Category: Cinefil

Dans la maison – În casă este cea mai recentă producție în regia lui Francois Ozon. Un film franțuzesc ce va fi distribuit în cinematografele românești de către Intependența Film.

La început am ezitat să merg, gândindu-mă că va fi încă un film franțuz, plictisitor. Apoi mi-am amintit că ultimele filme franțuzești pe care le-am vizionat au fost bune. Și am decis să merg. Din cauză că am fost o săptămână plecat din București am ieșit din ritmul agitat al capitalei și am reușit să ratez primele 3 minute din film.

Dans la maison / În casă / In the house ne duce într-un liceu din Franța, unde un profesor de limba franceză încearcă să le imprime elevilor săi dragostea pentru literatură, dar totodată să le dezvolte imaginația și creativitatea literară. Așa îl descoperă pe Claude, un tânăr care se deosebește de restul colegilor săi prin compunerile sale.

Filmul ne prezintă acțiunea când din punctul de vedere al scriitorului compunerilor, arătând trăirile sale, când din punctul de vedere al profesorului cititor, subliniind eventuale aspecte mai puțin literare.

Coloana sonoră reușește să facă din Dans la maison un film foarte dinamic, care te ține cu sufletul la gură, pentru a afla următorul fragment din povestea despre femeaia de clasă mijlocie. Este foarte bine aleasă și reușește să  se asorteze extraordinar cu povestea din film.

Este interesant modul de abordare indedit care evidențiază într-un fel punctele forte pe care le are literatura scrisă în fața filmelor. La un momentdat chiar este expusă o ipoteză foarte interesantă asupra unei picturi auditive. O pictură pe care privitorul și-o formează în mintea sa prin intermediul unei descrieri.

Chiar dacă micul scriitor Claude nu este blogger, primește de la mine o bilă albă în plus, din solidaritate, de la un autor la altul. Bilă care face din acest film unul extraordinar, ce nu trebuie ratat.

Dans la maison rulează deja în cinematografe de vineri, 3 mai, așa că nu mai pierdeți timpul, mai ales că azi e orange film!

Vizionare plăcută!

Începem lasările de săptămâna aceasta cu filmul Pain and Gain – Trage tare și te scoți. Film care va rula de vineri, 26 aprilie, în cinematografe, fiind distribuit de RoImage 2000.

Prima chestie care te face să vrei să vezi acest film este faptul că e bazat pe fapte reale. În general, filmele bazate pe fapte reale au o poveste pe care creierul o digeră mai ușor. Au un pic de aer de documentar prezentat întrun mod mai plăcut.

Pain and Gain îl are în prim plan pe Daniel Lugo (Mark Wahlberg), un antrenor de fitness cu un vis de a deveni bogat. El îți formează o echipă din doi culturiști cu care era amic, Paul (Dwayne Johnson) și Adrian (Anthony Mackie) și încearcă o schemă de îmbogățire rapidă. Dar cum ei gândesc cu mușchii, aceastsă  realizare nu ține foarte mult.

Ce mi se pare cu adevărat impresionant, demn de un actor adevărat, este forma în care a reușit Mark Wahlberg să ajungă special pentru acest film. Citeam că omul chiar a fost la sală și a tras de fiare pentru a-și mări masa musculară pentru rolulul din Pain and Gain.Felicitări!

Pain and Gain prezintă cazul clasic în care viața bate filmul. Acela în care prostia umană atinge limite greu de închipuit. Dar cum acțiunea se petreceî n SUA, țara tuturor viselor, nimic nu e imposibil. Chiar dacă este greu de crezut că oamenii pot fi atât de proști.

Rolurile personajelor mi se par complexe, dar totuși bine jucate. Filmul are scene de violență destul de multe, unele fiind aproape gratuite. Însă, după ce vezi Django și / sau Kill Bill, niciun film nu ți se pare prea sângeros. Mă rog, filmul nu este atât de sângeros ca un horror, însă ar putea efectua câteva tranfuzii.

Eu am avut așteprări foarte înalte de la acest film, așteptări care nu au fost atinse, însă filmul trebuie văzut.

Vizionare plăcută!

Charlie Chaplin spune: O zi în care nu râzi e o zi pierdută. Dar dacă mergi la Scary Movie V, râzi în avans pentru întregul an.

Și vă zic din experiență. Am fost în seara aceasta să văd cam ce ar fi “de capul lui” (mulțumesc Ioana).  După o serie de 4 comedii de groază și o pauză de 7 ani, dorința de a vedea parodii ale filmelor horror era maximă. Așa că noul Scary Movie e bine venit.

Și cum puteau să-l facă mai atractiv decât să-l pună pe Charlie Sheen în deschidere? Poate doar să fie povestit de Morgan Freeman. Dar se întâmplă și asta. Și se parodiază filme de groază noi, precum Mama. Genial.

De mult nu am mai avut senzația aceea de: “ah, s-a terminat deja? Mai vreau…L “ (e senzația aceea pe care-o ai după prima bere).  La filme, mai rar în ultima perioadă. Poate doar în cazul serialelor. Dar în rest, nu. Chiar nu înțeleg de ce după o pauză așa de lungă, în care au tot fost filme, producătorii au făcut un film de numai 85 minute.  Înțeleg că esențele tari se țin în sticle mici, dar nu poți face o mare comedie pe care lumea o aștepta de trei sferturi de secol să dureze mai puțin decât un meci de fotbal. Cel puțin nu în condițiile în care există filme precum Cloud Atlas și Life of Pi care durează 3h.

