Cinefil – “Nebraska”

Nebraska„Nebraska” e un film alb-negru realizat în 2013. Acesta e primul lucru pe care îl observi şi e primul lucru care îl face inedit în peisajul filmelor pe care puteţi să le vedeţi anul acesta în cinematografe. A fost şi primul lucru care m-a făcut să ridic sprâncenele şi să spun: „Of, sper că nu e un film din acela care se vrea profund, dar care o să mă plictisească de moarte.” Nu a fost. Din contră.

Filmul prezintă câteva zile din viaţa lui Woody Grant, un bătrân care pleacă împreună cu fiul său din Billings, Montana, spre Lincoln, Nebraska, pentru a-şi ridica premiul de 1,000,000 de dolari pe care insistă că l-a câştigat. Pe drum, fac o oprire de două zile la familia lui din Nebraska, prilej de întâlnire cu fraţii, vechii prieteni, vecinii şi o iubire uitată. Dar filmul nu e despre un premiu de 1,000,000 de dolari, iar acesta este un lucru de care îţi dai seama din primele minute.

Pe fondul unui fir narativ simplu, „Nebraska” e o analiză lucidă, inteligentă, emoţionantă şi amuzantă a societăţii americane, a relaţiilor de cuplu şi de familie, a bătrâneţii, a încercării de a găsi un sens în aventura asta pe care o numim viaţă. Un film cu cadre simple şi realiste din oraşele americane mici, mult diferite de imaginile cu podurile şi clădirile din New York şi San Francisco, atât de folosite în filmele americane, şi cu replici inteligente, amuzante şi acide, care poate să te facă să râzi în hohote, să zâmbeşti amar şi să te întristezi, în acelaşi timp.

Cele 6 nominalizări la premiul Oscar (printre care, pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor într-un rol principal, cea mai bună actriţă într-un rol secundar) sunt meritate pe deplin. Ar fi meritat măcar un Oscar, iar Woody Grant e jucat impecabil de Bruce Dern, rol pentru care a şi câştigat premiul pentru cel mai bun actor la festivalul de la Cannes. M-a impresionat mult June Squibb, în rolul soţiei lui Woody, care la cei 84 de ani ai săi face un rol minunat. Iar regizorul, Alexander Payne, e născut în Nebraska, ceea ce ar putea să explice de ce fiecare cadru pare autentic şi realist.

Şi muzica, of, muzica. Melodia pe care o auziţi în trailer şi într-o mare parte din film, la fel ca toată coloana sonoră a filmului, e compusă de Mark Orton şi mi s-a părut absolut superbă.

Nu garantez că o să vă placă. Nu ştiu dacă cele cinci persoane care au ieşit din sală înainte de final mi-ar da dreptate când vă spun că e un film magnific, dar mie aşa mi s-a părut şi nu mai am multe cuvinte pentru a vă spune cât de mult mi-a plăcut. Mai bine mergeţi şi îl vedeţi, de vinerea viitoare, în cinematografe, fiind adus de Intercom Film.

Cinefil – “300: Ascensiunea unui Imperiu”

Emanuela Bercaru a reprezentat blogul mioritic la filmul “300: Ascensiunea unui imperiu”, film pe care MediaPro Distribution îl prezintă de azi în cinematografe. Iată impresiile ei:

300 ascensiunea unui imperiu300: Ascensiunea unui imperiu reprezinta alaturi de 300: Eroii de la Termopile o ecranizare impresionanta a istoriei Greciei, in care actiunea se desfasoara intr-un alt cadru comparativ cu prima parte, si anume pe mare.

Actiunea filmului se petrece in paralel cu lupta lui Leonidas si a celor 300 de spartani din prima parte a filmului, 300: Eroii de la Termopile, si prezinta confruntarea dintre grecii condusi de Themistocles (interpretat de Sullivan Stapleton) si armata Persiei, condusa de Artemisia (interpretata de Eva Green) in numele muritorului devenit zeu rege al Persiei, Xerxes (Rodrigo Santoro).

In 300: Ascensiunea unuiimperiu, Themistocles este comandantul si strategul grecilor, politician si soldat care isi iubeste patria si care isi pune abilitatile in slujba unul tel suprem, pastrarea libertatii grecilor si unificarea Greciei in lupta. Artemisia, adversara in lupta a lui Themistocles, este o femeie puternica si ambitioasa, a carei forta vine din dorinta de razbunare (este la origine greaca, insa a fost abandonata de greci si crescuta si formata de persi). Desi complet diferiti si dusmani de moarte, cei doi ajung sa se admire reciproc, insa, in lupta finala, inevitabil unul dintre ei trebuie sa moara.

Firul epic al filmului porneste de la ideea ca, dupa confruntarea de la Termopile, regele Xerxes continua expansiunea puterii imperiului persan, urmarind dezvoltarea unei armate invincibile. Cu o flota impresionanta, acesta concentreaza actiunile pentru a-l infrange pe Themistocles, care ii omorase tatal, pe regele Darius, si pentru a impiedica unificarea teritoriilor grecesti.

