Category: Cinefil

Nu mi-aș fi dorit să fiu niciunde altundeva decât în sala de cinema sâmbătă seara, când a avut loc premiera filmului Pentru regină și țară, deși mă așteptam, nu știu de ce, să vad un film artistic, dar cam plictisitor. Această ultimă remarcă este importantă, pentru că arată că acest articol e redactat din perspectiva profanului care merge la filme pentru ca vrea să fie distrat și amuzat.

Pentru regină și țară / Queen and country e un film minunat ce reușește exact asta, la pachet cu o poveste frumoasă, cu actori perfect distribuiți în rol, cu o coloană sonoră premiată și o surpriză pentru fanii seriei Harry Potter.

Acțiunea filmului se petrece în timpul războiului din Coreea, pe durata stagiului militar a doi tineri care devin colegi de cameră și cei mai buni prieteni. Pregătindu-se să plece la adevărata luptă, se găsesc antrenați în bătălii mult mai banale, dar mult mai savuroase: cu superiorii lor, oameni cu orgolii uriașe și pretenții ilare, cu sistemul de reguli din armată, unul cu celălalt și chiar cu ei înșiși.

Asemenea unei cărți, filmul are mai multe straturi: o poveste despre prietenie, o poveste despre dragoste, o poveste despre politica și dramele războiului, o poveste despre tinerețe, speranța și idealurile unei generații pentru care trecutul e o istorie pe care nu simt nevoia să o onoreze doar de dragul de a o onora, dar în fiecare ipostază, e în primul rând o poveste care a stârnit hohote de râs în toată sala.

Surpriza cea mai frumoasă pentru mine a fost să îl redescopăr pe profesorul Lupin ( David Thewlis (MacBeth) din Harry Potter în rolul superiorului rigid și absurd a cărui prezență în film e de neprețuit. Pe deasupra, mi-am petrecut toată săptămâna aceasta amintindu-mi scene din film care m-au facut sa zambesc, iar acesta nu e puțin lucru.

Mergeți să îl vedeți!

Pentru regină și țară rulează în cinematografe din 8 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film. 

Mult a fost, puțin a rămas. Mult așteptatul The Hateful eight (Cei opt odioși), cel de-al optulea film al lui Quentin Tarantino, a ajuns în cinematografe. Era destul de evident că, din moment ce este un film de Tarantino va fi unul bun.

Pe scurt, povestea pare destul de simplă: În miezul iernii (cum ar zice Alecsandri) un vânător de recompense care călătorea alături de captura sa, ajunge să poposească la o cabana, alături de alte persoane cel puțin dubioase. Viscolul infernal îi blochează în cabană și aici vor putea fi recunoscuți cei opt odioși.

Filmul este structurat pe capitole, destul de bine delimitate de ideile centrale care se găsesc în centrul fiecărei părți. Personajele sunt foarte bine conturate, prezentate de mai multe ori, lucru care le familiare spectatorului. Avem și câteva referințe discrete la alte filme din repertoriul lui Tarantino, precum Django Unchained dar și din Inglorious Basterds (ambele s-ar afla în același univers cu The Hateful eight).

Principalii odioși din film sunt interpretați de Samuel L. Jackson (Django Unchained (2012)), Kurt Russell (Furious Seven (2015)), Jennifer Jason Leigh și Walton Goggins (American Ultra (2015)). Din distribuție mai fac parte și alți actori cunoscuți, precum Demian Bichir (The Heat (2013)), Tim Roth (Lie to me), Michael Madsen (Vengeance Unlimited)(care mă așteptam să joace un rol mai mare), Bruce Dern și James Park. Știu că am enumerat mai mult de opt, însă veți afla voi din film care sunt odioșii.

Coloana sonoră, asigurată de Ennio Morricone, cu care Tarantino a mai colaborat în trecut și pentru Kill Bill vol 2, Death Proof, Inglorious Basterds și Django Unchained. Este una foarte dinamică ce încarcă spectatorul cu suspans și pune foarte bine acțiunea în peisaj. Melodia cântată la chitară în film a fost înregistrată live, în timpul filmărilor, fiind cântată fix de personajul respectiv. Un fel de #Selfie, în care unul dintre actori are și talent de cântăreț.

