Andrei Ciobanu

În 2009 toată lumea a fost afectată de criza economică. Unii au resimțit-o mai mult, renunțând la lux, alții mai puțin. Din cei care nu au fost loviți atât de puternic de recesiune, un caz aparte mi-a sărit în ochi.

Mergeam pe stradă și un trecător m-a oprit și m-a rugat să-i împrumut telefonul pentru a efectua un apel. Mi-a spus o poveste înduioșătoare cum că ar fi fost jefuit în timp ce mergea pe o străduță mai lăturalnică. L-am întrebat de ce nu merge la poliție să facă reclamație și a spus că nu are rost, pentru că omul care-l tâlhărise era un om sărac și înfometat, iar fapta a săvârșit-o pentru că avea nevoie de bani pentru hrană.

I-am împrumutat telefonul, a sunat pe cineva, a cerut ajutor și a spus locația. Scurt și fără explicații. Apoi mi-a mulțumit pentru ajutor. Am insistat cu întrebările, fiind curios să descopăr de unde apare această bunăvoință de a lăsa un infractor liber și mi s-a răspuns scurt și sec:   -Acum nu-ți pot da mai multe amănunte, deoarece trebuie să ajung la o întâlnire importantă. Te aștept diseară la cină. Vreau să mă revanșez pentru că m-ai ajutat. Nu accept un refuz. Diseară îți voi răspunde la toate întrebările. Eu stau pe strada Zorilor, la numărul 3. Ne vedem atunci, mulțumesc de ajutor. Și a plecat.

Fiind curios să aflu ce fel de om se comportă așa, am dat curs invitației. Am mers la adresa indicată și am fost uimit să am în fața ochilor o casă imensă, cu două etaje și cu o arhitectură superbă. Genul de casă construită cu bun gust și desesnată de un arhitect celebru, cum erau pe vremuri. Am sunat la interfon și poarta s-a deschis. Imediat a ieșit din casă omul pe care-l ajutasem. Era îmbrăcat cu un costum nou, de culoare gri cu butoni deosebiți.

-Îmi pare bine că ai venit, te rog să intri.

Și am intrat. Casa denota bogăție și bun gust. De la candelabrele enorme și până la pachetul masiv perfect întreținut de sub pianul din hol, toate erau fără niciun fir de praf. Ne-am așezat la masa care ne aștepta deja aranjată, iar o persoană ce semăna leit cu Alfred din Batman,  ne-a adus o sticlă de vin. Un cabernet roșu, din 1954.

-Vreau să-ți mulțumesc din nou pentru că m-ai ajutat. Acum sper că înțelegi de ce nu am pierdut vremea cu plângeri la poliție pentru un telefon. Eu reprezint familia LuxuryGifts.ro . Ne ocupăm cu vânzarea de bijuterii și cadouri, de trei generații. Bogăția mea este o binecuvântare și totodată un blestem, fiind greu să-mi găsesc o femeie care să mă aprecieze pe mine, nu banii mei.  De aceea, dacă am putut să-i fiu de folos acelui om care m-a jefuit de foame, chiar dacă știu că banii pe care i-a luat de la mine îi vor ajunge doar câteva zile, mă bucur că am făcut-o. Pedeapsa lui va fi sărăcia la care se va întoarce. Eu locuiesc singur în această casă și nu prea am prieteni. Așa că te-aș ruga să-ți petreci această seară fiind prietenul meu.

Și am stat la povești până dimineață, admirând luxul în care trăia un om, într-o țară afectată de criză.

-sfârșit-

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

 

Toți am fost cândva copii. Tineri care nu au responsabilități, nu au grija zilei de mâine și care își ocupă timpul liber cu joc și voie bună.

