Posts

Posted on

Cinefil – “Short Term 12”

short term 12Short Term 12 e un loc unde adolescenţi din familii defavorizate, abandonaţi de părinţi sau ai căror părinţi sunt incapabili să îi crească sunt găzduiţi pentru o perioadă, ca punct de trecere spre un adăpost permanent, o familie adoptivă sau viaţa pe cont propriu. Responsabili de îngrijirea lor sunt patru tineri de 20 şi ceva de ani care au propriile poveşti, la fel de dramatice ca cele ale copiilor pe care trebuie să îi sprijine.

Povestea filmului e concentrată în jurul a trei personaje principale: Marcus, un tânăr care urmează să împlinească 18 ani, vârstă la care trebuie să părăsească adăpostul, însă nu se simte pregătit pentru viaţa de afară, Jayden, o adolescent rebelă dintr-o familie aparent bună, dar care ascunde o relaţie problematică cu tatăl ei, şi Grace, cea care conduce echipa de trei membri care trebuie să asigure în cadrul adăpostului un spaţiu sigur şi prietenos, dar care se confruntă cu amintirile din trecutul său în momentul în care o întâlneşte pe Jayden şi primeşte o veste la care nu se aştepta.

“Short Term 12” e un film care te impresionează tocmai pentru că nu încearcă să te impresioneze cu orice preţ. Poveştile prezentate au un aer natural, fiecare cadru e realist, actorii (mai ales Brie Larson în rolul lui Grace) oferă o reprezentaţie de zile mari, întreaga atmosferă e calmă, caldă şi are un soi de familiaritate care te face să ai senzaţia că te uiţi la o poveste despre un foarte bun prieten. Cu destulă dramă şi suspans pentru a te ţine în priză, cu dragoste, prietenie, poveşti de familie şi un optimism care îl face un film perfect pentru o după-amiază frumoasă.

Producția a câștigat Marele Premiu al Juriului în cadrul BIFF 2014 pentru „portretul convingător făcut căminului pentru copiii cu probleme și inspirat de tinerețea scenaristului-regizor; o poveste plină de emoție și care explorează multiplele fațete ale acestor suflete cicatrizate.”

Posted on

Teatru – “În Parc” – Godot-Cafe

În Parc - Godot-CafeDupă cum anunțasem, aseară am fost În Parc, la Godot-Café Teatru.

A fost prima dată când am trecut pragul acestei mici oaze de cultură din Centrul Vechi. E mică pentru că e una mai mare, două străzi mai jos, care se numește Teatrul de Comedie. Doar că se pare că dacă ai actorii potriviți, poți face comedie oriunde.

Godot are un avantaj față de celelalte teatre-pub. Are o lojă. Și așa frumos se vede scena de sus, deasupra fumului din sală, încât mă simțeam ca o veveriță ce se pitise într-unul din copacii care erau acolo, în parc, unde se întâlneau cele 4 cupluri din piesă.

Prima scenetă ce i-a avut în prim plan pe Ana Ularu și Istvan Teglas îi transformă pe aceștia în Mihai Eminescu și Veronica Micle. Acțiunea se petrece cândva după un revelion, astfel încât cei doi au rememorat printre altele și consumul exagerat de alcool al Luceafărului.

Apoi, Ana Ularu a deveni Mița biciclista și Isvan Teglas a îmbrăcat haine regale, devenind regele Ferdinand. Cei doi au reușit să pună puțin țara la cale, cu toate că majestatea sa își dorea să fie botanist. A plantat și o floare în parc.

Zeci de ani mai târziu, pe aceeași bancă din parc (sigur era aceeași, n-au schimbat-o, am fost cu ochii pe ea) au poposit Râmaru și Mihaela. Încă n-am înțeles cum a trecut el de paza care era amplasată la intrarea în parc (conform spuselor Mihaelei). Nu am putut decide care dintre cele două personaje era mai sărit de pe fix, dar am descoperit motivul arestării lui Râmaru. De fapt, marea greșeală pe care a făcut-o el nu a fost că a omorât niște femei. E plină lumea de ele. Dar să rupi o floare plantată în parc de însuși regele Ferdinand, asta e o crimă majoră.

