Author: Loredana Costina

Posted on

Cinefil – Grace de Monaco

Nicole Kidman revine pe marile ecrane în rolul celebrei actriţe Grace Kelly, care în anul 1956 s-a căsătorit cu Prinţul Rainier al III-lea, conducătorul celui mai mic stat din lume, Monaco, renunţând la cariera ei în cinematografie. Trăind o viaţă retrasă, departe de tumultul Hollywood-ului din acea perioadă, anii de după căsătorie ai celebrei Grace Kelly au născut numeroase curiozităţi şi controverse. Acum, Grace de Monaco în regia lui Olivier Dahan vine să spună povestea acelor ani, într-un mod deopotrivă foarte apreciat şi foarte criticat.

Acţiunea filmului începe în 1956, cu ultima filmare a lui Grace Kelly (Nicole Kidman) şi imagini de arhivă de la o nuntă ca în poveşti, începutul a ceea ce putea să fie doar o poveste ca în basme. Numai că realitatea nu e ca în poveşti, aşadar, câteva minute mai târziu, o vedem pe Grace de Monaco în anul 1961, îndeplinindu-şi atribuţiile de prinţesă, tristă şi obosită, aşa cum observă Alfred Hitchcock, venit de peste ocean pentru a-i propune lui Grace un rol în noul său film, Marnie. Captivă în probabil singului rol pe care nu ştie cum să îl joace, acela de prinţesă, într-un loc cu numeroase reguli şi obiceiuri pe care nu le înţelege şi într-o căsnicie care se ruinează, Grace vede în propunerea lui Hitchcock un mod de a reveni la viaţa pentru care crede că e cu adevărat făcută. Momentul ales e însă unul cum nu se poate mai prost, pentru că Monaco trece printr-un moment extrem de tensionat în ceea ce priveşte relaţia cu Franţa, care ameninţă micul stat cu dispariţia, iar Grace trebuie să aleagă între carieră sau familie.

Lupta ei cu ea însăşi, cu regulile stricte ale vieţii de prinţesă, şi lupta pe care Monaco o dă pentru a opri acţiunile Franţei, reprezintă esenţa filmului, iar modul în care Olivier Dahan a ales să le prezinte a născut numeroase critici, în special în ceea ce priveşte acurateţea istorică. Familia regală a declarat că nu îşi doreşte în niciun fel să fie asociată cu acest film, care nu reflectă realitatea, şi regretă că istoria sa a fost modificată în scopuri comerciale. Totodată, publicaţia “The Guardian” a dedicate câteva articole extrem de critice filmului, iar pe IMDb filmul are un scor de doar 5,4. Toate acestea, doar motive pentru a-l vedea.

E adevărat, o mare parte din lucrurile prezentate în film nu s-au întâmplat cu adevărat, veţi vedea o trădare care s-a petrecut cu 12 ani mai devreme, un mod de a privi conflictul dintre Monaco şi Franţa cu care unii analişti nu ar fi de acord şi o rochie mult mai opulentă decât cea purtată cu adevărat de Grace, dar filmul reuşeşte să fie aşa cum ar trebui să fie un film: spectaculos. Decoruri superbe şi peisaje care vă vor face să vreţi să vizitaţi statul de doar 2 km patraţi şi o adevărată paradă a luxului şi opulenţei, dar fără a te lăsa să te păcăleşti: sub imaginea unei vieţi perfecte, se ascund drame şi lupte reale, pe care filmul reuşeşte să le prezinte impecabil, folosind un context istoric, chiar şi imprecis, pentru a evidenţia problemele care se ascund dincolo de aparenţe şi alegerile dureroase pe care o astfel de viaţă le presupune. Iar asta, cred eu, e mai important decât acurateţea istorică.

Nicole Kidman reuşeşte un rol foarte bun, imaginea şi modul în care e filmat fiecare cadru aminteşte de filmele anilor 50’-60’, iar povestea poate fi una care să schimbe modul în care v-aţi imaginat viaţa unei familii regale.

De văzut.

Posted on

Util – Ghid de supravieţuire pentru vară

De fix 13 zile, e oficial vară. Când eram mică, vara însemna în primul rând vacanţa de 3 luni, o excursie la mare cu părinţii, o tabără la munte şi mult mai multe ore de stat pe afară, pentru că se întuneca mult mai târziu decât în restul anului. De când am crescut, vara e anotimpul pe care îl ador şi care îmi displace în proporţii aproape egale. Încă iubesc zilele lungi şi excursiile, la care se adaugă plimbările prin parc, ieşirile la terasă, petrecerile în aer liber, dar urăsc praful, căldura din mijloacele de transport în comun şi soarele care îmi bate în cap în drum spre sau de undeva pe la ora 12:00. Aşadar, pentru toate zilele de vară, am strâns aici 5 lucruri esenţiale ca să avem doar zile grozave. Atenţie, unele sunt doar pentru fete! :)

1. O sticlă cu apă. Apă îmbuteliată sau apă de la robinet sau apă de la robinet filtrată, orice fel de apă e bună de avut la tine în zilele în care te plimbi mult prin oraş. Eu mi-am cumpărat recent o sticlă de apă care e chiar din sticlă. O umplu cu apă de la robinet, filtrată, şi o iau cu mine. Aşa cumpăr mai puţine sticle de plastic: economisesc bani şi, desigur, pun umărul la salvarea planetei.