Chiar dacă se întinde pe parcursul a trei ore (187 de minute), The Hateful Eight pare să se termine repede, acțiunea fiind atât de intensă și imprevizibilă încât în loc de plictiseală generează o mai mare sete de cunoaștere. Multe dintre scene trebuiau să fie mult mai violente grafic, însă Tarantino s-a răzgândit. Oricum, efectele realizate de cei care au pregătit efectele speciale și pentru The Walking dead sunt suficient de sângeroase, mai ales în contrast cu albul ce înconjoară cabana, alb prezentat foarte frumos în deschiderea filmului.

Cei opt odioși pot fi văzuți în cinematografele din toată țara, chiar dacă afară nu e iarnă ca la ei în poveste, filmul fiind adus în România de CineForum. Vizionare plăcută!

 

The Forest / Pădurea blestemată reprezintă încă o ecranizare ce are la bază povestea celebrei păduri japoneze: Aokigahara. Aceasta este o pădure foarte densă, situată la poalele nord-vestice ale muntelui Fuji, cunoscută datorită faptului că mulți sinucigași o aleg pentru a-și pune capăt zilelor. Există chiar și un indicator la intrarea în aceasta care-i îndeamnă pe călători să apeleze la ajutor specializat dacă au astfel de gânduri negre.

Spuneam că The Forest este încă o ecranizare deoarece mai există cel puțin două pelicule care au la bază faimoasa pădure: Shawn4ever (2012) și The Sea of Trees (2015). Niciunul dintre acestea nu a ajuns, încă, pe marile ecrane din România. Poate le găsiți, totuși, pe Netflix.

The Forest – o are în centrul atenției pe americanca Sara (Natalie Dormer – Rush)care merge în Japonia pentru a-și căuta sora geamănă în pădurea Aokigahara deoarece autoritățile refuză să facă acest lucru, considerând-o deja moartă. Povestea este alimentată de mitul gemenilor și de faptul că aceștia pot simți când au fratele/sora în pericol. Acest lucru o motivează pe Sara să nu renunțe la căutarea surorii sale. La marginea pădurii îl întâlnește pe Aiden (Taylor Kinney – The Other Woman), un jurnalist dornic să se aventureze în pădurea plină de yurei (fantome japoneze).

Interpretarea celor doi este una bună, în limita scenariului care nu permite o conturare foarte bună a personajelor. Peisajele sunt de-a dreptul superbe, fiind destul de puțin scoase în evidență, din păcate. Un alt aspect destul de ciudat al scenariului îl reprezintă lipsa scenelor horror, care sunt vreo patru-cinci. E în regulă să fie mai puține pentru a atrage în sălile de cinema și pe cei care nu sunt fani ai genului, dar care vor să afle povestea din spatele peliculei.

The Forest / Pădurea blestemată rulează pe marile ecrane începând de vineri 8 ianuarie și este adus în România de Intercom Film. Vizionare plăcută!

Despre Crăiasa zăpezii 2 o să ne vorbească Emil, din moment ce are mai mult timp liber.

Poate sunt eu pretențios (și heităr, ar zice unii), dar nu-mi place să văd pe net fraza: Nu am văzut filmele precedente, dar acesta m-a atras să o fac. Urăsc să văd asta în special la bloggerii care frecventează vizionările de film. Nici măcar pe vecinul de bloc nu l-aș întelege dac-ar zice asta, d-apăi pe bloggerul care se laudă cu ale sale cunoștințe cinematografice.

Problema mea este, în principal, cu bloggerii unde aceasta sintagmă este regula și nu excepția. Din punctul meu de vedere, când vezi că este partea a VII-a a unui film ai 2 variante: te apuci să le revezi pe celelalte ori nu mergi la vizionare. În cazul ultimului Star Wars, că la el făceam referire, sigur se găsea vreun prieten fan al seriei care să-și împărtășească pasiunea pentru Star Wars altora.

Sunt, însă, persoane care susțin că fiecare film ar trebui să poată fi văzut independent. Nu sunt puține persoanele care laudă un film pentru această calitate: poate fi văzut și înțeles fără să le fi văzut pe cele de dinainte. Personal, nu sunt de acord cu acest lucru.

Ok, sunt francize unde este vorba doar de nume. Pot să nu aiba legături între ele filmele, cum sunt, de exemplu, filmele cu Asterix si Obelix (alt exemplu nu mi-a venit în minte). Atunci da, poți merge la cel mai recent Asterix si Obelix și să spui ca e primul cu cei doi pe care l-ai vazut.