E interesant că deși există o mulțime de jocuri pe care le jucam în copilărie, întotdeauna regulile erau știute de toți participanții, fără o explicare prealabilă. Ca și cum acel joc era deja cunoscut. Un fel de amintire dintr-o viață anterioară, în care am mai fost pentru o perioadă copii.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, apar responsabilitățile, dragostea, ideile de viitor și conștiința. Nu mai ai timp de joc. Sau dacă ai, preferi să-l folosești altfel pentru că acum realizezi că nu mai ești un copil și că fiecare moment din viață e important, că timpul trece.  Așa că preferi să citești o carte bună, sau să urmărești un film. În ultima perioadă se fac din ce în ce mai multe ecranizări după romane de succes. După ce anul trecut am avut o ecranizare a primei părți din trilogia „Jocurile Foamei”,  dar și serialul “Urzeala tronurilor”, anul acesta a apărut filmul inspirat de cartea “Jocul lui Ender”, un roman despre un puști de 6 ani care este antrenat în Școala de luptă pentru a salva lumea, la urma urmei, lupta fiind doar un joc.

Chiar dacă este evident că romanele sunt mai bune decât varianta cinematografică pe care au inspirat-o, multă lume preferă filmul din cauza lipsei de timp. Adulții nu mai au nici timp, nici chef de joc. Copiii au întotdeauna timp de joc. Îmi aduc aminte cum renunțam și la somn pentru a mă juca pe calculator. Odihna nu era chiar așa importantă, puteam să mă odihnesc oricând. Plus că eram tânăr și energic.

Acum, în viața de adult, mă joc de-a mersul la serviciu, de-a șoferul responsabil și toate cele. Alte jocuri, pe care în copilărie nu le puteam face, însă acum sunt oarecum necesare.  Dar dacă stai să analizezi, toate acele jocuri din copilărie practic sunt variante simplificate a ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi a adulților, fiecare copil adoptând întrun joc povestea preferată de el.

Jocurile „de-a familia”, „de-a doctorul”, sunt astfel de exemple, în care cei mici își doresc oarecum să facă și ei ce fac adulții, neștiind că de multe ori cei mari „se joacă” de nevoie. Dacă atunci când ești mic îți alegi singur jocurile care-ți plac, în viața de adult lucrurile stau puțin altfel, fiind de multe ori nevoit să faci compromisuri doar pentru că un job este mai bine plătit ca altul și pentru că banii sunt un rău necesar în zilele noastre. Întradevăr, ar fi frumos ca fiecare să practice exact ce-i place. Am avea medici care vindecă oamenii din dorința de a ajuta (nu insinuez că nu există și acum, însă nici nu spun că nu este o meserie din care se câștigă), am avea forțe de ordine care nu ar face abuzuri și politicieni care ajută oamenii, nu care sunt interesați doar de propriul buzunar.

Toate aceste situații nu fac decât să ne dea de gândit și să ne deschidă ochii asupra faptului că fiecare lucru trebuie făcut la vremea lui. Joacă-te când ai timp de joc, pentru că vei avea timp și să fii adult.

 

Articol participant la SuperBlog 2013.

 

De mult așteptam ocazia să-mi exprim un punct de vedere legat de jocuri, în special cele din ziua de azi. Și aici mă refer la cele de pe pc / console / telefoane mobile.  Având în vedere că acum lucrez în domeniu (EA rulz :P) aș spune că părerea mea e una avizată (insert modesty here).

Dacă la începuturile lor, prin anii ’90 (the good old days), jocurile au fost create doar pentru divertisment, jocurile din zilele noastre constituie o adevărată industrie.  Produc bani atât pentru companiile producătoare de software cât și pentru marii producători hardware. Nu și-ar mai cumpăra nimeni  plăci video nVidia dacă n-ar avea nevoie de ele în jocuri.

Softurile din zilele noastre au ajuns la un nivel foarte ridicat de dezvoltare, în principal pe partea grafică, dar și ca gameplay. Nivelul de realism destul de ridicat fiind un atu al jocurilor. Povestea e mai puțin importantă dacă oricum pare că ești în ea.  Ce nu știe utilizatorul este că în spatele acelui software sunt mii de oameni care au lucrat luni de zile ca acel produs să arate așa.