Revenind în zilele noastre, pentru că „În Parc” anii trec mult mai repede decât în viața de zi cu zi, personajele care au urcat pe scenă formau un cuplu modern. Un cuplu în care el avea nevastă și copil, iar ea… era amanta lui. Problema în zilele noastre e că nu prea mai putem avea conversații fără să fim întrerupți de telefoanele mobile.

O piesă frumoasă, cu actori care reușesc să schimbe rolurile în același timp cu hainele, făcând un spectacol pe cinste, „În parc” poate fi văzută la Godot-Café Teatru.

One Response to “Teatru – “În Parc” – Godot-Cafe”

    • In parc | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE says:

      April 8, 2014 at 12:20 pm

      […] POVESTI, in adevaratul sens al cuvantului. Despre spectacol au mai scris amicii mei Ileana si Andrei, iar AICI gasiti articolul meu scris inainte de spectacol. Va invit cu drag sa mergeti sa-l vedeti. […]

      Reply

 

Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Posted on

Teatru – Comedy.Show – La scena

Facebook-ul e plin de concursuri, care mai de care mai atractiv. Săptămâna trecută, la serviciu fiind,  într-o pauză am văzut un astfel de concurs la Comedy.Show. Am zis să particip și eu. O oră mai târziu eram declarat câștigător.

Cum nu am obiceiul să fac cercetări asupra spectacolelor la care merg, având experiențe anterioare în care după ce am văzut pe net clipuri, spectacolul a fost un complet deja-vu; până la ora începerii specatcolului eu eram ferm convins că merg la stand-up comedy. Ba chiar am ocupat și un loc mai în față, să pot pot să-i întorc glumele comediantului.

Însă, cel surprins am fost eu, în momentul în care am aflat că de fapt acolo se întâmpla altceva. Comedy.Show n-are legătură cu standup comedy. Mă rog, dacă excludem partea cu râsul. Comedy.Show este de fapt un spectacol de teatru de improvizație. Fără regie,  actorii urcă pe scenă și fac spectacolul în funcție de public. I se cer publicului fraze sau cuvinte și pornind de la acestea, se dezlănțuie umorul.

Trupa, formată din 4 actori principali, o domnișoară prezentatoare care se ocupă cu organizarea și un al cincilea element de bază în comedie amplasat strategic la clapele unui pian electronic,  are la activ peste 300 de astfel de spectacole*. Un număr cu atât mai impresionant cu cât ținem mai mult cont de faptul că vorbim de improvizație, ceea ce face fiecare spectacol unic. Și nu unic în felulu lui, cum sunt spectacolele normale de teatru, ci complet diferit de toate celelalte. Mă rog, singura asemănare fiind modul de organizare.

Pe fiecare scaun din sala există  un bilețel pe care invitatul va scrie un citat, un proverb, ceva ce-i trece lui prin minte. Am văzut destule hârtii d-astea care erau goale, nu-i nicio problemă. Apoi se strâng toate hârtiuțele și se pun pe scenă. În orice moment actorii de pe scenă pot alege una din respectivele hârtiuțe și vor continua spectacolul folosind acel “citat”. E foarte amuzant, o să vedeți.

În fragmentul de spectacol de mai jos, publicul a ales câte o frază pentru fiecare actor. Apoi, ei au făcut un cântecel, pe loc, în care au folosit fraza respectivă ca vers de încheiere. Eu zic că a ieșit superb. Nu credeți?

Biletele au preturi reduse la inceputul săptămânii așa că cu cât le luați mai repede, cu atât mai bine. Următorul spectacol va fi după Paști, iar detalii și concursuri găsiți pe pagina lor de Facebook.

* – 314 spectacole, 15 sezoane. Conform afișului oficial.

One response to “Teatru – Comedy.Show – La scena”

 

Posted on

Cinefil – “52 de marţi”

52 de marțiCum ai reacţiona dacă ai afla într-o zi că mama ta a hotărât să devină bărbat? Din Australia vine anul acesta o poveste inedită şi emoţionantă despre o tânără de 16 ani care află într-o zi aparent banală că mama pe care o adoră decide să devină bărbat. Filmul a fost ultimul pe care l-am văzut în cadrul Bucharest International Film Festival (BIFF), fiind cel care a închis competiţia.

