Posts

Posted on

Cum îți așterni așa dormi – lenjerii de bumbac

lenjeriiExistă o vorbă care spune: “Cum îți așterni, așa dormi”. Acum, în zilele noastre în care lumea încearcă întotdeauna să facă lucrurile mai complicate decât sunt, aceste cuvinte se încearcă a fi aplicate asupra întregii vieți umane în loc de păstra ideea originală și a face referire doar la pat și la lenjerii.

La începutul istoriei, pe vremea când s-au inventat ceea ce azi numim “proverbe”, oamenii trăiau vieți liniștite, fără rate la bănci, îndeplinindu-și nevoile zilnice și fiind mai puțin, sau chiar deloc, preocupați de majoritatea “problemelor” din epoca modernă. Acum, în România anului 2014, e o problemă majoră să nu-ți meargă netul. Nu pentru că ai produce ceva folosindu-l, dar așa ca chestie. Grijile reale, cu adevărat importante, nevoile primare ale vieții umane din piramida lui Maslow, au fost înlocuite de niște aspecte care în realitate nu prea ne afectează, cauzându-ne stres doar pentru că ne autosugerăm asta.

Revin la vorba cu așternutul, ca să exemplific mai bine. Pe vremurile vechi, oamenii dormeau pe piei de animale, sau direct pe paie, lemn sau pământ. De aceea, dintr-o dorință de a preveni disconfortul fizic creat atunci când dormi pe o suprafață care nu este perfect dreaptă, ținându-ți coloana vertebrală și mușchii în tensiune pe durata somnului, au zis că trebuie să-ți aranjezi locul în care vei dormi. Era doar din dorința de a se putea odihni mai bine. Un fel de descoperire științifică de la vremea respectivă.

Pe parcursul anilor, filozofii au încercat să găsească sensuri pentru tot, având prea mult timp liber la dispoziție. Așa că au transpus vorbele vechi în proverbe, făcând paralele între ele și viața de zi cu zi, extrapolând. Oamenii au început să țină cont de proverbe și ușor-ușor se uită de unde au plecat vorbele originale*.

De fapt, când auzim aceste cuvinte, ar trebui să ne gândim că acum este mai importantă odihna pentru noi decât era pe vremuri. Asta pentru că avem stresul cotidian, tot felul de nevoi articiciale create de omul modern, nu mai mâncăm sănătos și nu prea mai facem mișcare. Pentru a combate toate aceste aspecte negative, trebuie să ne așternem bine ca să dormim la fel de bine. Și există o grămadă de chestii care ne influențează somnul într-un mod pozitiv, de la saltele, perne de toate formele și mărimile până la lenjerii de pat bumbac 100%.

Și toate sunt cam la fel de importante. Pentru că degeaba ai tu o saltea și o pernă perfectă dacă ai o lenjerie din plastic în care organismul nu-ți respiră. Transpiri și tot nu te poți odihni. Și așa ajungi să bei cafele, energizante și să-ți distrugi organele interne, urmând să mori. Iar la partea cu moartea, iar sunt importante lenjeriile, mai ales că majoritatea persoanelor mor în pat.

Posted on

Voi cărați tubul de deodorant cu voi?

Stăteam acum și mă gândeam că în seara asta e deadline la o nouă probă de la Superblog și eu n-am terminat început articolul. Nu de alta, dar numai la deodorante nu-mi stă gândul.

deodorantȘi cum n-are niciun farmec competiția dacă nu lași totul pe ultima sută de metri, parcă simt așa cum mă trec căldurile și parcă aș avea nevoie de o bere rece sau ceva care să mă răcorească. Pe măsură ce mă uit la ceas, mai cald mi se face.

Poate ar trebui să mă mut de lângă calorifer, însă și așa îmi e destul de greu să-mi imaginez ce au cerut cei de la Farmec în cadrul probei. Să enunți o situație tensionată în care „ai avut nevoie de un deodorat puternic pentru a trece cu bine peste moment” mi se pare că e o cerință care ar exclude viața reală. Oamenii civilizați se dau cu deodorant zilnic, de obicei înainte să plece de acasă. Mă îndoiesc profund că există oameni, de genul celor din reclame, care se dau cu deodorant în timp ce sunt în mijloacele de transport în comun sau în public. Și mai ales, doar în situațiile în care simt că încep să transpire. Iar ideea de a te apuca să te „lauzi” pe blogul propriu că au existat momente în care erai atât de tensionat încât ai scos un tub și ți-ai schimbat mireasma mi se pare o înjosire mare.

