Oamenii nu știu ce vor

Oamenii nu știu ce vor. Sau știu ce vor dar nu știu când. Cel mai bun și la îndemână exemplu este cel cu vremea. Azi e frig. Lumea vrea căldură. Mâine e cald, lumea vrea răcoare.

Așa că o să profit de iarna care a reveni pe la noi să-ți zic vreo două vorbe despre o vacanță la soare. Deja te simți mai bine când te gândești, nu?

Oamenii vor să se relaxeze și să renunțe la problemele cotidiene. Dacă țara e acoperită de ninsori, sigur vor vrea să meargă la plajă, în Grecia. În Corfu, mai exact. De ce acolo? Am văzut că avea agenția de turism Paralela 45 o ofertă interesantă pentru o vacanță în Corfu.

Și m-am documentat puțin. Că nu e greu să intri pe Wikipedia să afli câte ceva. Să nu pleci așa, neștiind unde. Sunt convins că ai auzit la amici despre peisajele superbe de acolo, de apa curată, plajele cu nisipuri fine, și alte lucruri de genul. Poate vrei să știi și ceva detalii tehnice, ca să zic așa.

Că să te urci într-o cursă nu e mare lucru. Oricine dispune de ceva bănuți poate să facă o excursie în Corfu. Dar e mai fascinant chiar să știi câte ceva. Cum ar fi că e a doua insulă ca mărime din Marea Ionică. Sau că, alături de insulele sale satelit formează frontiera de nordvest a Greciei.

Sunt curiozități din acestea mărunte care îmbunătățesc imaginea de ansamblu a excursie. Oamenii nu prea se documentează și pleacă doar că să se relaxeze.
Un alt lucru interesant ar fi denumirea insulei, care provine din mitologia greacă. Se spune că Poseidon s-a îndrăgostit de o nimfă cu numele Korkyra (Corfu în greacă) pe care a răpit-o de la părinții săi și a adus-o pe această insulă, denumind insula după ea. Te las să te mai documentezi pe acest subiect.

Din punct de vedere climatic, Corfu are în luna martie temperaturi medii de 16*C, dar poți verifica pe interent cum o să fie vremea înainte să pleci. Să nu te trezești cu-n cod portocaliu, ca la noi. Glumeam, nu se va întâmpla așa ceva, fiind climat oceanic acolo.

Așa că, dacă am reușit să-ți stârnesc curiozitatea și să te fac să uiți de vremea uimitoare de afară (ți-am adus aminte intenționat, să te readuc cu picioarele pe pământ), te invit să te documentezi și eventual să faci o planificare de vacanță. Nu se știe niciodată. Oamenii sunt nehotărâți.

 

Articol scris pentru Spring Super Blog 2013.

One Response to “Oamenii nu știu ce vor”

Poveste de martie, in costum de baie

Martie. Undeva spre sfârșit. Soarele își făcuse simțită prezența în ultima perioadă, însă de două zile parcă iarna își ascuțea din nou colții.

Și mă trezește curieru’ FAN că iar e la poartă. Niciodată nu anunță dinainte că vine. Mă dau jos din pijamale, mă duc, iau pachetul, și când desfac primul strat de hârtie rămân șocat. Un pachet superb, încă rămas intact după transportul prin gropile bucureștene, inscripționat scurt: “vacanța perfectă”. Mă gândeam că iar mi-au adus aștia drogurile vecinilor. Dar apoi m-am gândit că e prea dimineață și totuși curierul avea numele meu. Așa că l-am desfăcut.

Înăuntru misterul se amplifică. Una bucată costum de baie din două piese, ca cel din poza alăturată. Îl ridic să mă uit la el și pică un bilet: Ghici unde plecăm mâine?! . Îl întorc pe verso și era trecut un număr de telefon. Sun la numărul respectiv și o voce sexy îmi răspunde:

–          Ți-am captat atenția?

Nu mă așteptam la un răspuns așa direct, dar mi-am amintit de replica din Django Unchained:

–          Ai avut curiozitatea mea, acum ai atenția mea.

–          Foarte poetic. Păstrează-te pentru plimbare.

–          Plimbare? Mergem la Germanos? Nu văd legătura cu micul cadou.

–          Văd că încă ai acel simț al umorului de care m-am îndrăgostit. Am rezervat bilete pentru Hawaii. Mâine la 9. Costumul tău de baie e la mine. Al meu e acum la tine. Nu ar fi frumos să mă lași să plec dezbrăcată, nu crezi?