300: Ascensiunea unui imperiu este un film impresionant, in care efectele 3D sunt net superioare celorlaltor filme aparute in ultimul timp. Armele, bucatile de corp omenesc sau sangele fac sa para ca luptele se desfasoara la cativa centrimetri de tine. In plus, efectele vizuale prin care se reda imaginea marii Egee imbogatesc fiecare cadru.

Un alt aspect care mi-a placut il reprezinta memorabilele discursuri de imbarbatare ale lui Themistocles, printre care: „Azi luptati in forta. Luptati pentru fratii vostri. Luptati pentru familiile voastre. Mai presus de toate, luptati pentru Grecia”. Acest discurs este sustinut de faptul ca toate bataliile, desi sunt diferite, au un punct comun: faptul ca grecii isi cunosc teritoriile perfect. Themistocles este un strateg excelent, care foloseste fiecare atu, desi grecii sunt depasiti numeric.

Ar fi fost interesanta o scena in care sa apara Leonidas si cei 300 de spartani, nu doar cu regina Gorgo, sotia acestuia. Tododata, cantitatea de sange varsata in acest film este cu mult superioara celorlaltor filme de acest gen. :)

Filmul 300: Ascensiunea unui Imperiu este un film cu o actiune epica, efecte vizuale exceptionale şi o batalie impresionanta pe mare. Poate fi vizionat in cinematografe de azi, 7 martie 2014.

Vizionare plăcută!

Cinefil – “Dallas Buyers Club”

Dallas Buyers ClubCe ai face dacă ai afla că mai ai de trăit doar 30 de zile? Ţi-ai pune treburile în ordine, te-ai împăca cu lumea, ai pleca într-un loc cu mult soare, undeva unde ţi-ai dorit mereu să ajungi sau ai lupta pentru o soluţie, în ciuda pronosticului şi a sfaturilor medicale? Mereu am simţit că nu aş putea să îmi privesc sfârşitul cu seninătate, că nu e nimic glorios în a muri, nimic cu care să te împaci, nimic de câştigat dintr-o astfel de experienţă, dintr-un astfel de moment, din a şti, cu certitudine, că sfârşitul e foarte aproape. Poate de aceea nu am înţeles niciodată filmele în care protagoniştii îşi acceptă cu seninătate sfârşitul şi poate de aceea mi-a plăcut atât de mult Dallas Buyers Club.

Dallas, anul 1985. Ron Woodroof, un electrician pasionat de rodeo, femei şi droguri, află că are SIDA şi că mai are la dispoziţie 30 de zile pentru “a-şi pune lucrurile în ordine“. În America anului 1985, a fi HIV pozitiv era asociat de multe ori, în mod eronat, cu a fi homosexual şi era, în esenţă, o condamnare la moarte. Rasist şi homofob, Ron trece, rapid, prin o perioadă de negare, urmată de căutări febrile despre originea şi cauzele bolii, urmată de acceptarea diagnosticului şi lupta pentru procurarea singurului medicament care promite că îi poate aduce salvarea: AZT, aflat în faza testelor clinice pentru aprobare. Într-o luptă disperată pentru a-şi salva viaţa, Ron ajunge în Mexic, unde află că AZT are efecte adverse grave şi îşi pune toate speranţele în medicamentele Dr. Vass, un medic care şi-a pierdut licenţa de practică, dar care par să aibă efecte miraculoase. Astfel, lupta pentru viaţa lui se transformă într-o luptă pentru a comercializa medicamentele ilegale pe teritoriul Statelor Unite, împotriva unui sistem greoi şi corupt.

Deşi captivantă, acţiunea filmului în sine nu e spectaculoasă. Ceea ce face din Dallas Buyers Club un film frumos e faptul că pare şi se simte real. Atitudinea lui Ron în faţa morţii e credibilă şi am simţit că e exact ce am simţi oricare dintre noi la aflarea unei astfel de veşti: negarea lui, căutările febrile după un răspuns, lupta pentru o soluţie, euforia, speranţa, înecarea în vacarmul zilelor trecătoare, momentele de recunoştinţă, tristeţea, acceptarea, fiecare moment din film a fost realist şi credibil. Iar Ron e impecabil jucat de un actor pe care nu l-aş fi văzut într-un astfel de rol şi pe care e foarte posibil să nu-l fi recunoscut dacă nu aş fi ştiut că a câştigat premiul Oscar pentru acest rol: Matthew McConaughey, pe care până acum l-am asociat cu filme uşoare, comedii romantice ca “How to Lose a Guy in 10 Days”. Iar rolul lui e la fel de frumos completat de Jared Leto (Rayon), un travestit care i se alătură în afacerea numită Dallas Buyers Club şi luptă alături de el împotriva morţii.

Au fost momente, în primele minute ale filmului, în care mi-a fost greu să mă uit la ecran. “Ăsta nu e un film pentru ipohondrii.” am concluzionat. Am greşit. E mai plin de speranţă decât orice am văzut în ultima vreme, în ciuda faptului că e atât de fără speranţă. De văzut. Neapărat.