2. Haine de bumbac, preferabil în culori deschise. Ca să poată pielea să respire şi să nu te încingi prea tare. Alb, bej, crem, roz deschis, verde, galben, orice vrei şi în orice combinaţie, mai ales în combinaţii trăznite care nu ar arăta niciodată bine în alt anotimp. :)

3. O pereche de pantofi comozi. Nu prea ştiu ce ar fi ideal să poarte băieţii vara, dar pentru fete (norocoasele de noi!), opţiunile sunt nelimitate: sandale, mocasini şi balerini, orice balerini de vară, dar mai ales balerini albi. Nu de alta, dar e singura perioadă a anului în care pot fi purtaţi şi arată minunat la cam orice.

4. O pereche de ochelari de soare. Din aceia cu protecţie UV pe bune, care să te prindă bine şi să îi poţi purta şi în anii următori. Dacă nu te sperie efectele nocive ale radiaţiilor, nici ridurile nu sunt foarte estetice. Poate doar dacă eşti George Clooney. În cazul ăsta, nu ai nevoie de ochelari de soare.

5. O cremă de protecţie solară. Nu o să dau argumentul cu cancerul de piele, deşi pentru mine acesta e cel mai important aspect, pentru că cică ar fi la fel de posibil să păţeşti nenumărate lucruri rele şi de chimicalele din creme, dar ai nevoie de ea pentru a te scuti de nopţile nedormite după ce ţi-ai prăjit umerii şi nasul. În plus, ai şanse mai mari să ai o piele întinsă şi anul viitor.

Care sunt lucrurile voastre esenţiale pentru vară?

Posted on

Event – Relaxare la piscină în Bucureşti

Chiar dacă afară nu e încă foarte cald, soarele de mai care îmi bate în geam mă duce cu gândul la vară şi la vacanţele la mare, la munte sau prin vreun oraş necunoscut, la weekendurile petrecute afară, prin parcurile din Bucureşti, şi la o zi întreagă în care singura mea ocupaţie să fie să stau pe un şezlong comod, la soare, pe marginea unei piscine, cu o carte bună şi o băutură viu colorată, decorată cu o umbreluţă. Da… ca în filme.

Ca să îmi satisfac această din urmă fantezie, nu am întreprins nicio activitate. Am avut parte de zile ca cea de mai sus la piscina hotelurilor unde mi-am mai făcut vacanţele de vară, dar niciodată la o piscină în Bucureşti sau în preajma Bucureştiului. Aşa că m-am bucurat tare mult când am auzit că vineri, pe 9 mai, are loc deschiderea unui loc care, cel puţin din poze, pare ideal pentru oameni ca mine, de petrecut sâmbetele şi duminicile de vara asta: piscina Domneşti.

Piscina e situată la Ferma 2 Sarbi – Domneşti, la 2,5 km de la şoseaua de centură. Asta înseamnă că e suficient de aproape de Bucureşti ca să poţi ajunge fără mari probleme şi suficient de departe ca să simţi că scapi cu adevărat de oraş şi de toate problemele care îţi dau dureri de cap şi mie, în ultima vreme, de stomac. Şi are de toate: şezlonguri şi baldachine pe care să te relaxezi la soare şi pe care poţi chiar să le rezervi la telefon înainte să ajungi la piscină, ca să fii sigur că locul tău preferat e disponibil, o piscină de 20 metri x 10 metri şi adâncime de 1,40 metri, bună şi pentru înotat şi pentru bălăcit dacă nu ştiţi să înotaţi, şi una mai mică pentru copiii pe care eu nu îi am încă, dar e bine de ştiut. Ah, şi dacă nu ştiţi să înotaţi, tot aici puteţi face cursuri.

Piscina are şi un bar, care promite să îmi satisfacă fantezia cu băuturi colorate şi umbreluţe, un restaurant (Casa Domneşti), o cofetărie, de unde poţi mânca prăjituri fără să te simţi vinovat, că le dai jos la înot sau pe terenul de tenis, la fitness sau la saună, pentru că da, găsiţi şi terenuri de tenis, sală de fitness şi saună în cadrul aceluiaşi complex. Şi după vă puteţi relaxa la un masaj. Distracţia la piscină are un preţ de 50 de lei în weekend şi 30 de lei în timpul săptămânii, dar având în vedere cât de mulţi bani dăm pe alte prostii, nu mi se pare prea mult.

Îmi mai trebuie doar o vară cu mult soare.