Când adaptezi scenariul din Mama să faci o comedie cu elementele horror, iar totul iese foarte bine, chiar nu are rost să te grăbești să termini. Chiar mai mergea lungit filmul fără a plictisi audiența.

Scary movie 5 este singurul film de la Johnny English care a reușit să mă facă să râd în primele 5 minute.  Atât de bun a fost. O să caut pe net și o să postez (dacă găsesc) o listă cu filmele care sunt parodiate în acest film, însă cert e că nu trebuie ratat.

Îl puteți vedea în cinematografe, începând de vineri, 19 aprilie, fiind distribuit în România de Forum Film.

Vizionare plăcută!

Am fost la Mamaia. Dar nu stațiunea, ci filmul. Ca să fie clar de la bun început, să nu mă trezesc cu vreun primar cu lume legumicol că-mi cere taxă de barieră. E vorba de noul film românesc, care se numește astfel.

Mamaia este cea mai recentă peliculă produsă de studiourile MediaPro Pictures. Adică cei care au făcut Poker, Ho-Ho, etc.. Este un film ce-i are în rolurile principale pe Stela Popescu și pe Valentin Teodosiu. Alături de ei, au mai fost puși pe lista de distribuție (ca să învețe de la cei mari, mai sus menționați) tinerii Mătălina Anea și Paul Diaconescu (care, fie vorba între noi, și-au continuat idila din film și în realitate).

Matilda (Stela Popescu), îi povestește nepotului său cum a reușit ea să-și salveze casa de Tănase (Valentin Teodosiu), un rechin imobiliar cu un plan deja făcut pentru zona respectivă.  Povestirea este una amuzantă, cu lux de amănunte.

Mamaia este o comedie care ne aduce aminte de seria Singur acasă. Diferența este stilul în care este abordată problema. Primele trei sferturi din film mi s-au părut foarte amuzante, însă în ultima parte mi-a creat senzația de grabă. Că se trece foarte repede prin evenimente, ca și cum s-ar dori terminarea filmului în cele 90 minute.  Cred că publicul țintă al acestui film ar fi constituit din persoane sub 14 ani, filmul fiind lipsit de violență (am văzut desene animate mai violente decât el) și/sau de limbaj vulgar.

Este genul de film care poate fi urmărit în familie, neplictisind nici adulții, prin prezența actorilor de calibru. Chiar dacă rolul Stelei Popescu este unul destul de complex, fiind nevoită să și cânte, în două momente, mi s-a părut că Valentin Teodosiu n-a fost folosit la adevărata sa valoare. Sau poate m-am obișnuit eu să-l văd pe scenă și în filme mari (precum Poker).

Indiferent de aceste mici amănunte, Mamaia este un film amuzant, care-ți va schimba dispoziția. Tocmai de aceea îți recomand să mergi să-l vezi. Va fi disponibil începând de mâine, 19 aprilie, în cinematografe din toată țara, fiind distribuit de MediaPro Distribution.

Îți las un trailer, să-ți faci o idee. Vizionare plăcută!

Fata care promitea – Girl most likely nu îți crea mari speranțe la prima vedere, doar uitându-te la trailer și la nota de pe imdb (6.1). Promitea să fie încă un film de duzină, tipic american, cu glume expirate.

Însă nu a fost așa. De aceea, fraza conform căreia nu trebuie să judeci o carte după coperți se aplică și în lumea cinematografică, cel puțin în anumite cazuri. Iar cazul de față, cu Fata care promitea, a fost o surpriză plăcută. A fost un film amuzant, care a reușit să-mi schimbe starea de spirit după o zi plictisitoare la serviciu.

O avem  pe Kristen Wiig (Despicable me 2) în rolul lui Imogene Duncan, o dramaturgă a cărei viață se schimbă radical, ajungând de pe val, pe fundul oceanului. Însă aventurile prin care trece sunt pline de umor și reușesc să schimbe tipul peliculei dintr-o dramă într-o comedie bunicică. Nu e ceva chiar de Oscar și nu se ridică la nivelul altor comedii recente, cum ar fi Lone Ranger, însă nu e un film care să te plictisească. Și cum toată lumea va râde în sala de cinematograf, sigur vei pleca plin de energie și cu un zâmbet pe buze, întrebându-te de ce atât de slab cotat filmul. Singura explicație pe care am găsit-o eu a fost aceea că umorul din film este prea subtil pentru americani, care s-au obișnuit cu glume sexiste și de umor cu oameni proști, gen Jackass.

Fata care promitea nu are niciunul din acele elemente, fiind un film mai matur, ce are la bază probleme reale și situații care chiar se pot întâmpla (mă rog, în mare parte). Chiar dacă titlul, pus în context cu apartenența filmului la cinematografia americană, te poate purta cu gândul la încă un film cu vacanțe de primăvară (Spring break) și o mulțime de tinere, nici acest lucru nu se întâmplă.

Așa că, dacă doriți să vedeți cât de prost ați judecat deja filmul doar bazându-vă pe trailer și pe rezumat, vă invit să-l vedeți în cinematografe începând de vineri 23 august.

Vizionare plăcută!