Category: Uncategorized

Event – Relaxare la piscină în Bucureşti

Chiar dacă afară nu e încă foarte cald, soarele de mai care îmi bate în geam mă duce cu gândul la vară şi la vacanţele la mare, la munte sau prin vreun oraş necunoscut, la weekendurile petrecute afară, prin parcurile din Bucureşti, şi la o zi întreagă în care singura mea ocupaţie să fie să stau pe un şezlong comod, la soare, pe marginea unei piscine, cu o carte bună şi o băutură viu colorată, decorată cu o umbreluţă. Da… ca în filme.

Ca să îmi satisfac această din urmă fantezie, nu am întreprins nicio activitate. Am avut parte de zile ca cea de mai sus la piscina hotelurilor unde mi-am mai făcut vacanţele de vară, dar niciodată la o piscină în Bucureşti sau în preajma Bucureştiului. Aşa că m-am bucurat tare mult când am auzit că vineri, pe 9 mai, are loc deschiderea unui loc care, cel puţin din poze, pare ideal pentru oameni ca mine, de petrecut sâmbetele şi duminicile de vara asta: piscina Domneşti.

Piscina e situată la Ferma 2 Sarbi – Domneşti, la 2,5 km de la şoseaua de centură. Asta înseamnă că e suficient de aproape de Bucureşti ca să poţi ajunge fără mari probleme şi suficient de departe ca să simţi că scapi cu adevărat de oraş şi de toate problemele care îţi dau dureri de cap şi mie, în ultima vreme, de stomac. Şi are de toate: şezlonguri şi baldachine pe care să te relaxezi la soare şi pe care poţi chiar să le rezervi la telefon înainte să ajungi la piscină, ca să fii sigur că locul tău preferat e disponibil, o piscină de 20 metri x 10 metri şi adâncime de 1,40 metri, bună şi pentru înotat şi pentru bălăcit dacă nu ştiţi să înotaţi, şi una mai mică pentru copiii pe care eu nu îi am încă, dar e bine de ştiut. Ah, şi dacă nu ştiţi să înotaţi, tot aici puteţi face cursuri.

Piscina are şi un bar, care promite să îmi satisfacă fantezia cu băuturi colorate şi umbreluţe, un restaurant (Casa Domneşti), o cofetărie, de unde poţi mânca prăjituri fără să te simţi vinovat, că le dai jos la înot sau pe terenul de tenis, la fitness sau la saună, pentru că da, găsiţi şi terenuri de tenis, sală de fitness şi saună în cadrul aceluiaşi complex. Şi după vă puteţi relaxa la un masaj. Distracţia la piscină are un preţ de 50 de lei în weekend şi 30 de lei în timpul săptămânii, dar având în vedere cât de mulţi bani dăm pe alte prostii, nu mi se pare prea mult.

Îmi mai trebuie doar o vară cu mult soare.

Categories: Uncategorized

Primăvară, oferte, meștereală la mașină

No Comments
Omu’ când se plictisește, își face de lucru. Și cum a venit primăvara, își găsește activități în natură. O astfel de activitate poate fi meșteritul la mașină.
Cum până acum vremea nu ne-a permis să stăm afară să umblăm la fiare, reparând sau îmbunătățind diverse, acum ar fi timpul să recuperăm timpul pierdut.
Fie că vrei să vezi dacă-ți mai funcționează aerul condiționat, ca să nu ai surprize când vin temperaturile de peste 30*C, fie că vrei să faci o modificare la motor sau să-ți schimbi husele, acum e vremea potrivită pentru asta. Și e potrivită nu doar din punct de vedere climatic ci și din punct de vedere financiar. De ce?
Păi am văzut pe site-ul radiatoareoradea.ro tot felul de promoții care s-ar putea să te ajute să economisești bani frumoși, bani pe care să-i dai pe alte lucruri sau chiar pe benzină, mai ales că de la 1 Aprilie se aplică celebra acciza cu care guvernul ne va scoate din buzunar vreo 45 de bani pentru fiecare litru de carburant.
Dar să revenim la reparațiile noastre. Am văzut la . Și mă întrebam la ce ar folosi acel lucru. După ceva cercetări am aflat că e folosit la instalația de climatizare, așa că dacă aveți probleme cu aerul condiționat, există șanse să trebuiască să achiziționați așa ceva. Noroc cu promoția. J
 