Trecerea de la femeie la bărbat ar trebui să dureze un an. Un an de tratamente hormonale, operaţii şi vizite la psihiatru, pentru o nouă identitate. Pentru a face acest lucru, cea care va deveni James îi cere fiicei sale de 16 ani, Billie, să se mute cu tatăl său, pentru a-i oferi spaţiul de care are nevoie în acest an. Hotărăsc să se vadă o dată pe săptămână. În fiecare marţi, de la 16:00 la 22:00. Povestea transformării lui James, felul în care Billie reacţionează în faţa unei astfel de veşti, confruntarea ei cu propria identitate sexuală şi provocările pe care le are de înfruntat o familie care încearcă să rămână unită sunt urmărite de-a lungul a 52 de zile de marţi. Din spusele producătorilor, atât a durat şi filmarea filmului: un an, în fiecare marţi.

Mi-a plăcut ideea de a urmări povestea lor doar pe parcursul unei singure zile a săptămânii. Desigur, ideea nu e nouă, felul în care a fost construit filmul mi-a amintit de “One Day”, în care povestea e urmărită pe parcursul unei singure zi a fiecărui an, dar e remarcabil pentru că au reuşit să construiască o poveste fără discontinuităţi, în care tensiunea creşte de la săptămână la săptămână, fără a dilua acţiunea şi fără a plictisi spectatorii. Subiectul nu e pentru toată lumea, dar nu trebuie să fi trecut printr-o astfel de experienţă pentru a înţelege problemele lui Billie, căreia o astfel de veste îi dă peste cap viaţa şi îi mai aruncă o provocare în şi aşa complicata experienţă a adolescenţei.

“Toată lumea spune că sunt matură şi admiră felul în care mă adaptez. Adevărul e că nu sunt aşa. Adevărul e că nu ai de ales.” spune Billie. În ciuda subiectului său sensibil, “52 de Marţi” nu e o poveste despre schimbarea de sex, ci despre acele schimbări care sunt inevitabile şi care ne zguduie universul, fie că sunt legate de familie, prieteni, dragoste sau doar de noi înşine.

Posted on

Cinefil – “Jeune et Jolie – Tânără şi frumoasă”

Jeune et jolieAm văzut „Jeune et Jolie” în prima zi a Bucharest International Film Festival şi a fost o surpriză foarte plăcută. Nu mă aşteptam la nimic înainte să intru în sală, pentru că am decis să mă las surprinsă de orice ar urma să văd pe ecran. Şi bine am făcut.

„Jeune et Jolie” e povestea unui an din viaţa unei tinere de 17 ani care decide să devină prostituată. Nu pentru bani, deşi mulţi bani sunt implicaţi în această ecuaţie, ci pentru experienţă şi pentru plăcerea jocului. Povestea în sine e inedită, prin faptul că această tânără şi frumoasă nu are nimic din profilul clasic al prostituatei: nevoi financiare, o copilărie marcată de abuzuri sau probleme sociale grave. E suprinzător de normală, iar această normalitate te face să empatizezi cu povestea ei, dincolo de ineditul situaţiei. În această poveste în sine simplă mai e implicată o mamă cu un serviciu bun şi care câştigă suficient pentru a-i asigura fiicei sale tot ce îşi doreşte, care nu bănuieşte nimic pentru mult timp, un tată vitreg care e prins în mijlocul unei drame familiale pe care nu ştie cum să o trateze, un frate care îşi adoră sora, prieteni de familie, liceeni care experimentează dramele primelor iubiri la 17 ani, un psiholog deosebit de înţelegător şi da, mulţi bărbaţi care apelează la serviciile tinerei noastre prostituate.

Mi-a plăcut că „Jeune et Jolie”  nu are nimic vulgar, în ciuda subiectului său. Nu are nici un grad ridicat de dramatism inutil. Regizorul Francois Ozon reuşeşte un film cu un subiect dramatic pe care îl tratează neobişnuit de uşor şi detaşat, aproape ca o comedie, şi te lasă să meditezi şi să îţi dai singur răspunsurile la întrebări de tipul: „De ce ar face cineva o astfel de alegere?” sau „Unde ar putea să ducă o astfel de alegere?”. În plus, jocul actorilor e foarte credibil, iar Marine Vacth e cu adevărat tânără şi foarte frumoasă, iar pentru rolul său jucat cu autenticitate şi fără inhibiţii a fost nominalizată la Cesar – categoria „Tânără speranţă”.