Industria de jocuri – alti bani, alta distractie

Jocuri EADe mult așteptam ocazia să-mi exprim un punct de vedere legat de jocuri, în special cele din ziua de azi. Și aici mă refer la cele de pe pc / console / telefoane mobile.  Având în vedere că acum lucrez în domeniu (EA rulz :P) aș spune că părerea mea e una avizată (insert modesty here).

Dacă la începuturile lor, prin anii ’90 (the good old days), jocurile au fost create doar pentru divertisment, jocurile din zilele noastre constituie o adevărată industrie.  Produc bani atât pentru companiile producătoare de software cât și pentru marii producători hardware. Nu și-ar mai cumpăra nimeni  plăci video nVidia dacă n-ar avea nevoie de ele în jocuri.

Softurile din zilele noastre au ajuns la un nivel foarte ridicat de dezvoltare, în principal pe partea grafică, dar și ca gameplay. Nivelul de realism destul de ridicat fiind un atu al jocurilor. Povestea e mai puțin importantă dacă oricum pare că ești în ea.  Ce nu știe utilizatorul este că în spatele acelui software sunt mii de oameni care au lucrat luni de zile ca acel produs să arate așa.

Acum, dacă vei să te joci, nu mai e suficient să te duci și să-ți iei orice calculator / laptop. Ori îți cumperi o consolă, fie ea PS4 sau Xbox One, ori intri pe un forum de componente și vezi cam ce ar trebui să conțină device-ul respectiv pentru a te putea juca fără problemă chiar și ultimele apariții. Mai ales că acum e mania cu proaspăt apărutul GTA 5, presimt că mulți gameri își vor face schimbări în calculatoare ca să poată testa „cel mai bine vândut produs de divertisment din 2013” (joc care a avut încasări de 800 milioane $ în prima zi).

Eu nu sunt un gamer, însă trebuie să recunosc că aștept Black Friday, poate găsesc un magazin online cu o ofertă atractivă pentru a-mi înlocui bătrânul laptop care încă merge foarte bine. Dar nu-mi dă voie să mă joc :( . Parcă din când în când aș mai juca și eu un HMM6 sau un NFS, dar cu placă video de acu’ 5 ani nu prea merge. Mă uitam la un Asus, cu o placă nVidia de 2GB, însă am înțeles că n-ar fi tocmai recomandată pentru jocuri. Mai mă documentez…

De curiozitate, voi cam ce jocuri jucați?

Articol participant la Superblog 2013.

One Response to “Industria de jocuri – alti bani, alta distractie”

 

O ștampilă pentru buna dispoziție

stampilaTrăim într-o lume înconjurată de ștampile. Cu toate că fac parte din acea categorie de lucruri care au intrat atât de mult în peisaj încât le trecem cu vederea, ele sunt acolo. Totul are o ștampilă.

Gândiți-vă doar cât trebuie să alergați când aveți nevoie de un document. De fapt, alergați ca acel document să fie ștampilat și semnat de persoana care trebuie. Cu toate că majoritatea magazinelor de birotică comercializează ștampile, tot trebuie să stăm șa cozi pentru a primi ștampila corectă.

Eu mă gândeam să intru pe un site de ștampile online și să comand una bucată ștampilă care să mă ajute să fac lumea să zâmbească. Nu știu dacă ați observat, dar oamenii nu prea zâmbesc când merg pe stradă. Sunt sobri, încărcați de problemele proprii, îngândurați și uită să zâmbească. Fapt care afectează buna dispoziție a tuturor.

S-a dovedit științific că râsul e contagios (video mai jos). Astfel, dacă o persoană vede o altă persoană că zâmbește, va zâmbi și ea. Și tot așa, până vom avea o lume mai veselă. Și veselia are și efecte pozitive asupra organismului, însă nu voi intra în detalii medicale acum.