–          Stai puțin. De care te-ai îndrăgostit? Ne cunoaștem? Ești sigură că nu e o greșeală?

–          Eu nu greșesc.  Ne-am cunoscut acum fix un an. În martie 2012. Ne-am întâlnit accidental,  la facultate. Am stat la cafea și apoi nu am mai vorbit pentru că eu am plecat în state.

–          Da, acum îmi amintesc. Xela, nu? N-am crezut că te voi revedea vreodată. Cum m-ai găsit?

–          E, n-a fost greu. Atunci mi-ai spus numele. Am căutat pe Google și chiar dacă pe Facebook ești ascuns, am aflat că ești mare blogger. Am făcut mici cercetări și am aflat tot. Te deranjează?

–          Nu, nicidecum. Mă surprinde. În general eu sunt stalkerul. Și chiar nu mă așteptam la așa ceva.

–    Mă bucur. Asta a fost intenția. N-avea niciun farmec dacă știai.

–          Nu ne putem întâlni să discutăm detaliile față în față?

–          Nu. Ne vom vedea mâine la 8 la aeroport. Detalii îți pot da acum. O să fie o săptămână de vis, în Hawaii, pe plaja Waikiki. Soare mult, cocktailuri, plimbări, timp doar pentru noi, să recuperăm tot ce-am pierdut în acest an.

–          Dar e de abia martie, nu e frig și acolo?

–          Nu, am verificat. Erau 25*C ieri. Acolo e cald și în martie. Nu-mi spune că te-ai speriat.

–          În niciun caz. Sunt doar în stare de șoc. Cum de îți permiți tu să mă inviți pe mine într-o astfel de vacanță? Finaniar, mă refer.

–          Lucrezi la ANAF sau ce? Parcă erai blogger…

–          Tocmai, sunt blogger, știu că o astfel de vacanță e scumpă.

–          Nu contează cât costă, am eu banii, e cadou. Un cadou de întoarcere acasă.

–          Bine, dar eu nu ți-am luat nimic…

–          Cadoul pe care mi-l oferi e simpla ta prezență. Așa că lasă surprinderea și apucă-te să faci bagaje. Că poate mă răzgândesc…

–          Fără răzgândiri sau alte glume. Apropo de glume, poți să-mi trimiți pe mail biletul de avion, să văd că nu e o farsă?

–          Sigur. Ne vedem mâine.

Și a închis. De tot. Am încercat s-o sun din nou, dar în zadar. Abonatul nu putea fi contactat și pace. Mailul a venit la câteva minute. Motiv pentru care am dat curs invitației sale.

A fost o săptămână de vis, în care doar de visat n-am avut timp. Am învățat să fac surfing, ne-am plimbat pe vulcani, am făcut plajă. Când ne-am întors mi-a spus însă că lucrurile între noi vor lua o pauză.

Până la anu’ în martie.

 

Articol scris pentru Spring Super Blog 2013, martie 2013.

Alături de Sabina-Elena -Mândru că sunt român

În sfârșit a venit vremea să discutăm despre cazul Sabina Elena – Mândru că sunt român. Pe scurt, pentru cei care au fost offline în ultimele nouă zile, povestea e cam așa: o fată a purtat o bentiță cu tricolorul și a fost „apostrofată” (ca s-o citez pe Ecaterina Andronescu) de cadrele didactice și directoarea instituției de învățâmânt.

Acum, să dezvoltăm. Sabina Elena, elevă în clasa a IX-a la liceul Korosi Csoma Sandor a mers la ore în data de 15 martie purtând pe cap (că doar nu era s-o poarte pe mână) o bentiță tricoloră. Cu steagul României, că tricolor e și steagul Franței (puteam să zic Ungaria, dar am zis să dau un exemplu care chiar contează). Nu știu dacă s-a nimerit, sau ea știa acest lucru, dar în ziua respectivă se sărbătorea ziua Ungariei. Atunci, cadrele didactice s-au gândit să ia măsuri. Că doar nu e normal să fii român în România, nu?

Atunci, Sabina Elena, mândră că e româncă și-a făcut public cazul. Și în aceste nouă zile, cazul a luat o amploare neașteptat de mare, ajungându-se la ieșiri de solidaritate cu fetița în mai multe orașe din România și la mesaje de amenințare cu moartea primite de Sabina.