Posted on

Cinefil – “Cealaltă femeie”

cealaltă femeieCameron Diaz revine pe marile ecrane cu o comedie în regia lui Nick Cassavetes, pe care îl ţin minte pentru că a regizat “The Notebook”, un film pe care aproape sigur l-aţi văzut. Tot în sfera filmelor romantice îl vedem şi în “Cealaltă femeie”, însă de data aceasta într-un film complet diferit: o comedie. Una care va prinde probabil cel mai mult la fete, nu de alta, dar filmul ne arată cât de greu sunt de găsit băieţii buni şi cum pot să o păţească cei răi.

Carly e o femeie de succes, cu o experienţă considerabilă  şi în cariera ei de avocat şi în domeniul bărbaţilor, pe care îi schimbă destul de des, încercând să îl găsească pe cel potrivit. După mult timp, e în sfârşit cu adevărat îndrăgostită de un bărbat care pare perfect. Aşa cum urmează să afle, acesta are doar trei defecte: e căsătorit, mai are alte amante şi îşi înşeală partenerii de afaceri.

Fără voia ei, Carly o cunoaşte pe soţia bărbatului perfect, Kate, într-o ipostază cât se poate de nefericită, dar amuzantă. Şi tot fără voia ei, Carly ajunge cea mai bună prietenă a lui Kate, care, atunci când se vede prinsă într-o situaţie fără scăpare: casnică şi dedicându-şi întreaga viaţă de adult fericirii şi succesului soţului ei, fără proprii bani şi fără alţi prieteni decât cei ai familiei, apelează la Carly pentru clarificări cu privire la relaţia cu soţul ei şi sfaturi legale, care degenerează rapid în sesiuni de băut, discuţii între fete şi călătorii de spionaj, atunci când Kate îşi dă seama că soţul său mai are o amantă. Pentru că da, “cealaltă femeie” sunt de fapt “celelalte femei”. Şi aşa, celor două fete ale noastre li se mai adaugă o femeie: Amber, cea mai tânără şi prostuţă, dar o prietenă de nădejde şi o piesă de bază în planul de răzbunare pe care cele trei femei, fiecare înşelată în felul ei, îl pun la cale.

Rezultă de aici o comedie de aproape două ore, care mie mi-a plăcut. Cameron Diaz în rolul lui Carly, Leslie Mann în rolul lui Kate, Kate Upton în rolul lui Amber şi nu în ultimul rând Nikolaj Coster-Waldau în rolul lui Mark King, soţul mincinos, fac o treabă bună pentru rolurile lor, de altfel limitate. Nu veţi găsi o poveste profundă despre provocările reale ale unei femei care află după mulţi ani de căsnicie că soţul ei e un mincinos patologic, deşi unele scene încearcă să cuprindă ceva din suferinţa lui Kate, dincolo de aparenţa amuzantă a întregii situaţii. Personajele sunt unidimensionale: Kate e bună, naivă, inteligentă, Carly e deşteaptă, integră, realistă, Mark e doar un mincinos, aşa cum nu suntem nici unii dintre noi în viaţa reală, dar aşa cum cred că a fost nevoie pentru scopul filmului.

Sunt şi multe faze în film care au devenit clişeu, veţi vedea cum un laxativ îşi face efectul în doar două minute şi povestea putea să fie spusă în mai puţin de 109 minute, dar dacă aveţi chef de o comedie romantică şi atât, e o alegere excelentă pentru ieşit la film. Preferabil cu fetele.

Posted on

Cinefil – “Rio 2″

rio 2 - posterBlu, Jewel şi cei trei copii ai lor sunt ultimii reprezentanţi ai unei specii de păsări foarte albastre şi drăgălaşe (Papagali Macaw albaştri) şi duc o viaţă liniştită în Rio de Janeiro alături de doi cercetători care se ocupă de protecţia animalelor pe cale de dispariţie, alte păsări şi un buldog adorabil.

Dar viaţa lor tihnită urmează să se schimbe când în adâncul pădurii amazoniene este descoperită o pană albastră. Dornică să se întoarcă în sălbăticie, Jewel îi propune lui Blu să pornească în căutarea celorlalţi reprezentanţi ai speciei lor. Deşi nu îşi doreşte să părăsească confortul casei, Blu, care a fost crescut în captivitate, acceptă să plece, urmând sfatul prietenilor săi: “Happy wife, happy life!”, fără să ştie că în sălbăticie îl vor aştepta socrul său, un fost iubit al lui Jewel şi oameni deloc prietenoşi.

“Rio 2″ e în primul rând o animaţie frumos realizată, cu efecte, culori şi muzică ce sigur te vor distra şi relaxa. Iar dacă te uiţi şi dincolo de acestea, e o poveste minunată despre familie şi prietenie, dar şi despre pericolul pe care îl reprezentăm noi pentru speciile pe cale de dispariţie şi despre frumuseţea naturii, pe care ar trebui să învăţăm să o apreciem… de la distanţă.

De văzut! :)