Ideea mea pentru acea ștampilă aducătoare de fericire este simplă. O față zâmbitoare ca cea din poza alăturată ar fi suficientă. Iar apoi, când merg pe stradă, opresc oamenii triști și le pun o ștampilă zâmbitoare pe mâna stângă. Astfel, de fiecare dată când se vor uita la ceas, să vadă cât de mult întârzie la întâlnirea importantă pe care o au, își vor aduce aminte să zâmbească și automat îi vor face și pe cei din jur să-i urmeze exemplul pozitiv.

Plus că dacă le povestește colegilor sau prietenilor ce a pățit, întâmplarea le va stârni râsul. Și e destul de greu să nu povestești, având în vedere că ai o ștampilă veselă pe mână, ștampilă care va fi remarcată de toată lumea. Iar oamenii sunt curioși, vor vrea să știe povestea.

Și uite așa, un mic obiect uzual poate schimba radical starea de spirit a populației. Bine, dacă analizăm, tot din cauza birocrației și pierderii timpului alergând după ștampile, s-a ajuns în situația actuală. Pe bune, înainte de apariția ștampilelor, lumea era veselă. Iar acum, poate fi la fel, tot cu ajutorul unei ștampile.

 

Articol participant la Superblog 2013.

3 Responses to “O ștampilă pentru buna dispoziție”

 

Poveste de iubire

iubire la apusÎntr-o frumoasă zi de vară,

Când soarele strălucea p-afară,

EL o zări pe EA,

Cum stătea și doar zâmbea.

 

Și s-a gândit puțin, așa

Că vrea să fie lângă ea.

Însă nu era încă pregătit

Pentru statutul de “iubit”.

 

N-avea super-puteri deloc,

Era chiar speriat de tot.

Un tânăr mic, emoțional,

În rest era un om banal.

 

De seducție nu știa,

El studia arhitectura.

Dragostea îl ocolise,

Dar acum îl ochise.

 

Așa a-nceput, subit,

Povestea unui îndrăgostit,

Fiind lovit de Cupidon

Cu al său ascuțit harpon.

 

Fiind novice în chestiuni de amor,

Dar gândindu-se la viitor,

El își luă inima-n dinți,

S-o prezinte la părinți.

 

A realizat că nu poate să viseze la nesfârșit și să compună versuri în mintea sa despre povestea de amor care ar putea avea loc doar dacă se hotărăște să facă o mișcare.

A analizat rapid situația în care se afla, dându-și seama că domnișoara care îi lumina privirea e cel mai probabil noua lui colegă de serviciu, dat fiind prezența ei, acolo în multinaționala în care el lucra, exact la calculatorul colegului ce plecase cu două zile în urmă. Așa că s-a dus la ea și s-a prezentat:

–       Bună, eu sunt E., tu ești colega noastră nouă, nu? Bine ai venit!

–       Bună. Da, sunt nouă în companie. Numele meu este C.. Îmi pare bine să te cunosc.

–       Dacă vrei să-ți arăt împrejurimile, te rog să mă anunți. Mă găsești la biroul 3.

–       Ok, mulțumesc.

Și-a trecut o zi, au trecut două, trei, iar ea nu a dat niciun semn. Dezamagit  că ar putea pierde ocazia de fi împreună cu frumoasa domnișoară, a deschis browserul pc-ului corporatist ce-l avea în față și a început să facă cercetări despre cum ar putea să cucerească prințesa.

A găsit numărul unui domn care se recomandă simplu “Super Playboy” și l-a sunat. A stabilit o întâlnire la o cafenea de fițe din centru, pentru a putea vedea secretele seducției puse în practică.

După program, a mers la locul de întânire. L-a putut recunoaște fără probleme după numărul mare de fete care stăteau în jurul lui. A mers la el și s-a prezentat. Super Playboy le-a dat câte o carte de vizită fetelor și le-a spus că vor continua conversația cu altă ocazie. L-a luat pe E. și a început să-i povestească cum a ajuns el celebru.

