Scanner si imprimanta intr-un singur dispozitiv – multifunctionale

De obicei cei care doresc sa achizitioneze o imprimanta, se afla in situatia in care nu stiu exact ce sa aleaga intre o imprimanta cu laser, cu jet de cerneala sau o multifunctioanala. Exista atat de multe tipuri si marci de imprimante incat alegerea celei mai bune optiuni poate deveni destul de frustranta si confuza.

Insa, pentru inceput trebuie sa retineti faptul ca cea mai buna imprimanta trebuie sa ofere o calitate constanta a tuturor functiilor pe care le are. O alegere buna in legatura cu acest lucru este multifunctionala laser. Aceasta va ofera functiile unei imprimante si ale unui scanner intr-un singur dispozitiv insa pe langa toate aceste avantaje are si un cost de achizitie rezonabil. In legatura cu aceasta, singura decizie pe care trebuie sa o luati este daca aveti nevoie de o multifunctionala inkjet sau tip laser. In cazul in care aveti nevoie de aceasta doar pentru a printa documente, alegerea nu este foarte importanta, insa pentru fotografii de calitate optati pentru inkjet.

Multifunctionalele laser au o viteza de imprimare mult mai rapida decat celelalte si o tavita de coli mai spatioasa. De asemenea, cartusele acestora au capacitatea de a imprima mai multe pagini spre deosebire de celelalte. Asadar, daca trebuie sa imprimati un numar mare de documente, multifunctionala laser este cea mai potrivita pentru acest lucru.

Prin urmare, acestea sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie sa le aveti in vedere atunci cand faceti o astfel de achizitie.

Mai jos va prezentam cele mai achizitionate imprimante all-in-one din magazinul nostru.

 

Canon i-SENSYS MF8580Cdw

Acest dispozitiv multifunctional de inalta performanta dispune de imprimare mobila si de conectivitate prin Wi-Fi. Functiile productive cu  care este echipata permit oricarei companii sa se concentreze asupra activitatilor zilnice.

Tip: multifunctionala laser color.

Functii: imprimare, copiere, fax si scanare.

 

Canon i-SENSYS MF4780w

Multifunctionala laser monocrome 4 in 1 este usor de folosit, eficienta energetic si poate fi conectata prin Wi-Fi si la retea pentru a putea fi accesata liber din orice zona a biroului.

Tip: multifunctionala cu laser monocrom.

Functii: imprimare, scanare, fax si copiere.

 

Canon i-SENSYS MF6140dn

Cu aceasta imprimanta subtire 4 in 1, imprimarea alb-negru este mult mai usoara si comoda, compatibila cu serviciile cloud. Operarea rapida si imprimarea de 33 ppm va ajuta sa faceti economii din toate punctele de vedere.

Tip: multifunctionala laser monocrom

Functii: fax, scanare, copiere si imprimare.

Pantofi pentru femei insarcinate

Pentru ca purtarea tocurilor inalte in fiecare zi duc la dureri groaznice de picioare, genunchi si solduri, este foarte important ca fiecare femeie dar mai ales cele insarcinate, sa isi achizitioneze pantofi comozi.

Sarcina schimba destul de mult viata unei femei, incepand de la incaltaminte si vestimentatie pana la stilul de viata.

In urma greutatii acumulata pe perioada sarcinii, picioarele au de suferit, majoritatea femeilor avand aceste probleme. In aceasta perioada, indiferent de ocazie, tocurile sunt interzise,  asa ca nu va incapatanati sa purtati tocuri chiar daca acestia sunt preferati. Puteti fi eleganta si cu incaltaminte confortabila fara toc. Asa ca in aceasta perioada va trebui sa va cumparati pantofi in care sa va simtiti bine de dimineata pana seara, recomandati sunt cei realizati din piele moale care se vor adapta formei piciorului  si va vor feri de bataturi.

In cazul in care inainte de sarcina va confruntati cu probleme ale picioarelor insa nu ati facut nimic in legatura cu acest lucru, acum ar fi timpul sa consultati un ortoped astfel incat problemele sa nu se agraveze mai mult.

Pantofii ideali pentru perioada sarcinii ar trebui sa fie confortabili, usor de incaltat, lejeri si sa aiba talpa aderenta.

De asemenea, in aceasta perioada mersul pe jos este foarte important asa ca incaltamintea cu talpa joasa ar trebui sa fie indispensabila din dulapul vostru. De exemplu, balerinii  va ofera libertate in miscare si in plus se gasesc in sute de modele pe placul tuturor.