Acum, dacă vei să te joci, nu mai e suficient să te duci și să-ți iei orice calculator / laptop. Ori îți cumperi o consolă, fie ea PS4 sau Xbox One, ori intri pe un forum de componente și vezi cam ce ar trebui să conțină device-ul respectiv pentru a te putea juca fără problemă chiar și ultimele apariții. Mai ales că acum e mania cu proaspăt apărutul GTA 5, presimt că mulți gameri își vor face schimbări în calculatoare ca să poată testa „cel mai bine vândut produs de divertisment din 2013” (joc care a avut încasări de 800 milioane $ în prima zi).

Eu nu sunt un gamer, însă trebuie să recunosc că aștept Black Friday, poate găsesc un magazin online cu o ofertă atractivă pentru a-mi înlocui bătrânul laptop care încă merge foarte bine. Dar nu-mi dă voie să mă joc . Parcă din când în când aș mai juca și eu un HMM6 sau un NFS, dar cu placă video de acu’ 5 ani nu prea merge. Mă uitam la un Asus, cu o placă nVidia de 2GB, însă am înțeles că n-ar fi tocmai recomandată pentru jocuri. Mai mă documentez…

De curiozitate, voi cam ce jocuri jucați?

Articol participant la Superblog 2013.

Trăim într-o lume înconjurată de ștampile. Cu toate că fac parte din acea categorie de lucruri care au intrat atât de mult în peisaj încât le trecem cu vederea, ele sunt acolo. Totul are o ștampilă.

Gândiți-vă doar cât trebuie să alergați când aveți nevoie de un document. De fapt, alergați ca acel document să fie ștampilat și semnat de persoana care trebuie. Cu toate că majoritatea magazinelor de birotică comercializează ștampile, tot trebuie să stăm șa cozi pentru a primi ștampila corectă.

Eu mă gândeam să intru pe un site de ștampile online și să comand una bucată ștampilă care să mă ajute să fac lumea să zâmbească. Nu știu dacă ați observat, dar oamenii nu prea zâmbesc când merg pe stradă. Sunt sobri, încărcați de problemele proprii, îngândurați și uită să zâmbească. Fapt care afectează buna dispoziție a tuturor.

S-a dovedit științific că râsul e contagios (video mai jos). Astfel, dacă o persoană vede o altă persoană că zâmbește, va zâmbi și ea. Și tot așa, până vom avea o lume mai veselă. Și veselia are și efecte pozitive asupra organismului, însă nu voi intra în detalii medicale acum.

Ideea mea pentru acea ștampilă aducătoare de fericire este simplă. O față zâmbitoare ca cea din poza alăturată ar fi suficientă. Iar apoi, când merg pe stradă, opresc oamenii triști și le pun o ștampilă zâmbitoare pe mâna stângă. Astfel, de fiecare dată când se vor uita la ceas, să vadă cât de mult întârzie la întâlnirea importantă pe care o au, își vor aduce aminte să zâmbească și automat îi vor face și pe cei din jur să-i urmeze exemplul pozitiv.

Plus că dacă le povestește colegilor sau prietenilor ce a pățit, întâmplarea le va stârni râsul. Și e destul de greu să nu povestești, având în vedere că ai o ștampilă veselă pe mână, ștampilă care va fi remarcată de toată lumea. Iar oamenii sunt curioși, vor vrea să știe povestea.

Și uite așa, un mic obiect uzual poate schimba radical starea de spirit a populației. Bine, dacă analizăm, tot din cauza birocrației și pierderii timpului alergând după ștampile, s-a ajuns în situația actuală. Pe bune, înainte de apariția ștampilelor, lumea era veselă. Iar acum, poate fi la fel, tot cu ajutorul unei ștampile.

 

Articol participant la Superblog 2013.

Într-o frumoasă zi de vară,

Când soarele strălucea p-afară,

EL o zări pe EA,

Cum stătea și doar zâmbea.

 

Și s-a gândit puțin, așa

Că vrea să fie lângă ea.

Însă nu era încă pregătit

Pentru statutul de “iubit”.

 

N-avea super-puteri deloc,

Era chiar speriat de tot.

Un tânăr mic, emoțional,

În rest era un om banal.