Ok, există o gamă nouă de produse antiperspirante Gerovital H3 prof.dr. Ana Aslan, compusă din patru tuburi: deodorant antiperspirant Gerovital H3 Splendide, deodorant antiperspirant Gerovital H3 Natural, deodorant antiperspirant Gerovital H3 Sensitive și  deodorant antiperspirant Gerovital H3 Fresh. Probabil sunt foarte bune. Nu neg asta. Dar mă îndoiesc profund că există un cetățean, fie el și de gen feminin (că ele au tot felul de chestii în genți) care să care un tub de  deodorant doar pentru situații dificile.

Eu tot văd reclame la produse care îți oferă prospețime 24 sau chiar 48 de ore. Că n-or fi ele foarte sănătoase și mai știu eu ce, e partea a doua. Și că n-or ține 24 de ore ca-n reclamă, iar e discutabil. Dar 12-16 ore, tot te păstrează fără mirosuri neplăcute. Și apoi oricum te speli. De aceea, nu văd de ce te-ai căra cu un tub după tine, în așteptarea situației tensionate.

Cu riscul de a fi penalizat maxim în cadrul concursului, prefer să scriu un articol sincer decât să încerc să-mi prostesc cititorii în față.

    • Raluca Băbău says:

      March 8, 2014 at 9:06 pm

      Da, am incercat unul din deodorante si pot spune ca sunt destul de multumita, e acceptabil si ca pret…dar, ai dreptate, nu m-as plimba cu unul in poseta doar de dragul de a imi ingreuna umarul..prefer sa cred ca deodorantul isi face treaba si ca nu “asud” atat de mult de-a lungul zilei ;)

      Reply

 

Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Posted on

Cinefil – “300: Ascensiunea unui Imperiu”

Emanuela Bercaru a reprezentat blogul mioritic la filmul “300: Ascensiunea unui imperiu”, film pe care MediaPro Distribution îl prezintă de azi în cinematografe. Iată impresiile ei:

300 ascensiunea unui imperiu300: Ascensiunea unui imperiu reprezinta alaturi de 300: Eroii de la Termopile o ecranizare impresionanta a istoriei Greciei, in care actiunea se desfasoara intr-un alt cadru comparativ cu prima parte, si anume pe mare.

Actiunea filmului se petrece in paralel cu lupta lui Leonidas si a celor 300 de spartani din prima parte a filmului, 300: Eroii de la Termopile, si prezinta confruntarea dintre grecii condusi de Themistocles (interpretat de Sullivan Stapleton) si armata Persiei, condusa de Artemisia (interpretata de Eva Green) in numele muritorului devenit zeu rege al Persiei, Xerxes (Rodrigo Santoro).

In 300: Ascensiunea unuiimperiu, Themistocles este comandantul si strategul grecilor, politician si soldat care isi iubeste patria si care isi pune abilitatile in slujba unul tel suprem, pastrarea libertatii grecilor si unificarea Greciei in lupta. Artemisia, adversara in lupta a lui Themistocles, este o femeie puternica si ambitioasa, a carei forta vine din dorinta de razbunare (este la origine greaca, insa a fost abandonata de greci si crescuta si formata de persi). Desi complet diferiti si dusmani de moarte, cei doi ajung sa se admire reciproc, insa, in lupta finala, inevitabil unul dintre ei trebuie sa moara.

Firul epic al filmului porneste de la ideea ca, dupa confruntarea de la Termopile, regele Xerxes continua expansiunea puterii imperiului persan, urmarind dezvoltarea unei armate invincibile. Cu o flota impresionanta, acesta concentreaza actiunile pentru a-l infrange pe Themistocles, care ii omorase tatal, pe regele Darius, si pentru a impiedica unificarea teritoriilor grecesti.

300: Ascensiunea unui imperiu este un film impresionant, in care efectele 3D sunt net superioare celorlaltor filme aparute in ultimul timp. Armele, bucatile de corp omenesc sau sangele fac sa para ca luptele se desfasoara la cativa centrimetri de tine. In plus, efectele vizuale prin care se reda imaginea marii Egee imbogatesc fiecare cadru.