O alta varianta la fel de confortabila sunt pantofii sport, acestia sunt  cei mai potriviti pentru a face miscare in parc, pentru plimbari lungi sau in situatiile in care trebuie sa stati mult timp in picioare. In plus, pot fi purtati atat pe vreme buna cat si atunci cand ploua.

In cazul in care chiar trebuie sa aveti o tinuta eleganta, atunci puteti opta pentru tocuri de maximum 3 cm, acestia vor permite talpilor sa stea intr-o pozitie confortabila. In cazul in care participati la un eveniment la care nu veti sta foarte mult timp in picioare, atunci puteti alege pantofi cu toc mediu.

Regula care primeaza in alegerea incaltamintei, fie ca este vorba de pantofi, sandale sau ghete de iarna, tine de confort. Pentru viitoarele mamici, confortul si siguranta sunt factorii pe care trebuie sa-i indeplineasca orice incaltaminte.

Exista si situatii in care chiar daca incaltamintea este aleasa corect, foarte multe femei se confrunta cu diverse probleme pe perioada sarcinii, insa pentru a le preveni trebuie sa evitati sa petreceti ore in sir stand in picioare si sa adoptati un stil de viata cat mai sanatos.

Lansare iPhone 6

Astăzi, 9 semptembrie 2014 se va lansa în Statele Unite ale Americii cel de-al optulea model de telefon produs de compania Apple: iPhone 6.

Unii îl așteaptă însă mai mult ca ceilalți. Am auzit la radio ieri că în fața magazinelor de profil (din SUA, evident) există oameni care s-au așezat la coadă în urmă cu 6 zile. Nu, nu e doar un joc de cuvinte sau o coincidență de număr, știrea menționând că, anul trecut, coada s-a format cu 9 zile înainte de lansare. iPhone 6 se pare însă că nu a stârnit atât de mult interes precum modelul precedent, 5S.iPhone 6 / Apple

Politica celor de la Apple de a ține lumea în suspans, anunțând modelul nou de abia după ce au în fața lor câteva sute de clienți atât de loiali încât sunt dispuși să-și petreacă zile în șir așteptând un produs care, de multe ori, nu aduce mari îmbunătățiri variantei anterioare.

iPhone 6 se zvonește a fi puțin mai mare și puțin mai subțire decât versiunile trecute, urmând a arăta precum un iPad Air în miniatură. Cât de în miniatură, rămâne de văzut. Procesorul de care va fi propulsat va fi unul nou, numit generic A8 care va fi quad-core. Însă la capitolul RAM va rămâne la 1GB, precum 5S.

Ca să mai discutăm puțin în termeni de cifre, conform celor de la techradar, iPhone 6 va avea un display de 4,7 inch, fiind secondat de modelul iPhone 6L, echipat cu un display de 5,5 inch. Adică mai mici decât concurenții de la Samsung: S5 și Note 3.

La capitolul preț, se anunță un preț de pornire de ~850$ pentru iPhone 6 – 32GB și de ~960$ pentru iPhone 6L. Mult? Puțin? Depinde de buzunarul și de gustul fiecăruia. Bineînțeles, aceste prețuri sunt doar zvonuri, la fel cum până la lansarea de diseară nu veți găsi nici poze oficiale cu iPhone 6.

Eu aștept să mă amuz, din nou, când voi vedea cum sunt lăudate realizări tehnologice devenite deja banalități pe modelele concurente. Cum a fost anul trecut cu cititorul de amprente, sau la lansarea iPhone 5 când oamenii erau mândri că au făcut un telefon a cărei baterie te va ține pe durata întregii zile. WoW… chiar e o realizare.

Cert e că oricâtă reclamă ar face fanii, spunând că Apple au cele mai bune produse, dacă plătești dublu pe un produs care nu face nimic în plus față de concurență, doar că are un logo care cândva simboliza o evoluție tehnologică, deja ai o problemă. Financiar, vorbind.

Cinefil – As above, so below

As above, so below / precum in iad, asa si pe pamantCând te gândești la Paris, te gândești automat la romantism, orașul dragostei și al luminilor. Însă orice pădure are uscăciuni și întotdeauna există și o parte nevăzută. As above, so below ne prezintă latura întunecată a capitalei franceze, purtându-ne într-o plimbare prin catacombe.