 

De seducție nu știa,

El studia arhitectura.

Dragostea îl ocolise,

Dar acum îl ochise.

 

Așa a-nceput, subit,

Povestea unui îndrăgostit,

Fiind lovit de Cupidon

Cu al său ascuțit harpon.

 

Fiind novice în chestiuni de amor,

Dar gândindu-se la viitor,

El își luă inima-n dinți,

S-o prezinte la părinți.

 

A realizat că nu poate să viseze la nesfârșit și să compună versuri în mintea sa despre povestea de amor care ar putea avea loc doar dacă se hotărăște să facă o mișcare.

A analizat rapid situația în care se afla, dându-și seama că domnișoara care îi lumina privirea e cel mai probabil noua lui colegă de serviciu, dat fiind prezența ei, acolo în multinaționala în care el lucra, exact la calculatorul colegului ce plecase cu două zile în urmă. Așa că s-a dus la ea și s-a prezentat:

–       Bună, eu sunt E., tu ești colega noastră nouă, nu? Bine ai venit!

–       Bună. Da, sunt nouă în companie. Numele meu este C.. Îmi pare bine să te cunosc.

–       Dacă vrei să-ți arăt împrejurimile, te rog să mă anunți. Mă găsești la biroul 3.

–       Ok, mulțumesc.

Și-a trecut o zi, au trecut două, trei, iar ea nu a dat niciun semn. Dezamagit  că ar putea pierde ocazia de fi împreună cu frumoasa domnișoară, a deschis browserul pc-ului corporatist ce-l avea în față și a început să facă cercetări despre cum ar putea să cucerească prințesa.

A găsit numărul unui domn care se recomandă simplu “Super Playboy” și l-a sunat. A stabilit o întâlnire la o cafenea de fițe din centru, pentru a putea vedea secretele seducției puse în practică.

După program, a mers la locul de întânire. L-a putut recunoaște fără probleme după numărul mare de fete care stăteau în jurul lui. A mers la el și s-a prezentat. Super Playboy le-a dat câte o carte de vizită fetelor și le-a spus că vor continua conversația cu altă ocazie. L-a luat pe E. și a început să-i povestească cum a ajuns el celebru.

I-a spus ce e mit și ce e adevăr în legătură cu domnișoarele. Pe lângă cei 7 ani de acasă, pentru a cuceri o fată îți mai trebuie un parfum bun și o atitudine plăcută.

“Frumusetea-i trecatoare,

Dar cand dragostea apare,

Nu mai ai nicio scapare.

Ai noroc ca nu te doare!”

 

E. era uimit de naturalețea cu care Super Playboy îi vorbea despre seducție și jocurile sale.

Cu ochii mari,  nu înceta să-si ia notițe care să-i folosească  in construirea scenariului perfect al cuceririi domnisoarei C.

Teoria ca teorie si toate sfaturile luate ca de bune, dar pentru că de practică se temea cel mai tare, E. hotari sa mai amane putin momentul asedierii templului iubirii. Si renuntă la planurile cu flori, bomboane si declaratii. La clisee, in principiu.

A doua zi, cand ajunse la locul de muncă,putin mai devreme decat de obicei, ocoli biroul său corporatist si se indrepta fix spre C, care, ce intamplare fericita!, ajunsese si ea inaintea majoritatii colegilor.

E. scoase din rucsac, fara nicio introducere, o cutie de mancare, pe care i-o intinse. C. nu intelegea ce se intampla, asa ca E. Ii explica:

-Asta e pranzul meu, gatit aseara in timp ce imi mintea imi era fixata la zambetul tau. E  ars și prea sarat si doarvina ta. Așa ca, daca vrei sa nu te simti responsabila pentru starea mea de sanatate, fizica si suflteasca, hai sa mancam impreuna.

-Mă faci să rad, zise C., surprinsă si ametită de gestul foarte direct. Dar nici eu nu am pachet la mine, asa că iti astept invitatia si d-abia astept sa aflu care sunt punctele tari. in bucătărie.

Articol participant la Superblog 2013.