Un alt aspect care mi-a placut il reprezinta memorabilele discursuri de imbarbatare ale lui Themistocles, printre care: „Azi luptati in forta. Luptati pentru fratii vostri. Luptati pentru familiile voastre. Mai presus de toate, luptati pentru Grecia”. Acest discurs este sustinut de faptul ca toate bataliile, desi sunt diferite, au un punct comun: faptul ca grecii isi cunosc teritoriile perfect. Themistocles este un strateg excelent, care foloseste fiecare atu, desi grecii sunt depasiti numeric.

Ar fi fost interesanta o scena in care sa apara Leonidas si cei 300 de spartani, nu doar cu regina Gorgo, sotia acestuia. Tododata, cantitatea de sange varsata in acest film este cu mult superioara celorlaltor filme de acest gen. :)

Filmul 300: Ascensiunea unui Imperiu este un film cu o actiune epica, efecte vizuale exceptionale şi o batalie impresionanta pe mare. Poate fi vizionat in cinematografe de azi, 7 martie 2014.

Vizionare plăcută!

Posted on

Povestea cașcavalului Delaco

DelacoCu mult timp în urmă, pe vremea cavalerilor, nu exista cașcavalul Delaco. Așa că povestea noastră se întâmplă mai aproape de zilele noastre, pe la sfârștiul anului trecut.

Proaspăt întors din transhumanță, Ghiță stătea relaxat în fața șemineului de la gura sobei și consuma internetul pe mobil inclus în abonamentul din dotare. Zic “din dotare” pentru că el avea smartphone chiar dinaintea promoțiilor la telefonie, nu de alta, dar să poată găsi stâna prin GPS și să citească blogul mioritic. Și pentru că se apropia Black Friday, se uita pe promoțiile de la magazinele cu electronice și electrocasnice. Vede un frigider la super ofertă, mai alb decât cea mai curată mioară a sa, pune comanda și așteaptă două săptămâni.

Vine frigiderul, constată că e cam gol și pleacă la supermarketul din localitate să-și facă aprovizionare. Vânduse deja pastramă suficientă cât să-și permită să-și facă toate poftele. Așa că a luat fructe și legume că așa zicea la televizor, plus apă, să consume minim 2 litri de lichid zilnic. Când se apropia cu coșul de casă vede la raft cașcavalul Delaco. Curios din fire, dar și cu un spirit antreprenorial foarte dezvoltat, decide să pună o rolă din respectivul produs în coș. Să studieze piața, să vadă ce vinde concurența.

Acesta era prima dată când cineva din neamul său cumpăra o bucată de brânză, ei fiind producători din moși strămoși, atestați în scrierile antice ale lui Strabon, care pe una din hărțile sale desenase o oaie în locul unde se afla stâna străbunilor lui Ghiță. (n.r.: era mai sugestiv și mai ușor de desenat decât o bucată de brânză.)

În prima zi, a scos cașcavalul pe masă, însă din obișnuință a mâncat tot din brânza sa, rola rămânând intactă. Deja cașcavalul Delaco începuse să se simtă discriminat și trist, menirea lui fiind aceea de a mângâia papile gustative ale oamenilor în timp ce le umple stomacul, nu de a sta în frigider cu restul legumelor, cumpărate doar de dragul reclamelor tv. În frigider era liniște și nu-și dădea seama dacă colegii săi de “apartament” au ceva cu el de-l tratează cu răcoare sau de vină e reglajul termostatului.

A doua zi dimineață, înainte de a pleca la piață, Ghiță scoate din nou cașcavalul. După ce a gustat primul colț nu s-a putut opri până nu a mâncat mai bine de trei sferturi din rola Delaco. Ar fi mâncat mai mult, dar avea stomacul strâmtorat după perioada petrecută prin munți, cu cantități restrânse de hrană. Când a pus restul de cașcaval înapoi în frigider, toate alimentele s-au speriat. Pe roșii au început să le treacă transpirațiile, pătrunjelul tremura la gândul că mâine poate veni rândul lor, din moment ce cașcavalul aproape se terminase chiar din prima zi în care fusese gustat.

Apa minerală se agita încercând să găsească o soluție la această situație cu adevărat înfiorătoare. Atunci, cașcavalul Delaco s-a gândit să readucă liniștea în frigider și s-a adresat mulțimii:

–  Fi-ți liniștiți, aceasta e menirea noastră, să hrănim oamenii. Însă o vom face împreună. Gustul meu divin îi face pe oameni să viseze că nu vor rămâne niciodată fără mine. Așa că, pentru că sunt făcut cu dragoste, dorința lor devine realitate și eu mă reîntregesc.