Catacombele din Paris reprezintă cea mai mare criptă din Europa, fiind locul unde Consiliul de stat a mutat în 1785 Cimitirul celor Nevinovați (cimetière des Innocents). Pereții sunt ornați cu osemintele celor aproximativ 7 milioane de parizieni decedați în perioada în care catacobele erau folosite pe post de criptă, nu de muzeu. Acum au devenit un obiectiv turistic la 20 de metri adâncime, cu o suprafață totală de 11 000 mp al cărui tur durează 45 de minute, într-o atmosferă cu o temperatură de 14*C.

Eh, revenind la film, As above, so below e un film pseudo-documentar concentrat pe expediția tinerei Scarlett (un fel de savant, cu vreo 3 facultăți și care vorbește fluent chiar și două limbi moarte). Alături de o echipă constituită ad-hoc, pornind de la o descoperire făcută prin subteranul deșertului, ea pornește în căutarea Pietrei Filosofale.

Spuneam că e un pseudo-documentar pentru că nu e filmat în mod artistic ci mai mult în mod liber, cum ar fi dacă fiecare membru al echipei ar avea o cameră montată pe el. Cam greu de înțeles de ce ai monta 5 camere pe oameni care pornesc într-o expediție subterană, dar poate nu gândesc eu ca un explorator. E drept, se creează o oarece senzație de prezență în film, dar eu sunt mai conservator și vreau să privesc din lateral, cu detașare.

As above, so below e declarat ca fiind un horror – thriller, motiv pentru care titlul a fost tradus în România: Precum în iad, așa și pe Pământ. Scenele de groază sunt însă destul de limitate la număr și apar destul de târziu în poveste.

Ce mi s-a părut de-a dreptul ciudat a fost prezența pianului cu o clapă lipsă. De ce? Pentru că părea a fi același pian ca în Deliver us from Evil, un alt horror văzut în urmă cu câteva săptămâni. Încep să cred că pianul este un fel de personaj de groază…

Dacă vreți să vedeți dacă pe voi vă sperie sau doar să vă faceți o idee despre Catacombele pariziene, puteți merge la cinematografele partenere RoImage începând de vineri, 12 septembrie.

Vizionare plăcută!

Teatru – Căldură mare? – Teatrul Roșu

Tocmai când s-a terminat canicula s-au aliniat astrele ca pe scena de vară a Teatrului Roșu, adicătelea pe terasă, la BackYard Garden & Pub, să se joace o piesă intitulată “Căldură mare?”.

Neavând nicio legătură directă cu starea vremii, spectacolul se poate juca indiferent de temperatură sau locație, efectul generator de reprize succesive de hohote de râs fiind garantat. De ce spun asta? Pentru că actorii care vor urca pe scenă sunt atât de haioși încât trebuie doar să vezi distribuția și deja de apucă râsul. Dacă nu se întâmplă asta înseamnă că nu i-ați văzut jucând.

Cei trei muschetari ai râsului care vă vor încânta cu jocul lor scenic sunt Andrei Seușan (Carnage), Daniel Hara (Iubirea este un lucru foarte mare) și  Eduard Cirlan . Pe primii doi i-am mai văzut jucând împreună în Top Dog, însă Căldură mare? este un spectacol mult mai amuzant și dinamic.

Pornind de la scurta schiță a lui I.L. Caragiale, pe post de intro, cei trei introduc publicul în atmosfera de poveste a epocii trecute, dar nu apuse, prezentată de Caragiale în operele sale. Apoi, prin adaptare liberă, publicul trece prin mai multe scenete, păstrându-și mereu zâmbetul pe buze.

Operele alese sunt pline de umor și foarte bine interpretate, necesitând o atenție sporită din partea privitorului pentru a nu se pierde în detalii. Însă, fiind vorba de mai multe mini-piese combinate, este foarte ușor să prinzi, din nou, firul narațiunii.

Daniel Hara a reușit din nou să mă impresioneze prin stilul său aparte de a juca și prin accentul folosit pentru a intra în pielea personajelor.  Eduard Cirlan a fost la prima apariție în fața ochiului meu critic însă, cu o excelentă expresivitate a feței, a reușit să mă cucerească drept fan. Cu siguranță vreau să-i revăd și în alte spectacole.

Pentru că și ceilalți spectatori au fost încântați de cum au jucat băieții (ca s-o dăm în termeni fotbalistici), spectacolul fiind un veritabil succes, Teatrul Roșu a decis să-l programeze și în sesiunea de toamnă-iarnă, pe scena de la Music Club.

Ne vedem acolo!