Spunea Emil zilele trecute că nu știe de ce blogosfera nu abordează acest subiect. Eu am așteptat să se întâmple ceva mai mult. Cazuri de români discriminați în propria țară sunt multe. Greșeala este în principal a autorităților centrale că au lăsat lucrurile să ajungă până la acest nivel. Doar de dragul de a avea majoritate parlamentară. Că să nu renunțe ei la ciolan le-au dat drepturi tot mai mari maghiarilor, discriminând astfel proprii etnici. Și s-a ajuns la etapa în care li s-a suit la cap ungurilor. Și cred că acum pot face ce vor ei în/din această țară.

Există un caz oarecum asemănător, până la un punct, în Rusia. Atunci Putin a bătut cu pumnul în masă și a spus că în Rusia trăiește poporul rus și că o minoritate trebuie să respecte limba rusă, pe ruși și legile, fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminați (vezi foto, scuze pentru calitatea hârtiei, așa am găsit pe interent). Doar că la noi, nimeni nu ia măsuri. De parcă ne-ar fi frică de unguri. Frate, ești în țara mea, respecți regulile mele. Nu-ți convine, mergi în altă țară în care poți să faci ce vrei. Nu încerca Rusia.

Nu aș prea vrea să mă leg de istorie și să reamintesc cum armatele maghiare au venit în România și au ucis români pentru a ocupa teritoriul acestei țări. Trecutul e trecut, ce-a fost a fost. Dar nu poți să vrei tu acum să-mi divizezi statul. Sau să mă judeci pe mine că sunt român. Sunt român în țara mea.

Aseară, având o întâlnire prin oraș, am zis să trec și eu pe la Universitate să fac vreo două poze. Văzusem mai devreme că era un miting de solidaritate cu Sabina și am zis să mediatizez cazul. Până am ajuns eu, mai plecaseră oamenii din cauza frigului. Am reușit, totuși să surprind două cadre cu români.

În prima poza am cenzurat chipurile oamenilor, important fiind mesajul și nu cine sunt ei. Pentru că în acest caz simbolismul este important, nu judecăm un caz izolat.

Alături de Sabina-Elena, mândru că sunt român

În a doua poză, o doamnă a lăsat mesajul său în această roată și a ținut să-mi menționeze: “E bine că ai prins și roata, pentru că ei (n.red. ungurii) așa au venit în România.” Ulterior am avut o discuție foarte interesantă pe teme istorice cu doamna respectivă. Mesaj poză: “Hunii nu pot învăța democrație. Ce caută în Europa?!”

Alături de Sabina-Elena, mândru că sunt român

Cum spuneam, cazul acesta nu este unicul caz de discriminare a majorității de către minoritatea maghiară, însă este cel mai mediatizat. Poate, dacă suntem împreună, își vor da și ei seama că noi suntem români, suntem mulți, și chiar dacă nu le convine, aici e România, țara noastră.

Alte articole pe această temă: Șerban, Dan Tănasa, pagina oficială a Sabinei , documentarul istoric “A fost odată Transilvania”.

În încheiere, o să te las să vizionezi emisiunea “Ora de vârf” de la RTV, în care se discută despre acest subiect. Nu te speria, nu e în toată emisiunea, doar prima parte.
Vizionare plăcută!

P.S.: Scuze pentru dimensiunile epopeice ale acestui articol însă tema este una foarte amplă.
P.S.2: Nu am nimic cu ungurii sau cu oricare alți etnici , dacă își văd de treaba lor.

3 Responses to “Alături de Sabina-Elena -Mândru că sunt român”

    • Recomandari de weekend – S-O SUSTINEM PE SABINA! | Cel mai MINUNAT.EU blog says:

      […] Victor Roncea; – Sebastian Bargau; – Andrei Ciobanu; – Serban Paun; – Dan […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>



Lux sau artă

În zilele noastre arta a devenit sinonimă cu luxul. Lucru care nu poate fi mai departe de adevăr.

Luxul, se referă la o calitate superioară și la rafinament, dar și la un nivel de viață excesiv de costisitor (conform D.E.X  2013). Arta reprezintă măiestrie.

S-a ajuns la această confuzie din cauza prețurilor exorbitante care se plătesc pe obiectele de artă. De exemplu, în urmă cu o lună s-a vândut tabloul “Etoille Bleue”, de Miro, cu 37 milioane de dolari. Un singur tablou, cu această sumă care ți-ar permite să hrănești o țară.

Diferența dintre o astfel de pictură și un tablou pe care l-aș picta eu mâine, dacă mă șterg pe un șervețel după ce am mâncat hotdogi la IKEA, poate nu e chiar așa de mare ca și aspect. Însă diferența este dată de numele marelui artist și de faptul că respectiva operă nu va fi la fel de bine reprodusă de 50 pictori. E relativ, dar cam așa e. În mare parte cumperi brandul.