Cașcavalul se reîntregi, iar celelalte alimente au devenit fani brânză și s-au strâns în jurul său pentru ca data viitoare să aibă onoarea să fie pe aceeași masă cu Delaco.

De atunci, atât legumele sănătoase cât și Ghiță au devenit fani brânză.

Și-am încălecat pe-o frunză și v-am spus o mare brânză.

Posted on

Cinefil – “Dallas Buyers Club”

Dallas Buyers ClubCe ai face dacă ai afla că mai ai de trăit doar 30 de zile? Ţi-ai pune treburile în ordine, te-ai împăca cu lumea, ai pleca într-un loc cu mult soare, undeva unde ţi-ai dorit mereu să ajungi sau ai lupta pentru o soluţie, în ciuda pronosticului şi a sfaturilor medicale? Mereu am simţit că nu aş putea să îmi privesc sfârşitul cu seninătate, că nu e nimic glorios în a muri, nimic cu care să te împaci, nimic de câştigat dintr-o astfel de experienţă, dintr-un astfel de moment, din a şti, cu certitudine, că sfârşitul e foarte aproape. Poate de aceea nu am înţeles niciodată filmele în care protagoniştii îşi acceptă cu seninătate sfârşitul şi poate de aceea mi-a plăcut atât de mult Dallas Buyers Club.

Dallas, anul 1985. Ron Woodroof, un electrician pasionat de rodeo, femei şi droguri, află că are SIDA şi că mai are la dispoziţie 30 de zile pentru “a-şi pune lucrurile în ordine“. În America anului 1985, a fi HIV pozitiv era asociat de multe ori, în mod eronat, cu a fi homosexual şi era, în esenţă, o condamnare la moarte. Rasist şi homofob, Ron trece, rapid, prin o perioadă de negare, urmată de căutări febrile despre originea şi cauzele bolii, urmată de acceptarea diagnosticului şi lupta pentru procurarea singurului medicament care promite că îi poate aduce salvarea: AZT, aflat în faza testelor clinice pentru aprobare. Într-o luptă disperată pentru a-şi salva viaţa, Ron ajunge în Mexic, unde află că AZT are efecte adverse grave şi îşi pune toate speranţele în medicamentele Dr. Vass, un medic care şi-a pierdut licenţa de practică, dar care par să aibă efecte miraculoase. Astfel, lupta pentru viaţa lui se transformă într-o luptă pentru a comercializa medicamentele ilegale pe teritoriul Statelor Unite, împotriva unui sistem greoi şi corupt.

Deşi captivantă, acţiunea filmului în sine nu e spectaculoasă. Ceea ce face din Dallas Buyers Club un film frumos e faptul că pare şi se simte real. Atitudinea lui Ron în faţa morţii e credibilă şi am simţit că e exact ce am simţi oricare dintre noi la aflarea unei astfel de veşti: negarea lui, căutările febrile după un răspuns, lupta pentru o soluţie, euforia, speranţa, înecarea în vacarmul zilelor trecătoare, momentele de recunoştinţă, tristeţea, acceptarea, fiecare moment din film a fost realist şi credibil. Iar Ron e impecabil jucat de un actor pe care nu l-aş fi văzut într-un astfel de rol şi pe care e foarte posibil să nu-l fi recunoscut dacă nu aş fi ştiut că a câştigat premiul Oscar pentru acest rol: Matthew McConaughey, pe care până acum l-am asociat cu filme uşoare, comedii romantice ca “How to Lose a Guy in 10 Days”. Iar rolul lui e la fel de frumos completat de Jared Leto (Rayon), un travestit care i se alătură în afacerea numită Dallas Buyers Club şi luptă alături de el împotriva morţii.

Au fost momente, în primele minute ale filmului, în care mi-a fost greu să mă uit la ecran. “Ăsta nu e un film pentru ipohondrii.” am concluzionat. Am greşit. E mai plin de speranţă decât orice am văzut în ultima vreme, în ciuda faptului că e atât de fără speranţă. De văzut. Neapărat.

 

One Response to “Cinefil – “Dallas Buyers Club””