E chiar frumos să cauți ceva la întâmplare, cum ar fi „” și să constați că alte produse de care ai avea nevoie dar de care ai uitat, sunt la promoție și chiar sunt în stoc. Și astfel ajungi să cumperi mai multe chestii decât îți propuseseși inițial, dar toate se încadrează în prețul pe care erai dispus să-l dai. Cum rareori se întâmplă asta, vă sugerez să profitați de oferte cât le aveți în față, pentru că de multe ori nu le mai prindeți din nou.

Categories: Uncategorized

Remediu anti luni – mersul la munte

No Comments

luni munte Știți momentele alea în care pur și simplu îți vine să uiți de tot și să pleci departe? Departe de lume, de job, de tot ce știi? Să-ți rupi buletinul și să fugi în munți?

Conform unor cercetători nedescoperiți încă, aceste stări apar în general în zilele de luni. Efectul reîntoarcerii la muncă după un mic repaus amplifică senzația de stres pe care o resimte angajatul, făcându-l pe acesta să fie de-a dreptul îngrozit când vede pe birou un munte de hârtii care-i necesită atenția. De aceea s-a inventat mailul, s-a crezut că va ajuta. E drept, nu mai vezi un mare teanc de hârtii, dar vezi 100 de mailuri. Măcar copacii sunt fericiți.

Această stare poate fi depășită ușor prin gândire pozitivă. S-a dovedit științific că atunci când te gândești la ceva plăcut, senzația de trecere a timpului este alterată, dând senzația că ziua de luni va trece astfel mai repede. Sună bine? Stați să auziți și restul.

Deci, avem pe de-o parte relativitatea trecerii timpului. Apoi, pentru persoanele superstițioase mai avem încă ceva. Se spune că dacă începi săptămâna cu dreptul, îți va merge bine tot timpul. Așa că de ce să nu-ți faci o zi de luni cât mai frumoasă? Totul ține de optimism. Să privești doar părțile pozitive și să fii atent la detaliile care te-ar putea binedispune, lăsându-le pe planul doi pe celelalte.

Apreciază mai mult momentele petrecută în natură și în soare, zâmbește cât mai mult și vei observa că starea de spirit ți se va schimba radical. Automat, rezultatele muncii tale se vor îmbunătăți. Astfel, superiorii vor fi și ei fericiți și se va schimba total atmosfera din birou. Un mediu de lucru mai plăcut va crește de asemenea productivitatea și va scădea drastic nivelul de stres și presiunea zilei de luni.

Cum puteți începe să aveți o gândire pozitivă? Gândiți-vă la ceva ce vă motivează. Ce vă doriți de mult, ce vreți să obțineți. Sau chiar la o vacanță. E bine să începi munca cu gândul la vacanță. Fă-ți planuri pentru un week-end la munte. La mare încă nu e suficient de cald. Deschide browserul, caută cazare Predeal, rezervă o cameră pentru sfârșitul de săptămână și apoi apucă-te de treabă. Gândește-te că pe măsură ce  termini mai multe treburi ești mai aproape de munte,  de vacanța ta.

Și chestia asta se poate aplica și în alte situații, nu doar la serviciu. O să vedeți că gândirea pozitivă ajută. Și dacă nu ajută, măcar veți merge la munte în week-end J.

Categories: Uncategorized

rEvoluție în muzică

No Comments

muzicăAm auzit azi la radio, în timp ce traversam aglomerația bucureșteană, că una din vedetele băgătoare în seamă pe la toate emisiunile (numele său e mai puțin important) ar fi declarat că se reapucă de muzică. Dar nu orice muzică, ci va revoluționa muzica românească.

Adevărul e că la ce melodii se produc pe la noi, orice schimbare e bine-venită, mi-e greu să cred că poate fi ceva mai jalnic decât ce behăie* artiștii autohtoni (nu toți, majoritatea). Consider că în primul rând, când pe tine te chinuie talentul, fie că te duci sau nu la Românii au Talent, trebuie să înțelegi că muzica nu înseamnă să scrii 3 versuri pe care să le repeți timp de 5 minute.