 

One Response to “Cinefil – “Dallas Buyers Club””

 

Nymphomaniac 2 – interzis în cinematografe

Nymphomaniac 2 - interzis în cinematografeLa nici 24 de ore de la publicarea articolului în care vă invitam să vedeți Nymphomaniac 2, acesta a fost clasificat de către comisia de rating a CNC (Centrul național al cinematografiei) cu ratingul I.M. – 18- XXX, fiind practic interzis în cinematografe.

În celelalte state europene în care a fost lansat, filmul a primit următoarele ratinguri:

Estonia – R14 pentru Vol. I şi R16 pentru Vol. II

Germania – R16 pentru ambele părţi

Danemarca – R15 pentru ambele părţi

Olanda – R16 pentru ambele părţi

Franţa – R12 pentru Vol. I şi R16 pentru Vol. II

Cehia – R18 pentru ambele părţi

Elveția – R16 pentru ambele părți

Astfel, din nou suntem noi mai catolici ca Papa, având un film pe jumătate interzis în cinematografe.  Distribuitorul Independența Film a anunțat că urmează să conteste această clasificare, iar CNC va reviziona filmul.

Trebuie menționat că filmul deja a fost filtrat de către producători, existând două variante, una explicită, disponibilă doar pe DVD și aceasta care este varianta light, oarecum cenzurată, special făcută pentru cinematografe.  Dar, se pare că la noi, în România, oamenii sunt considerați mai pudici și cenzura se face la un alt nivel.

Eu am văzut filmul și chiar dacă există în el câteva scene cu tentă sexuală și violentă, nu cred că de la atâta lucru merită interzis în cinematografe. La urma urmei, vorbim despre un film de von Trier, nu ne așteptăm la floricele și animăluțe drăgălașe. E un film gândit să iasă din tipare. La fel de bine ar putea să cenzureze filmele lui Tarantino ca fiind prea sângeroase.

Mi se pare foarte absurd să interzici jumătate de film,  având în vedere că Nymphomaniac deja rulează în cinematografe. Dacă nu aș fi vorbit cu distribuitorul, să știu că nu e așa, aș fi putut spune că e o strategie de marketing pentru a vinde DVD-uri. Arăți oamenilor prima parte, sunt impresionați, apoi îi lași doar cu dorința de a vedea continuarea. Logică de CNC.

One response to “Nymphomaniac 2 – interzis în cinematografe”

    • Nymphomaniac interzis in cinematografe? O altfel de CENZURA! | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE says:

      […] Bloggeri cinefili: Angela, CinefilulDeServiciu, Andrei Ciobanu, Raluca Uluiteanu, Laura Meleaca; – Cristian Tudor Popescu (ziarul Gandul); – FilmReporter, cei […]

 

Cinefil – Nymphomaniac vol. 2

Nymphomaniac 2După lungi așteptări (pentru  cei din SUA, nu pentru noi), nimfomana lui von Trier revine pe marile ecrane în Nymphomaniac volumul 2.

Pentru cei ce au încă n-au văzut primul volum din Nymphomaniac, îl pot prinde în cinematografe dacă se grăbesc puțin, partea a2a având premiera pe data de 7 februarie (conform distribuitorului: Independența Film).

Și apropo de grabă (pot intra direct în subiect, având în vedere modul în care s-a terminat prima parte), volumul al doilea mi-a lăsat o mare senzație de criză de timp. Era ca și cum regizorul a vrut să termine repede filmările să nu-l prindă codurile astea de vreme de iarnă.

Dacă în primul volum acțiunea era povestită încet, cu lux de amănunte și cu multe paralele către alte domenii, pentru a explica mai bine situația (fapt care mi-a plăcut în mod deosebit), în volumul secund se schimbă complet abordarea și chiar modul de relatare. Chiar poate apărea senzația că acest volum este făcut de altcineva care a dorit să facă o continuare.

Acțiunea este mult mai dinamică, deja avem secvențe în care și alte personaje intră în lumina reflectoarelor, devenind mai cunoscute spectatorului, însă se neglijează impactul emoțional. Cu vreo două mici excepții în care suntem surprinși de scene mai explicite, în special pentru o variantă “light” a peliculei, fie că ne referim la scene vulgare, fie la scene de violență față de nimfomane sado-masochiste.

Joe își încheie povestea însă ritmul alert cu care face acest lucru lasă câteva goluri neumplute în firul narativ, dând ocazia spectatorului să facă speculații cu privire la momentele lipsă din poveste. Modul în care se termină toată acțiunea este unul șocant la care spectatorul, chiar dacă a asistat la scene ieșite din comun, nu se aștepta. Acest final imprevizibil al lui Nymphomaniac a fost asociat de unii cinefili cunoscători ale filmelor lui von Trier ca fiind foarte asemănător cu cel din Antichrist. Nu pot să mă pronunț, deoarece nu l-am văzut.

Una peste alta, Nymphomaniac este un film care merită văzut, chiar dacă partea a doua tinde să dezamăgească dacă este comparată cu prima. Sau poate e doar o impresie a mea…

Vizionare  plăcută!

One response to “Cinefil – Nymphomaniac vol. 2”