Când, însă, e vorba de o poveste, când vorbim de prequel ori sequel, lucrurile se complică. De fiecare dată dau exemplul cărților: NIMENI nu se apucă să citească volumul 2 dintr-o carte dacă nu l-a citit pe primul. Zic volumul 2 ca să nu zic volumul 7!

Am totuși și un contra-exemplu fericit: Crăiasa Zăpezii 2. În Romania au fost aduse cele două părți la o diferență de aproape o lună, însă partea a doua e gândită să o poți vedea independent. Filmul incepe cu o lungă introducere despre ce s-a intamplat în prima parte. Înteleg, deci, de ce le-au lansat așa: poți nimeri la oricare dintre ele, trebuie să te bucuri de partea a doua și să te facă să vezi prima parte ori să-l vezi pe primul și să dorești să-l vezi și pe al doilea.

Și legat de Crăiasa Zăpezii, vă mai spun doar că au schimbat complet echipa care l-a dublat. Vedetele sunt acum Cornel Ilie (de la Vunk), Oana Roman și Ellie White. Dublajul e mai bun decât la prima parte, însa filmul, ca atare, mi s-a părut mai slab. O recenzie completa a filmului gasiti pe blogul meu, Cinemil.ro.

Pentru că, nu e Andrei la microfon, ci este Emil Calinescu, care vă mulțumeste pentru că i-ați citit articolul.

Crăiasa Zăpezii 2 intră în cinematografe în prima zi a anului 2016, fiind distribuit în România de Freeman Entertainment. Salutari CINEMILE tuturor și vizionare plăcută!

Vacanță cu “de toate” (Babysitting 2) nu este un nou fel de shaorma, ci este un film francez în care regăsim o combinație unică de comedie, suspans și acțiune. Franck (Philippe Lacheau) și Sonia (Alice David) merg în Brazilia pentru a-l cunoaște pe tatăl Soniei – Alain (Christian Clavier – Cu ce ţi-am greşit noi, Doamne?). Și cum Brazilia este o destinație exotică pentru oricine, nu poate fi vizitată decât alături de grupul de prieteni. Franck are de gând să-i intre in grații tatălui Soniei, pentru a-o putea cere pe Sonia de soție. Dar, o astfel de vacanță, în care se intamplă lucruri neprevăzute, poate îngreuna situația.

Modul în care este prezentată acțiunea filmului este unul destul de rar văzut în filmele moderne. Acțiunea este filmată de unul dintre prieteni, cu o cameră video. Acest lucru face ca faptele să pară mai reale și filmul mult mai dinamic. Avem în film și sărituri cu parașuta filmate în același mod. Un alt lucru interesant al filmului este modul în care este prezentată Brazilia. Se pune accentul pe natură, scenele fiind filmate într-un paradis verde. Aici, tatăl Soniei conduce un hotel ecologic și pare foarte preocupat de protejarea mediului înconjurator. Dar oamenii nu sunt ceea ce par, ceea ce veți descoperi pe parcursul filmului. Un exemplu ar fi bunica Soniei, care, la început pare o batranică ce abia se ține pe picioare, iar pe parcursul filmului este implicată în majoritatea scenelor de acțiune.

Filmul este în sine o comedie combinată cu acțiune, lucru la care se pricep foarte bine francezii. Dacă în filmele americane se fac glume pe seama negrilor, în acest film se fac glume pe seama musulmanilor. Și, cred că este o idee bună, dacă stăm să privim ce se întâmplă la ora actuală în lume. Acțiunea filmului începe în momentul în care grupul de prieteni pleacă la o plimbare și se pierde. Și până vor reuși să se întoarcă la hotel sunt implicați în tot felul de întâmplări care de care mai ciudate. Rămâne să descoperiți singuri care sunt aceste întâmplări, cât de amuzante sunt, și dacă în cele din urmă, Franck va reuși să o ceară pe Sonia de soție.

Babysitting 2/ All gone south este o continuare a peliculei Babysitting, apărute în 2014, însă cele două filme au în comun doar personajele, astfel, cele două filme pot fi văzute în orice ordine.

Dacă doriți o porție serioasă de râs o puteți face vizionând Babysitting 2 (Vacanță cu “de toate”) începând cu 25 decembrie, în toate cinematografele partenere RoImage. Vizionare plăcută!