I-a spus ce e mit și ce e adevăr în legătură cu domnișoarele. Pe lângă cei 7 ani de acasă, pentru a cuceri o fată îți mai trebuie un parfum bun și o atitudine plăcută.

“Frumusetea-i trecatoare,

Dar cand dragostea apare,

Nu mai ai nicio scapare.

Ai noroc ca nu te doare!”

 

E. era uimit de naturalețea cu care Super Playboy îi vorbea despre seducție și jocurile sale.

Cu ochii mari,  nu înceta să-si ia notițe care să-i folosească  in construirea scenariului perfect al cuceririi domnisoarei C.

Teoria ca teorie si toate sfaturile luate ca de bune, dar pentru că de practică se temea cel mai tare, E. hotari sa mai amane putin momentul asedierii templului iubirii. Si renuntă la planurile cu flori, bomboane si declaratii. La clisee, in principiu.

A doua zi, cand ajunse la locul de muncă,putin mai devreme decat de obicei, ocoli biroul său corporatist si se indrepta fix spre C, care, ce intamplare fericita!, ajunsese si ea inaintea majoritatii colegilor.

E. scoase din rucsac, fara nicio introducere, o cutie de mancare, pe care i-o intinse. C. nu intelegea ce se intampla, asa ca E. Ii explica:

-Asta e pranzul meu, gatit aseara in timp ce imi mintea imi era fixata la zambetul tau. E  ars și prea sarat si doarvina ta. Așa ca, daca vrei sa nu te simti responsabila pentru starea mea de sanatate, fizica si suflteasca, hai sa mancam impreuna.

-Mă faci să rad, zise C., surprinsă si ametită de gestul foarte direct. Dar nici eu nu am pachet la mine, asa că iti astept invitatia si d-abia astept sa aflu care sunt punctele tari. in bucătărie.

Articol participant la Superblog 2013.

 

Genți reimaginate – o scrisoare primită

Genți Reeija

Ioana

Iubitule,

Permite-mi din start să mi te adresez la per tu, să renunț la formalități nenecesare, întrucât relația noastră se întâlnește tangențial sub căldura zâmbetului EI. Și asta ar trebui să fie suficient pentru a sparge toate barierele existente între noi.

Știm că am pornit cu stângul conviețuirea noastră. Știm că nu ne placi de fiecare dată când ne intersectăm, când tu îți cauți neajutorat șosetele prin dressing și nimerești în dulapul unde noi suntem depozitate cu zâmbete și grijă. Când tu te grăbești la întâlnirile cu prietenii, iar EA întârzie încă nehotărâtă, prelungind suspansul alegerii uneia dintre noi. Când curierul îi aduce colete ce ascund secrete, având algoritmi de materiale și de culori ce sfidează logica ta rece și insensibila la toate combinările de obiecte vestimentare, luate în funcție de accesoriile existente deja sau de pe listele de dorințe.

Știm. Și îți propunem astfel un exercițiu simplu de imaginație, îți cerem o șansă la credibilitate. Un armistițiu.

Imaginează-ți că ne-am pierde design-ul, culorile, textura. Scoatem din context încărcătura emoțională pe care o încearcă fiecare posesoare de cromozomi XX în pragul alegerii unei genți. E cam aceeași senzație de caldură care va încearcă pe voi când echipa favorita X înscrie la nuștimexact ce campionat important. Doar că, spre deosebire de voi, EA câștiga direct și fiecare achiziție vine la pachet cu implinire si nevoie de exprimare, cu satisfacție, îngrijorare, independenta sau validare, în proiectări mentale ale unor momente și contexte care vă includ și pe voi, ca receptor de adorare a feminității ei.

