lui Carlos, relaţia lui cu Aurora, o femeie pe care o vizitează des, şi o pânză din biserică la care tatăl lui Carlos nu ar fi acceptat niciodată să lucreze sunt câteva dintre elementele prezente în film pe care le-aş fi dorit explorate, nu pentru ele însele, ci pentru a înţelege ce se ascunde dincolo de criminalul Carlos, pe care, deşi au fost momente în care a părut că l-am înţeles, a venit următoarea scenă care mi-a arătat că nu e aşa cum am crezut sau aşa cum am sperat.

Dacă nu v-aţi gândit vreodată că puteţi să vă simţiţi apropiaţi de un personaj pe care nu ai cum să îl înţelegi, căci în fond faptele lui rămân crime imposibil de înţeles, şi să speraţi într-un final fericit, dincolo de grotescul poveştii în sine, acesta e un film de văzut. Frumos realizat, captivant, plin de suspans, provocator. The New York Times a folosit un cuvânt pentru a descrie filmul, pe care îl voi folosi şi eu, căci îl descrie cel mai bine: “Somptuous!”

De văzut!

One response to “Cinefil – Canibal”

    • House of Magic – Casa Magicianului | Blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE! says:

      […] http://www.loredanacostina.ro, dar si pe blogul amicului meu Andrei, unde mai poposeste din cand in cand (AICI este link-ul ultimului articol scris la Andrei, cel despre filmul […]

 

Cinefil – Think Like a Man Too

Think like a man tooCum gândesc bărbaţii? Ei bine, deşi ar putea părea că tot ce îşi doresc e o ultimă petrecere cu alcool, femei şi distracţie cât cuprinde înainte de a fi “legaţi” pentru totdeauna de o singură femeie, bărbaţii au şi ei o parte romantică, în timp ce femeile îşi doresc la fel de mult să se distreze precum bărbaţii. Despre confruntarea eternă a sexelor e filmul “Think Like a Man Too”, continuarea comediei din 2012, inspirată din best-seller-ul “Act Like a Lady, Think Like a Man” a lui Steve Harvey.

Cinci cupluri se întâlnesc pentru un weekend romantic în Las Vegas, cu 2 zile înainte de nunta unuia dintre cupluri. Dar Las Vegas pare a fi mai mult un loc de distracţie decât de petreceri romantice, nu e aşa? Aşadar, pentru ultima noapte de libertate, atât băieţii, cât şi fetele, pregătesc câte o petrecere care să rivalizeze cu uşurinţă cu a celorlalţi, pentru a demonstra care grup se distrează mai bine. Ce urmează include o factură prea mare, jocuri de noroc fără noroc, un club de striptease unde cei de pe scenă sunt fix cine nu trebuie să fie, o nuntă care nu mai are loc.

Dar dincolo de fazele amuzante din film, aşa cum îi stă bine unei comedii despre relaţiile complicate dintre cele două sexe, filmul examinează şi aspecte mai profunde ale relaţiilor de cuplu, cum ar fi eterna rivalitate soacră – noră, provocările în a forma o nouă familie, frica de responsabilităţi, rutina din cuplu, dorinţele diferite ale femeilor şi ale bărbaţilor, gelozia, teama de angajament, pe care nu le duce însă prea departe, ci doar aşa, cât să nu fie o comedie superficială şi de ajuns cât să nu te indispună.

Per total, filmul are unele faze previzibile, cu întâmplări parcă inspirate din alte comedii pe care le-am mai văzut, ca să enumăr părţile sale negative, dar asta nu strică deloc filmului, care reuşeşte exact ceea ce cred că şi-a propus: o comedie care te distrează şi te relaxează, bună pentru sfârşitul de săptămână sau la finalul unei zile aglomerate.

One response to “Cinefil – Think Like a Man Too”

 

În vacanţă la noi în ţară

vacanțăSă mergi în vacanţe în Bulgaria, Grecia, Franţa, Italia, e minunat, nu spun nu. Una dintre cele mai frumoase vacanţe pe care am făcut-o fost la pas şi cu maşina prin Europa. Numai că adesea mi se pare că uităm că avem şi la noi în ţară locuri fabuloase, încărcate de istorie şi mistere, cu mâncare bună, linişte şi gazde primitoare, la pensiunile din crestele munţilor sau la hotelurile din mijlocul oraşelor. Poate nu pentru a sta două săptămâni în acelaşi loc, dar ce ar fi dacă ne-am folosi concediul de două săptămâni să vedem cât mai multe locuri din ţara noastră frumoasă şi să descoperim noi obiective turistice care nu apar pe nicio hartă?

Un astfel de loc, pe care probabil nu l-aţi privit ca pe unul în care să vă faceţi vacanţa, este Zalău. Situat la 85 km de Cluj-Napoca, 122 km de Oradea, 88 km de Baia Mare și 90 km de Satu Mare, e un loc pe care trebuie să îl vizitaţi, atât pentru frumuseţile din împrejurimi, cât şi pentru obiectivele turistice din oraş. Zalău este situat la doar câţiva kilometri de Porolissum, capitala provinciei Dacia Porolissensis între anii 124-271. Aici este un complex arheologic foarte bine conservat, unde puteţi admira două obiective turistice foarte vizitate: Poarta Praetoria şi Amfiteatrul roman.

În interiorul oraşului, Zalăul încă păstrează aerul micului târg care a fost odinioară. Clădirea Primăriei datează din anul 1836 şi este constuită în stilul barocului austriac. Tot din aceaşi perioadă datează clădirea Colegiului Național „Silvania”, iar o altă clădire celebră este Clădirea Transilvania –Vigadó”, unde în prima parte a anilor 1900 a funcţionat un restaurant care a găzduit evenimente ce au contribut la făurirea istoriei noastre. Zalăul are şi muzee şi galerii de artă, iar aici puteţi vedea o impresionantă colecție de insecte, ce are la bază specimenele de insecte și fluturi ale biologului Takács Adalbert.

Nu e greu să ajungeţi la Zalău, aveţi ce vedea, iar de aici vă puteţi plimba şi prin împrejurimi. Despre ele, într-un articol viitor. Cât despre cazare, puteţi opta pentru pensiuni sau pentru un hotel, găsiţi fără probleme hoteluri Zalău de la Bookingexpert.ro şi pe aşapteadimensiune.ro. Iar de aici, dacă vă place, vă puteţi face rezervare pentru un hotel în altă parte a României. Cum ar fi să ne petrecem vacanţele din următorii doi – trei ani descoperind şi redescoperind frumuseţile ţării noastre? Mă pot gândi la multe lucruri bune care ies din asta şi aş avea şi argumente economice sofisticate, dar cel mai important e că astfel am ajunge să ne cunoaştem cu adevărat ţara şi să o iubim mai mult.

 

Vorbeste acum sau taci pe vecie.