Dacă ai astfel de porniri și nu dorești să chinui populația și să riști să spargi geamurile mașinilor în care te ascultă oameni nevinovați care doar au radioul pornit ca să nu fie prea liniște, mai bine folosești un instrument. Te duci frumos la un magazin instrumente muzicale, te orientezi care-ți place cum arată și îl iei. Că muzica din ziua de azi se bazează foarte mult pe aparențe, iar dacă n-ai nici talent nici corp ca al Innei, cam greu vei răzbi.

Dacă vrei să terorizezi vecinii și să se asocieze să-ți facă promovare în speranța că vei avea succes, vei fi în turneu iar ei vor avea liniște, poți să-ți iei un set de tobe. E drept, s-ar putea să-ți sperii prietena și animalul de companie, dar nu le poți avea pe toate, nu?

În caz că ai încercat cu tobele, nu ai avut succes și ai rămas și singur între timp, va trebui să faci o schimbare. O chitară te poate ajuta să faci serenade domnișoarelor, dându-ți o șansă să-ți refaci viața personală și totodată relațiile cu vecinii, fiind mai mult “în deplasare”. Problema aici constă în varietatea mare de opțiuni. Poți lua o chitară clasică, care să aibă corzi de nailon, o chitară acustică, cu corzi de oțel sau chiar una electrică. Cu cea electrică e mai greu cu serenadele.

Și că tot veni vorba de serenadă…

*- nu, nu este un termen foarte dur, doar suntem pe blogul mioritic, are legătură :)

După zăpadă, înot

No Comments

zăpadăNu știu dacă Elena Udrea și-a dat demisia din PDL pentru că s-a terminat codul portocaliu, dar cert e că nu mai ninge și nu mai e viscol. Dar zăpadă a rămas.

Avem troiene de zăpadă prin parcări, drumuri printre blocuri pe care cu greu se circulă și mașini înzăpezite pe marginea străzilor care nu fac decât să îngreuneze treaba drumarilor (dacă ar dori să și-o facă) și să-l enerveze pe Oprescu când dă declarații la televizor despre cum se mișcă nu prea se mișcă zăpada prin capitală. Că deh, trebuie să găsim un țap ispășitor și cum nu poate spune “Rușine Dinu Patriciu” că ar fi scos din context, se uită repede pe geam și vede mașini înzăpezite.

Nu zic că e în regulă ca mașinile să fie acolo, doar că nu prea văd unde ar putea pune sărmanii conducători auto zăpada în condițiile în care până și stațiile RATB (care conform declarațiilor bunului nostru primar general ar trebui să fie prioritare) au câte un mini deal de zăpadă unde cei mici ar putea să se dea cu sania, dacă n-ar exista riscul ca un CITARO să treacă peste ei.

E drept, e multă zăpadă, dar cu astfel de temperaturi scăzute nu ne putem baza doar pe natură s-o topească pentru că ne-ar prinde Paștele înzăpeziți și nu mai merge lumea să ia lumină. Așa că drumarii ar putea să mute aceste forme de relief nou formate peste tot într-o zonă mai puțin populată, unde să se poată topi în liniște până la următoarea ninsoare.

O altă problemă serioasă cu care m-am confruntat este prezența bălților la fiecare trecere de pietoni. Nu scrie nicăieri că trebuie să ai șalupă sau cizme de cauciuc să poți să te duci la serviciu. Sau doar să treci strada să cumperi o pâine, să nu aștepți armata. Eu mi-aș lua o pompa submersibila la mine, să dau apa de pe trecerile pe care vreau să trec. Doar că nu sunt prize pe stradă.

Serios vorbind, dacă nu se face ceva cu zăpada și vremea se va încălzi brusc, vom avea probleme serioase cu inundațiile în București. Și oricât de mult îmi displace să mă chinui să merg prin nămeți, parcă tot mai rău e să fiu nevoit să merg printr-un mare lac. Iar de șalupă nici nu se pune problema cu traficul care e în capitală. Doar bărcile lipseau de pe linia de tramvai…

Categories: Uncategorized