Revenind, imaginează-ți un gadget modern, de dimensiuni potrivite, care să-i ofere iubitei tale o experiență multimedia desăvârșită. Cu spațiu de stocare mulțumitor și ecran cu vizibilitate foarte bună. Cu touch care să permită vizualizarea tuturor aplicațiilor, mai exact, a lucrurilor stocate. Cu un scan exterior, care să identifice fiecare obiect introdus, prin care se generează aplicații în timp real, dar care să poate fi setat după un timer la alegere, corelând astfel eliminarea acesteia din meniu cu îndepărtarea obiectului din memoria gadgetului. Cu opțiuni de recunoaștere formală, să nu suprasolicitam interfața. Gadgetul să aibă dublă alimentare și stingere manuală, prin tastare, și vocală duală. Ce să mai, să ai și tu drept de joacă. Imaginează-ți rapiditate de navigare, găsirea rujului în două secunde, fără arsenalul ăla de mișcări ușor lascive, ușor enervate, care te pun pe tine în așteptare, cu chef de glume și de joacă. Și ce viteză de reacție la toate solicitările: chei, telefon, pudră, aspirină, leucoplast, pilă de unghii, factură lumină, card, portofel, ciocolată, ochelari de soare, ac de siguranță, creion de ochi, pix… ( știm că ți-am pierdut de ceva virgule încoace atentia, e în regulă).

Gata, ți-ai imaginat, vizualizezi puzzle-ul întreg?! Ești sigur că îți dorești să-ți subjugi iubita, ca pe un stick la unitatea centrală?! Că vrei să o legi la o rețea care să-i anuleze feminitatea? Că vrei să omori astfel sursa eternului mister feminin?! Prin tehnică și rațiune, dragule, asta faci, îți imaginezi tu scenarii și reîntrebuințări, vrei tu să spargi coduri ale intrigilor feminine și să nu-i dai Cleopatrei ce-i al Cezarului.

Iubitule, mai gândește-te, învață să apreciezi și vei fi răsplătit!

Cu respect,

Ioana Flori de cires

 

Articol scris pentru proba despre genți Reeija din cadrul Superblog 2013.

Delaco, din miez de lapte

DelacoCând am văzut proba Delaco din cadrul SuperBlog 2013, cu “tu, când te gândești la miez de lapte, la ce te mai gândești”, nu am putut să nu mă gândesc la reclamele de la MegaImage, care sunt de genul: “tu când îți cumperi X, la ce te mai gândești”?

Nu știu dacă echipele de marketing au vreo legătură între ele, sau e un complot național pentru a face țara să gândească. Sau să fie pe gânduri. Să se fie cu mintea ocupată, în permanență gândindu-se la altceva decât la ceea ce au în față.  O inițiativă bună, din punctul meu de vedere, ținând cont că trăim într-o lume care judecă după aparențe.

Dar să revenim la oile noastre și să discutăm despre lapte. Sau despre miezul de lapte, că n-o fi mare brânză. Eu când am văzut prima dată reclama la Miez de lapte, m-am gândit ce mare accent se pune pe componența de lapte din produs. La fel ca și în cazul cu Kinder Felie de lapte, s-a mizat foarte mult pe evidențierea conținutului de lapte. Însă aici, lucrurile au mers mai profund, cei de la Delaco folosind termenul „miez” pentru a sublinia puritatea laptelui, partea bună, precum în cazul semințelor.

Eu sunt fan produsele lactate, însă trebuie să recunosc că Miez de lapte n-am gustat încă. Nu am fost suficient de curios. Știu că Delaco au un cașcaval grozav, însă chestia cu miezul, fiind lăsată așa în aer, neștiind dacă e un desert sau un aperitiv, m-a făcut să nu-i dau suficientă importanță. Nu de alta, dar ajungi la MegaImage, îți cumperi Miez de Lapte și ce te mai gândești să-ți cumperi?. Păi nimic. Că nu știi cu ce s-ar potrivi. Îl pui frumos înapoi în raft și-ți cumperi preparate care știi cum / cu ce se mănâncă. La fel se întâmplă și cu ingredientele exotice. Nu sunt cumpărate decât de cei care știu cum să le folosească.

Așa că, eu când mă gândesc la Miez de Lapte, aștept instrucțiuni de folosire. :)

6 Responses to “Delaco, din miez de lapte”