Însă, tot la capitolul artă intră și teatrul.  Mă rog, sunt șapte arte. Filmele din zilele noastre, cu mici excepții, nu mai pot fi numite opere de artă. Teatrul însă are alt nivel. La teatru emoția este mult mai intensă și este transmisă mai rapid. Mie, dintre toate artele, cinematografia (teatrul) îmi place cel mai mult.

Uitându-ne la trecut observăm că există un trend descendent în ceea ce privește creativitatea și creațiile artistice. De aceea, operele de artă contemporane sunt destul de rare și nu se ridică la prețul celor clasice, peste care timpul și-a pus amprenta.

Produsele de artă se vând doar în magazinele de lux, fapt care nu face decât să întărească acea confuzie de care aminteam la începutul articolului. Asocierea aceasta este eronată,  unii reușind să facă artă și în domenii care n-au nicio legătură cu luxul și cu produse elementare, cum ar fi alimente. Nu este un lux să cumperi legume, însă poate deveni o artă modul în care le ornezi.

Elengantine este site-ul responsabil pentru acest articol care ne pune să ne gândim dacă luxul este o artă sau arta este un lux, în cadrul Spring SuperBlog 2013.

Laminat sau masiv?

A fi sau a nu fi. Aceasta e întreabarea. Dar e o întrerbare incompletă la care se poate adăuga orice. A fi sau a nu fi masiv. A fi sau a nu fi laminat. Da, parchetul.

Laminat sau masiv? Aceasta e o întrebare. Una pe care ne-o punem mulți dintre noi când ne hotărâm să amenajăm un interior. Bineînțeles, asta după ce am hotărât că nu vrem mochetă,  gresie sau altceva. Deci am renunțat la variante, și am ajuns la întrebarea finală.

Ambele au avantaje și dezavantaje. O să le analizez, pe rând, ca să nu le încurci.

Parchetul laminat. Primul avantaj ar fi prețul, capitol la care câștigă detașat bătălia. În multe cazuri, după aspectul financiar nu se mai iau în calcul celelalte avantaje/dezavantaje. Un alt avantaj ar fi diversitatea modelelor. Găsești aproape orice nuanță vrea inimioara ta (sau soția, dacă ești căsătorit. Doar ea e inimioara ta, nu?), ca să poți asorta parchetul cu mobila, dacă ai deja mobilă, sau vrei o anumită culoare.

Următorul avantaj al parchetului laminat ar fi ușurința montării. Chiar dacă nu-l pui tu, montarea se va face foarte repede (spun din experiență).  Astea ar fi importante, mai multe informații sau modele găsești pe acest site.

Parchetul masiv, deși pierde lupta prețului, are și el avantajele sale. Stilul. O cameră cu parchet masiv are un aer aparte, denotă clasă și bun gust. Oricât ai vrea, nu vei putea să faci un parchet laminat să creeze aceeaș senzație de originalitate și stil ca unul masiv. E adevărat, se montează mai dificil, durează mai mult și e mai scump, dar merită.

Un alt avantaj pentru parchetul masiv e rezistența. Pe cel laminat am scăpat un obiect mai dur, metalic, și a lăsat o urmă. La cel masiv, în cel mai rău caz, sare lacul, care se poate înlocui. Și că tot suntem la partea cu rezistența, trebuie menționată și rezistența în timp. Pe termen lung, parchetul masiv va putea fi rașchetat și întreținut, fără a fi necesară schimbarea sa. Un dezavantaj ar fi acela că nu-l poți pune singur. Oricât de îndemânatic și bun la toate ești.  Dacă vrei să ai sentimentul de împlinire al lucrului făcut de mâinile tale (lucru manual), alege-l pe cel laminat.

Acum, alegerea îți aparține. Totul depinde de ce-ți dorești tu și de ce-ți permite bugetul să achiziționezi. Eu am ales un laminat și deocamdată sunt mulțumit. Pentru întrebări, secțiunea de comentarii îți stă la dispoziție.

2 Responses to “Laminat sau masiv?”

  • Europarchet says:

    Parchetul din lemn masiv creeaza o atmosfera calda, intima si se integreaza in orice stil: de la modern la antic, de la exotic la rustic.
    Mai mult, datorita conductivitatii termice scazute, ajuta la o mentinere constanta a temperaturii ambientale, astfel ca pardoselile din lemn sunt calde iarna si racoritoare vara.
    Si nu izoleaza doar termic mai bine ci si acustic, bineinteles daca a fost montat cum trebuie.